Linkuri accesibilitate

Ungaria refuză să semneze declarația Uniunii Europene către OSCE în apărarea protestatarilor pro-Navalnîi


26 de țări europene au semnat o declarație comună la OSCE, prin care cer eliberarea lui Aleksei Navalnîi

Ungaria este singura țară din Uniunea Europeană care refuză să semneze declarația comună către OSCE, susținută de toate celelalte 26 de țări europene. Documentul cere eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi și a celor 3800 de protestatari reținuți la marile manifestații din Rusia de pe 23 ianuarie.

Țările europene îi cer Rusiei să-i elibereze imediat pe cei reținuți în mod arbitrar în timpul protestelor și fac, din nou, apel la eliberarea din arest a lui Navalnîi.

Declarația a fost pregătită pentru a fi prezentată joi în Consiliul Permanent al Organizației pentru Securitatea și Cooperare în Europa, dar demersul fost amânat, din cauza lipsei unanimității. OSCE este singurul organism politic de pe continentul european din care face parte și Rusia.

Printre țările semnatare se află și România, care condamnă alături de celelalte state europene reprimarea violentă a protestelor pașnice de la finalul săptămânii trecute.

În declarație se arată că Rusia a încălcat Carta de la Paris și Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice atunci când a reprimat prostetele pașnice în sprijinul lui Aleksei Navalnîi, mișcări de stradă soldate cu 3.800 de arestări.

Autoritățile ruse care au rolul să aplice legea au împiedicat desfășurarea unor proteste pașnice. Într-un număr de cazuri, poliția a folosit în mod disproporționat forța față de manifestanți și a reținut mai mult de 3.800 de persoane, printre care și jurnaliști și alte persoane din media, care erau observatori independenți”, se arată în declarația pentru OSCE.

Cele 26 de țări membre ale Uniunii Europene cer Rusiei să garanteze dreptul la libertatea de întrunire pașnică.

Jurnaliștii și ceilalți actori din mass-media ar trebui să poată să-și facă meseria și să relateze de la fața locului. Uniunea Jurnaliștilor și Lucrătorilor din Media a înregistrat peste 50 de cazuri de obstrucționare a activității jurnaliștilor, inclusiv violență, arestări arbitrare și intimidare. Susținem apelul reprezentantului OSCE pentru Libertatea Mass-media din Federația Rusă de a investiga prompt aceste incidente. Îndemnăm Federația Rusă să respecte angajamentele pe care și le-a luat, ca unul din statele participante la OSCE, pentru siguranța jurnaliștilor, inclusiv a deciziei consiliului ministerial OSCE 3/18 privind siguranța jurnaliștilor”, se mai arată în declarație.

Declarația către conducerea OSCE vine în aceeași zi în care opozantul președintelui Putin a fost audiat de un tribunal rus pentru apelul împotriva arestării sale din 17 ianuarie. Joi, Navalnîi a apărut pe un ecran TV în timpul unei sesiuni live de la tribunal în timpul în care era audiat.

Opozantul regimului Putin a reclamat că plasarea sa în detenție este profund ilegală și a vorbit în fața judecătorului de un proces fabricat, relatează BBC.

Apelul lui Navalnîi a fost însă respins.

Citiți și: Navalnîi, audiat joi de un tribunal rus. Fratele său a fost arestat

XS
SM
MD
LG