Linkuri accesibilitate

Când va începe vaccinarea populației generale. Programările, disponibile din martie


Valeriu Gheorghiță spune că în aproximativ o lună va începe imunizarea populației generale
Valeriu Gheorghiță spune că în aproximativ o lună va începe imunizarea populației generale

Persoanele incluse în etapa a III-a de vaccinare împotriva Covid-19 – “populația generală” – se vor putea programa pentru imunizare începând cu data de 15 martie, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus.

Gheorghiță a mai precizat că vaccinarea propriu-zisă a românilor incluși în această etapa va începe cel mai probabil din luna aprilie.

„În ceea ce priveşte etapa a treia, posibilitatea de programare a persoanelor va fi disponibilă chiar după 15 martie, şi acest lucru e important, în momentul în care va fi disponibilă acea listă de aşteptare, iar vaccinarea respectivă probabil va debuta în luna aprilie”, a spus Gheorghiţă, la Digi 24, citat de Agerpres.

Valeriu Gheorghiţă a mai anunţat că de luni, 1 martie, vor vaccinate cel puţin 30.000 de persoane în fiecare zi şi vor fi zile în care se va depăşi cifra de 40.000 de persoane imunizate.

„Aş vrea să fac o precizare legată de această scădere din ultimele zile a numărului de persoane vaccinate la nivel naţional, a fost o scădere practic cauzată de numărul limitat de doze din luna februarie în sensul în care pe baza calendarului de livrare am blocat locurile la programare după 11 februarie şi am deschis noi locuri din 1 martie. De mâine vor fi cel puţin 30 de mii de persoane vaccinate în fiecare zi, vom avea zile în care vom depăşi 40.000 de persoane vaccinate. Această scădere din ultimele zile nu este cauzată de scăderea adresabilităţii persoanelor, ci a fost generată de lipsa programărilor care la rândul ei a fost cauzată de o indisponibilitate a dozelor. A trebuit să şi reprogramăm o parte dintre persoane pentru că am avut suficiente doze”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Într-un interviu acordat Europa Liberă, Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, spune că “obiectivul major” al României este de a vaccina 10,4 milioane de persoane până în septembrie.

“În luna martie, vor sosi în România aproximativ 2,5 milioane de doze, dintre care 1,2 milioane de doze de la AstraZeneca. Pentru perioadele următoare, vaccinarea depinde de mai mulți factori: pe de o parte s-a crescut capacitatea de producție și s-au semnat câteva contracte suplimentare și cu Pfizer și cu Moderna”, a spus Baciu.

Cine face parte din "populația generală"

Potrivit autorităților, din etapa a III-a de vaccinare fac parte:

Persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

  • lucrătorii din industria extractivă;
  • lucrătorii din industria prelucrătoare;
  • lucrătorii din hoteluri şi restaurante;
  • lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;
  • lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;
  • lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;
  • persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • persoanele private de libertate;
  • persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii;
  • lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;
  • lucrătorii din biblioteci;
  • casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar.

Populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 şi 2;

Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG