Linkuri accesibilitate

Violeta Alexandru merge în Germania pentru a verifica situația muncitorilor români


Muncitori români plecați ca sezonieri în străinătate
Muncitori români plecați ca sezonieri în străinătate

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, după audierea în comisiile parlamentare pe tema cetățenilor români aflați la muncă în străinătate, că se va deplasa personal în Germania pentru a putea vedea la fața locului situația muncitorilor.

Voi pleca personal în Germania. Simt nevoia să verific și în teren condițiile de muncă și să discut cu românii. Nu plec de la premiza că angajatorii germani sunt iresponsabili, după cum nu îi tratez așa nici pe angajatorii din țară, despre care PSD ar spune că sunt niște infractori.

Așa cum am spus tuturor omologilor mei din țările membre UE în care avem comunități de români, mă voi implica în promovarea unei dezbateri europene orientate spre găsirea de soluții pentru ca indiferent unde lucrează un cetățean european, în spațiul european, să existe o corespondență clară între măsurile de protecție socială și de siguranță la locul de muncă. Sunt foarte activă în comunicarea cu Miniștrii Muncii din UE în această perioadă, din respect pentru munca cinstită a fiecărui român", a scris ministrul Muncii pe Facebook.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, într-o postare mai veche pe Facebook, în ce condiţii poate interveni statul român, în situaţiile de abuzuri ale angajatorilor din străinătate la adresa românilor care merg la muncă în Germania. Astfel, pentru sprijinul autorităților este nevoie de ca persoanele care au plecat la muncă să aibă contracte legale, iar eventualele abuzuri trebuie semnalate de muncitori şi înregistrate oficial.

Subiectul muncitorilor sezonieri care au plecat din România în plină pandemie este unul care a generat controverse puternice, mai ales după episodul de la Cluj când circa 2.000 de persoane s-au înghesuit în parcarea aeroportului fără nicio măsură de prevenție.

Mii de muncitori sezonieri din România au plecat ulterior în Germania în ciuda interdicțiilor de călătorie impuse în plină pandemie de coronavirus.

Potrivit, ordonanțelor militare, România le permite lucrătorilor sezonieri să părăsească ţara, în pofida crizei, iar guvernul german a ajuns la un acord pentru a prelua 80.000 de lucrători sezonieri străini în condiţii stricte, sosirile urmând să aibă loc pe parcursul lunilor aprilie şi mai.

În plus, alți circa 200 de muncitori români, angajați nu sezonieri, au fost infectați cu noul coronavirus la un abator din Birkenfeld, de lângă orașul Pforzheim din Germania.

Societatea Germano-Română pentru Integrare şi Migraţie SGRIM e.V. a făcut un apel către autorităţi să se implice în cazul muncitorii sezonieri aduşi în Germania cu avionul, care ar fi obligaţi muncească în condiţii inumane, iar unii dintre ei nici măcar nu ar fi văzut contractele de muncă.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a înaintat o scrisoare către Ministrului federal al Muncii din Germania, Hubertus Heil, precum şi preşedintelui Comisiei pentru petiţii din Parlamentul german, Marian Wendt, prin care solicită mai multe informații despre siguranța muncitorilor români care desfășoară diferite activități sezoniere.

Citește și:

XS
SM
MD
LG