Linkuri accesibilitate

Donald Trump a anunțat în mod surprinzător că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina vor începe în perioada următoare.
Donald Trump a anunțat în mod surprinzător că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina vor începe în perioada următoare.

Negocieri pentru soarta Ucrainei. Șeful NATO, Mark Rutte: E crucial să ne asigurăm că Putin nu va mai încerca să atace Ucraina

Cele mai importante informații

17:19 13.2.2025

Istoric român: Dacă SUA se retrag din Europa, cheltuielile militare ale UE trebuie să crească

Dacă Administrația Trump nu mai ajută Kievul în războiul cu Rusia, „Europa va ajuta în continuare Ucraina și, pe termen lung, asta va întări construcția europeană”, spune istoricul Cosmin Popa, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Cosmin Popa crede că, dacă SUA se retrag din Europa, Trump ar forța Uniunea Europeană să-și asume o cheltuială militară mai mare pentru a compensa absența americanilor.

„Populismul etatist și izolaționismul câștigă teren în Europa, dar soluția pentru statele europene este continuarea integrării europene. Deși există critici și tensiuni în Europa, sprijinul militar și politic pentru Ucraina va continua, pentru a menține un echilibru strategic”, spune el.

Interviul integral, mai jos:

17:27 13.2.2025

Marea Britanie: Ucraina „trebuie să fie în centrul” negocierilor de pace

Premierul britanic Keir Starmer și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Kiev, în ianuarie 2025.
Premierul britanic Keir Starmer și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Kiev, în ianuarie 2025.

„Trebuie să ne asigurăm că Ucraina se află în centrul” negocierilor pentru un acord de pace cu Rusia, deoarece președintele ucrainean Volodimir Zelenskia precizat că nu va accepta niciun acord care nu include Kievul în discuții, a declarat joi premierul britanic Keir Starmer.

Anterior, președintele ucrainean a spus că „nu permitem ca totul să meargă conform planului lui Putin”, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că el și președintele rus Vladimir Putin au convenit să înceapă discuțiile privind încetarea conflictului.

Prim-ministrul britanic a menționat că este „foarte important ca Ucraina să fie în cea mai puternică poziție posibilă”.

„Nimeni nu dorește ca conflictul să continue, iar ucrainenii - mai mult decât oricine - doresc ca conflictul să se încheie, dar trebuie să ne asigurăm că Ucraina se află în centrul acestui proces”, a declarat Starmer.

„Nu pot exista negocieri în jurul Ucrainei fără ca Ucraina să se afle în centrul acestora”, a spus Starmer, menționând că este foarte important ca Ucraina să fie „în cea mai puternică poziție posibilă”, fie că este vorba de discuții, fie că este vorba de continuarea luptelor.

17:41 13.2.2025

Mark Rutte: Putin trebuie să înțeleagă că Occidentul este unit

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat într-o conferință de presă de joi că este important ca președintele rus Vladimir Putin să înțeleagă că Occidentul este „unit” în momentul în care încep negocierile de pace pentru a pune capăt războiului său cu Ucraina.

„Desigur, nu știu exact la ce se gândește președintele Putin”, a declarat Rutte reporterilor după discuțiile cu miniștrii apărării din NATO.

„Este un negociator puternic, este foarte imprevizibil, dar în cele din urmă, dacă vrem să ajungem la un acord de pace, avem nevoie de el acolo”, a mai spus Rutte.

El a adăugat că Ucraina va fi cu siguranță implicată în orice fel de acord de pace.

Rutte a subliniat că Ucraina trebuie să fie „implicată îndeaproape în tot ceea ce se întâmplă cu Ucraina”.

Totodată, șeful NATO a vorbit despre importanța ca orice acord de pace să fie „durabil” și „de durată”, asigurându-se că „Putin știe că acesta este sfârșitul, că nu mai poate încerca niciodată să captureze o bucată din Ucraina”.

Rutte a vorbit și despre declarația făcută de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, conform căreia aderarea Ucrainei la NATO nu este văzută de Casa Albă ca parte a soluției de încetare a conflictului.

„Ucrainei nu i s-a promis niciodată că, în cadrul unui acord de pace, va face parte din NATO”, a răspuns secretarul general al Alianței.

18:08 13.2.2025

Ministrul român al Apărării: Aliaţii au transmis un semnal politic important privind unitatea şi solidaritatea în a oferi sprijin Ucrainei

Mark Rutte și Angel Tîlvăr (imagine de arhivă).
Mark Rutte și Angel Tîlvăr (imagine de arhivă).

Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a spus după reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles, că aliaţii au transmis „un semnal politic important privind unitatea şi solidaritatea aliată în a oferi sprijin Ucrainei şi au salutat eforturile acesteia de a continua reformele necesare în domeniul apărării”.

Ministrul Apărării a mai spus că la reuniune s-a discutat și despre necesarul de resurse pentru asigurarea transformării pe termen lung a Alianţei.

„Solidaritatea, unitatea şi partajarea echitabilă a riscurilor şi responsabilităţilor în cadrul NATO reprezintă fundamentul funcţionării Alianţei. România este pregătită să îşi asume partea sa din angajamentul privind dezvoltarea de capabilităţi, în acelaşi timp cu continuarea contribuţiei la misiunile şi operaţiile NATO. Astfel, România va continua să fie un aliat de încredere prin contribuţia sa la eforturile aliate de consolidare a posturii de descurajare şi apărare”, spune ministrul Angel Tîlvăr, ciat de News.ro.

Ministrul a afirmat că „în special în actualul context de securitate din regiune” a fost reiterată importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea europeană şi euro-atlantică.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG