Linkuri accesibilitate

Unul din susținătorii Roexit îi cere lui Renate Weber să atace legea carantinării la CCR


Avocatul Dan Chitic

Avocatul Dan Chitic, unul din liderii protestelor anti-carantinare și susținător al Roexit, partid care cere ieșirea României din UE, alături de Daniel Dragomir, a depus luni la Avocatul Poporului un memoriu făcut de avocatul Gheorghe Piperea, prin care îi cere lui Renate Weber să atace la CCR legea carantinării pacienților infectați cu COVID-19.

Anunțul a fost făcut chiar de Chitic pe pagina sa de Facebook, unde își sfătuiește urmăritorii să-i urmeze exemplul.

Printre sugestiile de critică făcute de Piperea, preluate de Chitic și transmise lui Renate Weber pentru a fi asumate ca demers instituțional împotriva legii abia promulgate de președintele Iohannis se află reproșul că legea care privește sănătatea românilor nu are avizul Consiliului Economic, pe cel al CSM nu a avut avizul Consiliului Economic și Social, că forma aprobată de Senat diferă fundamental de cea adoptată de Cameră, că încalcă principiul separației puterilor în stat.

Chitic este unul dintre cei promovați de propaganda rusă în Sputnik, publicația de casă a Kremlinului. Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a fost condamnat recent la 3 ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată și este dat în urmărire după ce a fugit din țară cu o zi înainte de pronunțarea sentinței. De asemenea, el a fost trimis în judecată în dosarul Black Cube, privind tentativa de compromitere a fostei șefe DNA, acum șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Legea carantinării, blocată mai mult de o săptămână în Senat de interimarul aflat la conducerea Camerei Superioare, Robert Cazanciuc, a fost adoptată joi și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Este o legea care nu privește doar Covid-19 ci instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, informează Administraţia Prezidenţială.

Persoanele suspecte de orice boală contagioasă vor fi trimise în carantină prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, iar bolnavii confirmați vor fi obligați să stea cel puțin 48 de ore într-o unitate medicală.

Legea vine să pună în acord cu decizia Curții Constituționale măsurile care erau luate și până acum de autorități, dar numai prin ordin de ministru.

Parlamentarii au adus și câteva modificări mai ales în ceea ce privește obligativitatea internării pacienților cu boli contagioase.

XS
SM
MD
LG