Linkuri accesibilitate

Victor Ponta vrea să intre la guvernare alături de PSD sau să sprijine în Parlament Cabinetul Dăncilă


PSD urmează să decidă în Comitetul Executiv dacă acceptă condiționarea ALDE de a aduce partidul lui Victor Ponta la guvernare și sprijinirea unui candidat unic la prezidențiale din partea celor trei partide.

Liderul PRO România Victor Ponta a declarat că partidul pe care îl conduce ar putea susţine guvernul dacă acesta va fi restructurat şi dacă PSD vine cu un alt program de guvernare, nedorind „neapărat” să intre în guvern.„Dacă vor să facă ceva bun, guvernăm fără probleme”, a spus Ponta.

Declarațiile lui Victor Ponta vin după ce în urmă cu o săptămână susținea că orice înțelegere politică parafată cu ALDE este condiționată de ieșirea de la guvernare a lui C.P.Tăriceanu.

Ponta a spus, la România TV, că ALDE a preluat dintre propunerile pe care partidul său le-a avansat în timpul negocierilor cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Toate privesc guvernarea, iar susținerea unui candidat comun la prezidențiale cade pe plan secund.

  • Un alt guvern. „Guvern restructurat nu înseamnă pleacă Ionescu de la PSD şi vine Popescu de la Pro România, că nu am rezolvat nimic. Un alt guvern înseamnă nu doar ministere mai puţine, mai puţine agenţii şi nişte idei guvernare prin care să te apuci, cu riscul că pierzi alegerile, dar să reformezi într-adevăr Ministerul de Interne, să reformezi într-adevăr partea de sănătate, de educaţie, fonduri europene”, a spus Ponta, citat de news.ro.
  • Un alt program de guvernare. „Nu se poate să tot promiţi, au tot promis, dăm bani, facem tot, s-au dus în prăpastie, au după şase luni deficit mai mare decât am avut noi după un an întreg”, a afirmat Ponta.
  • Candidat comun la alegerile prezidenţiale.

Potrivit declarațiilor lui Ponta, care se referă la intrarea la guvernare a ProRomânia, există și varianta sprijinirii Guvernul.

Solicitările lui Victor Ponta confirmă, practic, cererea exprimată de Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE, care a spus că discuțiile dintre Călin Popescu Tăriceanu și Viorica Dăncilă vizează intrarea la guvernare a formațiunii lui Victor Ponta. El a explicat și cum ar urma să fie împărțite portofoliile de la Palatul Victoria.Am propus PSD ca, din cei 19 miniştri, patru să aparţină ALDE şi patru să aparţină Pro România, fireşte unul dintre cei patru având şi rangul de vicepremier pentru fiecare dintre cele două partide. În acelaşi timp am făcut şi o clasificare a ministerelor. Dintre Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării, PSD ar trebui să renunţe la unul. La fel între Educaţie şi Sănătate, PSD va trebui să renunţa la un minister”, a mai spus Vosganian.

PSD urmează să decidă în cadrul Comitetului Executiv dacă acceptă intrarea la guvernare a ProRomânia și dacă ar urma să renunțe la canidatura Vioricăi Dăncilă la Palatul Cotroceni.

Ponta, care a înființat vara trecută ProRomânia cu parlamentari și lideri locali ai PSD, a spus, după alegerile europarlamentare, că nu va susține PSD, iar la ultima moțiune de cenzură a votat pentru căderea Guvernului.

Facebook Forum

Multimedia

Meleșcanu confirmă negocierile cu Dăncilă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG