Linkuri accesibilitate

Ungaria critică decizia Comisiei Europene de a nu trimite comisari la reuniunile președinției maghiare a UE


Premierul maghiar Viktor Orban e criticat de liderii și oficialii europeni pentru turneul său neanunțat în Rusia și China, imediat după ce Ungaria a preluat președinția UE.
Premierul maghiar Viktor Orban e criticat de liderii și oficialii europeni pentru turneul său neanunțat în Rusia și China, imediat după ce Ungaria a preluat președinția UE.

Ungaria critică Comisia Europeană (CE) pentru decizia de a nu trimite comisari la reuniunile informale organizate de președinția maghiară a UE. Măsura CE vine după întâlnirile lui Viktor Orban cu Vladimir Putin și Xi Jinping care au stârnit criticile liderilor europeni.

Ministrul maghiar pentru Afaceri Europene, Janos Boka, a declarat că Comisia Europeană nu are dreptul să aleagă instituțiile și statele membre cu care dorește să coopereze.

„Toate deciziile Comisiei se bazează acum pe considerente politice?”, a scris ministrul maghiar pentru afaceri europene, Janos Boka, pe platforma de socializare X.

La rândul ei, Kinga Gal, parlamentar UE și vicepreședinte al partidului Fidesz al lui Orban, a declarat că mișcarea face parte din campania electorală a lui von der Leyen.

„Ne-am obișnuit ca ea să folosească instituțiile UE, în special împotriva Ungariei, pentru șantaj politic și presiune”, a declarat ea pe platforma X.

Kinga Gal a adăugat că „acest lucru este inacceptabil și contravine însăși esenței cooperării europene”.

Reacția oficialilor maghiari vine după ce Comisia Europeană a anunțat că nu va trimite comisari la reuniunile informale organizate de președinția maghiară a UE.

„În lumina evoluțiilor recente care marchează începutul președinției maghiare, președintele (Comisiei Europene - n. red) a decis că (Comisia Europeană - n.red) va fi reprezentată doar la nivel de înalți funcționari publici în cadrul reuniunilor informale ale Consiliului”, a declarat Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al președintelui Comisiei Europene.

Decizia a fost luată „în lumina evoluțiilor recente care marchează începutul președinției maghiare (a UE)”, a scris, pe platforma X, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Eric Mamer.

Decizia Comisiei Europene se aplică reuniunilor informale găzduite de Ungaria și înseamnă că vor participa înalți funcționari publici în locul unor înalți oficiali precum președintele Comisiei Europene, în prezent Ursula von der Leyen.

Boicotul european la adresa Ungariei, țară care deține președinția rotativ UE până la sfârșitul anului, vine după ce premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu Vladimir Putin și Xi Jinping imediat după ce Budapesta a preluat președinția UE.

Orban a prezentat turneul său ca pe „o misiune de pace” în Ucraina.

Inițiativele premierului de la Budapesta i-au iritat pe liderii europeni și oficialii UE, care au transmis nu au fost informați despre intențiile liderului maghiar și că Viktor Orban nu are mandat să vorbească în numele Uniunii Europene.

Săptămâna trecută, guvernul suedez a anunțat că Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia nu vor trimite miniștri la reuniunile guvernamentale legate de președinția maghiară a UE în această lună, în semn de protest față de discuțiile lui Orban cu președintele rus Vladimir Putin.

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Jessika Roswall, a declarat că țările vor fi reprezentate doar de funcționari publici și că alte țări membre ale UE discută acțiuni similare.

Disensiunile între guvernul lui Viktor Orban și autoritățile de la Bruxelles sunt numeroase și durează de ani de zile. Cele mai recente se referă la refuzul Budapestei de a aproba sprijin militar european pentru Ucraina. Ungaria a amenințat chiar că va bloca asistența financiară pentru Kiev.

Guvernul Ungariei pledează pentru o încetare imediată a focului și negocieri de pace în conflictul din Ucraina. Liderii europeni suspectează însă că asta ar însemna o pace favorabilă Rusiei, adică pierderea unor teritorii ucrainene în favoarea Rusiei și o arhitectură de securitate care ar Kievul vulnerabil în fața Rusiei.

Articol redactat pe baza informațiilor oferite de AFP și Reuters.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG