ACTUALIZARE - Cel puțin o sută de soldați armeni și azeri au fost uciși marți în cele mai grele lupte din războiul dintre cele două țări, transmite AFP, preluată de boursorama.
Știrea inițială
„Cincizeci de soldați azeri au fost uciși în urma unei provocări armene pe scară largă” la granița dintre cele două țări, a anunțat Ministerul Apărării din Azerbaidjan într-un comunicat seara.
Armenia a pierdut cel puțin 49 de soldați în cele mai recente confruntări de la granița cu Azerbaidjanul, care au avut loc în dimineața zilei de 13 septembrie, a declarat premierul Nikol Pashinian, în contextul în care comunitatea internațională a cerut încetarea imediată a ostilităților între cei doi rivali din Caucaz.
De la sfârșitul războiului din 2020 - din cauza regiunii separatiste Nagorno-Karabah din Azerbaidjan - au avut loc frecvente schimburi de focuri de armă de-a lungul graniței comune dintre cele două țări.
Atât Armenia, cât și Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc pentru cea mai recentă escaladare a disputei vechi de zeci de ani cu privire la Nagorno-Karabah.
Într-un discurs ținut în parlamentul armean, Pashinian a declarat că armata azeră a atacat pozițiile Armeniei în timpul nopții și că luptele sunt în desfășurare. „Pentru moment, avem 49 (de soldați) uciși și, din păcate, nu este cifra finală”, a declarat Pashinian în fașa legislativului.
Anterior, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a declarat că forțele sale au răspuns la provocările armene și a negat afirmațiile potrivit cărora ar fi lovit infrastructura civilă. „Forțele armate azere întreprind măsuri limitate și direcționate, neutralizând pozițiile de tragere armene”, a declarat acesta într-un comunicat.
„Există pierderi în rândul militarilor (azeri)”, a precizat ministerul, fără a oferi cifre exacte.
Marți, Pashinian a telefonat liderilor mondiali pentru a cere „o reacție adecvată”, a declarat biroul său. Pashinian i-a sunat pe secretarul de Stat american Antony Blinken, pe președintele francez Emmanuel Macron și pe președintele rus Vladimir Putin.
De asemenea, Ministerul Apărării de la Erevan a declarat că miniștrii Apărării rus și armean au convenit să ia măsuri pentru a stabiliza situația de la graniță.
Anterior, într-o declarație, Blinken a cerut încetarea conflictului și a exprimat „profunda îngrijorare” a Washingtonului cu privire la situație, inclusiv „atacurile raportate împotriva așezărilor și a infrastructurii civile” din Armenia.
„Așa cum am precizat de mult timp, nu poate exista o soluție militară la acest conflict. Îndemnăm la încetarea imediată a oricăror ostilități militare”, a declarat Blinken.
Turcia, aliatul tradițional al Azerbaidjanului, a acuzat Armenia pentru ultima escaladare a conflictului, îndemnând Erevanul să „înceteze provocările”.
„Armenia ar trebui să înceteze provocările și să se concentreze pe negocierile de pace și pe cooperarea cu Azerbaidjanul”, a scris pe Twitter ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu după o convorbire telefonică cu omologul azer Jeyhun Bayramov.
Armenia a pierdut controlul asupra unor părți din Nagorno-Karabah și a șapte districte adiacente după un război de șase săptămâni care a avut loc la sfârșitul anului 2020.
Luptele de acum doi ani s-au soldat cu peste 6.500 de morți și s-au încheiat cu o încetare a focului mediată de Rusia. Aproximativ 2.000 de soldați ruși au fost desfășurați pentru a monitoriza situația.
Guvernul armean a declarat că va invoca un acord de cooperare cu Moscova și va face apel la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă condusă de Rusia - un bloc de securitate regională - precum și la Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.
În timpul luptelor din 1-3 august au fost uciși cel puțin un soldat azer și doi soldați armeni.
Liderii Armeniei și Azerbaidjanului s-au întâlnit de mai multe ori pentru a elabora un tratat menit să stabilească o pace durabilă după conflictul din 2020.
Cea mai recentă întâlnire de acest fel dintre președintele azer Ilham Aliyev și Pashinian a avut loc la 31 august, la Bruxelles, și a fost mediată de Uniunea Europeană.
Istoria conflictului din Nagorno-Karabah
Armenii și azerii și-au disputat de mai multe ori controlul regiunii, până în 1920, când zona a fost ocupată de Armata Roșie. În ultimele decenii, după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991, cele două părți s-au confruntat de-a lungul așa-numitei linii de contact.
În februarie 1992, izbucnise deja un război, iar ambele părți au folosit toată logistica militară de pe teritoriul lor, inclusiv armament și muniții rămase ca urmare a retragerii trupelor Uniunii Sovietice.
După armistițiul din mai 1994, forțele armene stăpâneau aproape tot Nagorno-Karabah și câteva districte din jurul regiunii, în total aproximativ 20 la sută din tot teritoriul Azerbaidjanului.
A fost considerată o înfrângere umilitoare pentru Baku. Aproximativ 30.000 de oameni au fost uciși și sute de mii de oameni au fugit sau au fost alungați din casele lor.
Din 1995, Franța, Rusia și Statele Unite sunt parte a Grupului Minsk, o inițiativă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) care a încercat - fără succes, până acum - să ghideze Armenia și Azerbaidjan către soluționarea pașnică a conflictului.
Cel mai apropiat moment, în care cele două părți ar fi putut ajunge la un acord de pace, a fost în 2001, atunci când cei doi președinți ai țărilor implicate s-au întâlnit în Florida, prin medierea Grupului Minsk.
Timp de peste un sfert de secol, Azerbaidjanul a cheltuit sute de milioane de dolari - venituri din numeroasele exploatări de petrol și gaze - pentru modernizarea forțelor armate, determinând observatorii să avertizeze continuu despre pericolul izbucnirii unui nou război. Iar un nou conflict major a avut loc în 2016, când Azerbaidjanul a ieșit câștigător după o luptă de câteva zile.
Motivele războiului
De secole, armatele au traversat și cucerit teritoriile din Caucaz: romanii, arabii, otomanii sau rușii. De asemenea, a existat un vechi regat armean, începând cu 300 î.Hr., care pentru mulți naționaliști armeni servește ca simbol al gloriei anterioare a țării și ca punct de plecare pentru orice discuție despre cine controlează de drept regiunea Nagorno-Karabah.
Armenii moderni numesc adesea acest teritoriu montan „Arțah”, omonimul unei părți din vechiul regat armean.
Nagorno-Karabah a funcționat ca o regiune semi-independentă, populată în principal de armeni creștini și condusă de un lider azer turc, musulman, cu titlul de han, sub conducerea iraniană safavidă, în secolul al XIX-lea.
Imperiul Rus a preluat controlul asupra regiunii la începutul anilor 1800, fiind urmat de Uniunea Sovietică după Revoluția Bolșevicilor din 1918, când Armata Roșie a ocupat întreaga zonă, pe care a numit-o Transcaucaz, și a pus capăt ciocnirilor armate de secolul anterior, reprimând din fașă orice sentiment naționalist sau religios care putea provoca probleme.
