Decizia de joi a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care s-a stabilit că vaccinarea obligatorie nu încalcă drepturile omului amintește că România încearcă de aproape patru ani adoptarea Legii privind vaccinarea.
Aceasta ar trebui să reglementeze vaccinarea copiilor și adulților pentru prevenirea și limitarea răspândirii bolilor transmisibile.
În expunerea de motive semnată în 2017 de premierul Mihai Tudose, executivul de la acea vreme arată că „Activitatea de vaccinare este o componentă principală, prioritară a sistemului de sănătate publică iar scopul principal al acesteia este asigurarea dreptului la sănătate individuală dar și colectivă prin eliminarea sau reducerea morbidității, invalidității și mortalității prin boli transmisibile. Conform art. 34 alin 2) din Constituția României, ’Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice’. Statul are astfel obligația de a asigura toate măsurile posibile prin care să prevină îmbolnăvirea prin boli infecțioase inclusiv prin măsuri care să ducă la izolarea surselor de îmbolnăvire dar și prin aplicarea tuturor măsurilor preventive disponibile pentru a împiedica apariția acestora.”
În 2017, Legea a trecut foarte repede de Senat care a adoptat-o, în octombrie 2017, cu 99 de voturi „pentru” şi o abţinere. Proiectul prevedea sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea, de la avertisment, până la amenzi de 10.000 de lei.
Legea a ajuns la Camera Deputaților în 30 octombrie 2017. Și acolo a rămas.
În calitate de cameră decizională, Camera Deputaților a reușit până la finalul lui 2017 să treacă propunerea prin trei comisii (învățământ, administrație publică și drepturile omului) care au dat, toate, avize favorabile. Între 28 noiembrie 2017 și 4 martie 2020 nu s-a mai întâmplat absolut nimic pe traseul parlamentar al acestei legi. În societate, în schimb, a crescut presiunea publică a grupurilor care contestă vaccinare.
În 2019, ministrul sănătății Sorina Pintea (PSD) explica că e nevoie de clarificarea obiectului legii: obligativitatea vaccinării, sau cea a informării? „E nevoie de consens”, simțea ea nevoia să precizeze, „pentru ca Legea să stabilească obligativitatea vaccinării, nu a informării".
Trecerea de la vaccinare la informare a avut loc în timp ce în România și în lume, mișcarea (de multe ori conspiraționistă și de puține ori bazată pe toate faptele relevante) împotriva vaccinării prindea tot mai mult elan. Posibil ca acesta să fie motivul pentru care PSD, care avea în 2018 și 2019 majoritate în Parlament (de cele mai multe ori alături de ProRomânia, ALDE și UDMR), nu a mai dorit să ducă proiectul până la final.
La început de 2020, după ce blocase proiectul atâta vreme, dar deja la Palatul Victoria se afla guvernul Orban, PSD își aduce aminte de Legea vaccinării și anunță că în noua sesiune parlamentară proiectul va fi o prioritate.
„Sănătatea populației este o chestiune ce ține de siguranța națională, iar pericolul reprezentat de răspândirea alarmantă a unor virusuri letale trebuie să aibă un răspuns ferm. (...) Va fi o prioritate pentru noi în această sesiune parlamentară să dezbatem și să adoptăm proiectul. Vaccinarea obligatorie este o necesitate și o urgență. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă și mai sigură măsură pe care România o poate lua pentru a proteja viețile copiilor noștri”, declara senatorul PSD, Florian Bodog în ianuarie 2020.
În martie, PSD scrie pe Facebook că „Dintre toate statele europene, #România este țara cu ce mai mică rată de vaccinare.. Principalele cauze ale acestei rate scăzute sunt neprezentarea la vaccinare și disfuncționalitățile în furnizarea vaccinului”.
„Poliomielita, rujeola, rubeola, tusea convulsivă, oreionul sau hepatita B sunt câteva dintre bolile infecțioase care pot declanșa oricând epidemii, dacă vaccinarea este oprită sau coboară sub nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății”, continuă PSD. Iar exemplul rujeolei rămâne cel mai folosit, în condițiile în care în România, epidemia de rujeolă nu este o amintire din trecut.
17 ianuarie 2019, filmul unei tragedii:
În aprilie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru amintea că „avem în evoluţie o epidemie de rujeolă în România. Sunt 20.000 de îmbolnăviri şi 64 decese” și făcea apel la vaccinarea copiilor împotriva rujeolei-rubeolei-oreionului și a difteriei- tetanosului-poliomielitei.
În octombrie, autoritățile din sănătate avertizau că „vaccinarea copiilor de 5-6 ani împotriva mai multor boli grave a scăzut în acest an în România”. Cele mai multe probleme se înregistraseră la vaccinarea copiilor de 6 ani cu vaccinul Tetraxim, destinat prevenirii îmbolnăvirilor prin difterie, tetanos, poliomielită și tuse convulsivă, realizându-se în proporție de doar 22%.
De asemenea, vaccinarea ROR (rujeolic – rubeolic – urlian) a fost realizată în proporție de 50%, conform datelor din luna august 2020, în condițiile în care România nu ieșise încă din epidemia de rujeolă.
„În plină pandemie, realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital. Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul” spunea în aprilie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Cu atât mai inexplicabilă rămâne blocarea Legii Vaccinării la Camera Deputaților. Pe tot parcursul anului 2020, Legea a înregistrat doar 3 momente semnificative:
- 04.03.2020 - raport favorabil (cu 87 de amendamente admis și 67 respinse) de la Comisia pentru sănătate şi familie.
- 09.03.2020 - înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
- 26.03.2020 - aviz de la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
În 2021, doar un eveniment parlamentar legat de Legea vaccinării: trimiterea pentru raport suplimentar la Comisia pentru sănătate şi familie.
Există părinți care iau decizii greșite pentru proprii copii.MEdicul Gindrovel Dumitra
„Vaccinarea obligatorie este necesară atunci când îți mor copii, atunci când ai situații în care părinții iau o decizie greșit”, spune la Europa Liberă Gindrovel Dumitra de la Societatea Națională de Medicină de Familie. „Vorbim despre situații în care pot să apară anumite epidemii, cum a fost epidemia de rujeolă, când cu toate eforturile și cu toate mijloacele de convingere, de explicare a necesității vaccinării, există părinți care iau decizii greșite pentru proprii copii.”
Pentru medicul Gindrovel Dumitra, decizia de joi a CEDO este mai mult decât binevenită. „Din punctul meu de vedere, această decizie vine ca o clarificare necesară în spațiul public, pentru că au fost invocate tot felul de interpretări ale Convenției de la Oviedo precum și a altor acte legale prin care vaccinarea obligatorie nu ar fi oportună. Or, această decizie creează condițiile ca oricine este interesat de binele copilului, de interesul superior al copilului să poată să folosească acest instrument.”
Un sondaj neștiințific propus cititorilor Europa Liberă arată că 61% dintre respondenți cred că România ar trebui să să reglementeze prin lege vaccinarea obligatorie, în timp ce 33 % cred ca statul nu ar trebui sa intervină.
Între timp, politicienii țin la păstrare legea vaccinării, chiar dacă un paragraf din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2021-2024, elaborată de Ministerul Finanțelor, menționează Legea vaccinării, care ar urma să includă și obligația Ministerului Sănătății de a întocmi și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri.
Până la finalizarea și eventuala votare a Legii, principalele modificări apărute în anii în care Legea a stat în Parlament includ eliminarea articolului care prevedea pedepse pentru cei care refuză să se vaccineze și răspândesc o boală contagioasă sau modificarea articolului care ar fi interzis accesul copiilor nevaccinați în școală.
Dreptul copilului la sănătate, superior dreptului părintelui la o decizie greșită
Decizia din această săptămână a CEDO a pornit de la cazuri în care copii nevaccinați nu au avut acces la creșă. Potrivit Curții Europene, legislaţia din Cehia care „impune cetăţenilor săi şi străinilor să îşi facă vaccinurile de rutină și decide că în creşe şi grădiniţe se pot primi numai copii vaccinaţi, cei imunizaţi altfel, ori cei care nu pot fi vaccinaţi din anumite motive legate de sănătate, nu încalcă drepturile omului."
Interesul suprem al copilului
Medicul Gindrovel Dumitra precizează pentru Europa Liberă că „decizia se referă la populația pediatrică, situația copilului, care are un regim juridic special care constă în faptul că statul trebuie să fie garantul obținerii celei mai bune stări de sănătate, iar în cazul în care părintele ar lua o decizie greșită, fie cu privire la sănătate, fie cu privire la anumite comportamente, de exemplu nu hrănește sau îmbracă adecvat copilul, în acea situație, statul trebuie să intervină pe baza interesului suprem al copilului. La asta se referă decizia CEDO.”
Gindrovel Dumitra precizează că decizia CEDO vine după luări de poziție similare ale unor instanțe din Cehia, dar și din Croația, unde un judecător a spus că dreptul copilului la sănătate este superior dreptului părintelui la o decizie greșită.
