După ani, luni și săptămâni de speculații privind modalitatea pe care o va alege pentru a continua să conducă Rusia după ce Constituția îi va interzice în 2024 să rămână președinte, Vladimir Putin a găsit metoda pentru a rămâne la putere- modificarea Constituției.
Într-o apariție neobișnuită și neașteptată în fața Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, Vladimir Putin a anunțat că susține amendarea Constituției în așa fel încât să îi permită să candideze pentru un al cincilea mandat în 2024, respectiv un al șaselea, în 2030, scrie Mike Eckel, senior corespondent al Europei Libere.
Aflat în fruntea statului rus din 2000, cu o scurtă perioadă între 2008-2012 când a controlat statul din funcția de prim-ministru, Vladimir Putin este deja cel mai longeviv lider rus de la Iosif Stalin încoace, care a condus Uniunea Sovietică timp de 30 de ani.
Odată cu această schimbare, Vladimir Putin are cale liberă să conducă până în 2036, când va avea 83 de ani, și, astfel, să îl depășească pe fostul lider sovietic.
Singura condiție pusă de Vladimir Putin pentru a susține amendarea Constituției a fost acceptul Curții Constituționale. Dar instanța, la fel ca oricare din Rusia, este văzută drept o altă anexă a Kremlinului.
„În principiu, această opțiune este posibilă, dar cu o condiție: în cazul în care Curtea Constituțională stipulează oficial că un asemenea amendament nu va contrazice și principiile și prevederile principale ale Constituției", afirma Vladimir Putin, în fața Dumei de Stat, într-un discurs transmis la nivel național.
- Duma de Stat a aprobat, miercuri, modificările constituționale cu 383 de voturi pentru și niciunul împotriva. Un număr de 43 de deputați s-au abținut la vot.
Prevederile constituționale vor trebui, apoi, aprobate într-un referendum național care a fost programat pentru 22 aprilie.
Extaz în rândul susținătorilor, acuzații de ,,fraudă" în dreptul criticilor
Vladimir Putin nu a anunțat explicit ce vrea să facă după 2024, dar pentru majoritatea oamenilor - suporteri, oponenți, observatori - amendarea Constituției reprezintă un indiciu elocvent că vrea să rămână președinte.
Pentru susținătorii fermi ai lui Putin, care a rămas popular și de departe cea mai dominantă figură politică rusă, a fost o vestă primită cu extaz.
„Acesta este rezultatul politicienilor din Statele Unite și Uniunea Europeană, care au dus un război hibrid timp de 6 ani împotriva Rusiei pentru a o distruge", a reacționat Serghei Markov, un fost deputat care s-a pronunțat drept susținător deschis al Kremlinului.
„Cu cât mai mult Statele Unite și Uniunea Europeană i se opun lui Putin, cu atât mai mult cetățenii ruși vor dori ca Putin să rămână liderul Rusiei", a adăugat Markov.
În rândul liberalilor ruși, opozanți ai lui Putin, și a altor cetățeni care vor ca domnia lui Putin în fruntea statului să se încheie mai rapid, reacția a fost una extrem de dură: „o lovitură de stat constituțională" sau o „Turkmenizare" a Rusiei - aluzie la autocratul care a condus statul din Centrul Asiei până la moartea sa.
„Putin a anunțat că am avut destule revoluții deja și apoi a decis să rămână la putere încă 12 ani", a remarcat, ironic, Georgy Alburov, cercetător în cadrul Fundației Anticorupție.
„Anularea numărului mandatelor prezidențiale avute de Putin sub pretextul amendării Constituției nu reprezintă nimic mai mult decât o fraudă. (...) Este o înșelătorie urâtă care batjocorește cetățenii și statalitatea Rusiei, a cărei existență este pusă serios sub semnul întrebării", a reacționat partidul liberal Yabloko.
Un vizionar geopolitic sau doar un profitor al vremurilor?
Vladimir Putin, care a condus cu o mână de fier după ce ajuns la putere, are o reputație în unele cercuri drept un maestru al tacticilor politice. Este adevărat că Rusia joacă deasupra nivelului său pe plan internațional, din Venezuela până în Siria și, în creștere, în Africa. Dar, aceste intervenții costisitoare sunt de cele mai multe ori făcute din necesitatea de a găsi inamici externi a menține sprijinul politic intern mai mult decât dintr-o viziune geopolitică măreață, arată un editorial asumat de redacția Wall Street Journal.
Rusia rămâne extrem de dependentă de exporturile energetice. Speranța de viață este comparabilă cu cea a Statelor Unite în anii '70. În medie, un maghiar sau un polonez este mai bogat decât un rus, iar populația o știe prea bine. Rata de aprobare a acțiunilor lui Putin ascunde că, în realitate, sondajele arată că doar o treime din ruși au încredere în liderul lor.
Lipsa de încredere provine, în special, din faptul că nivelul de corupție a explodat sub conducerea lui Vladimir Putin la fiecare nivel al statului. Rusia se clasează pe locul 137 din 180 de state măsurate de Transparency International în Indicele de Percepție a Corupției pentru 2019. În momentul preluării puterii de către Vladimir Putin, Rusia se afla pe 82.
Vladimir Putin a avut norocul ca, în 20 de ani de putere, să aibă parte de prețuri ridicate pentru petrol și gaze. Dar într-o țară în care statul de drept este aproape inexistent, nici liderii care par stăpâni pe putere nu pot fi vreodată siguri.
Facebook Forum