Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski, vizită la NATO. SUA dă Ucrainei 200 de mil. de dolari


Volodimir Zelenski vizitează sediul NATO pentru prima dată, miercuri dimineață, într-o vizită neanunțată, Bruxelles, Belgia, 11 octombrie 2023.
Volodimir Zelenski vizitează sediul NATO pentru prima dată, miercuri dimineață, într-o vizită neanunțată, Bruxelles, Belgia, 11 octombrie 2023.

Președintele Ucrainei a ajuns miercuri dimineață la sediul NATO, unde are loc o reuniune a miniștrilor Apărării din țările aliate. Este prima vizită a lui Volodimir Zelenski la sediul din Bruxelles. SUA și alte țări au anunțat că alocă noi pachete de sprijin.

Volodimir Zelenski a avut o scurtă apariție în fața presei alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Este o „vizită importantă la Cartierul General al NATO pentru a ne întări apărarea în timp ce se apropie iarna”, a declarat președintele ucrainean pe rețelele sociale. „Obiectivul principal: apărarea noastră comună a libertății și a oamenilor”, a menționat el.

La rândul său, secretarul general al NATO a declarat că președintele rus Vladimir Putin „se pregătește din nou să folosească iarna ca armă de război” prin atacarea infrastructurii energetice din Ucraina.

„Trebuie să prevenim acest lucru. Cu capacități mai avansate și mai mari de apărare aeriană, putem face o mare diferență”, a spus Jens Stoltenberg.

Vizita neanunțată la sediul alianței militare vine în ziua în care cei 31 de miniștri ai Apărării din țările membre vor avea o reuniune la care președintele Ucrainei va participa.

De asemenea, este programată în cursul zilei și o sesiune a Consiliului NATO-Ucraina, un organism înființat la summitul Alianței de la Vilnius, din iulie, pentru a promova o cooperare mai strânsă între NATO și Kiev, la care va participa ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov.

Miniștrii Apărării din NATO vor discuta și probleme de interes dincolo de războiul din Ucraina, inclusiv deteriorarea unei conducte submarine de gaz și a unui cablu de telecomunicații care leagă membrii NATO Finlanda și Estonia, scrie Reuters.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, este de asemenea așteptat să se alăture miniștrilor prin videoconferință, joi, pentru a discuta despre atacul pe scară largă al Hamas asupra Israelului de la sfârșitul săptămânii trecute și despre consecințele acestuia.

Noi pachete de sprijin pentru Ucraina

Statele Unite au anunțat miercuri că vor acorda Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de 200 de milioane de dolari.

„Sunt mândru că Statele Unite vor anunța cel mai recent pachet de asistență de securitate pentru Ucraina, în valoare de 200 de milioane de dolari”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, aflat la Bruxelles alături de Volodimir Zelenski, informează RFE/RL.

Oficialul american a precizat că noul pachet va consta, printre altele, în muniții de apărare aeriană, rachete și artilerie, precum și sisteme antitanc, adăugând că Washingtonul „va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”.

De asemenea, Ministerul britanic al Apărării a declarat că Fondul Internațional pentru Ucraina - un grup de țări din care fac parte Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Danemarca și Suedia - va anunța un pachet de circa 122 de milioane de dolari pentru a sprijini forțele armate ucrainene.

Cu o zi înainte, Germania a anunțat un nou pachet de sprijin pentru Ucraina în valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Ministerul Apărării a menționat că programul acoperă apărarea aeriană, arme și vehicule terestre.

În plus, ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că țara sa va livra Ucrainei primele avioane de război F-16 fabricate în SUA în primăvara anului viitor.

De asemenea, Belgia ar urma să doneze avioane F-16 Ucrainei, începând din 2025, precum și instructaj pentru piloții ucraineni, a dezvăluit ministrul Apărării din această țară.

Belgia preia președinția UE

În plus, președintele ucrainean Zelenski este așteptat să participă la o ședință a „Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei” cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și să se întâlnească cu guvernul belgian.

Belgia va deține președinția rotativă a Uniunii Europene timp de șase luni, începând cu 1 ianuarie 2024, preluând mandatul de la Spania.

Este de așteptat ca „grupul de contact” să se concentreze pe sprijinirea Ucrainei în pregătirea pentru iarnă cu mai multe sisteme de apărare antiaeriană, ca să respingă atacurile rusești asupra infrastructurii energetice, și cu mai multă muniție pentru a se asigura că forțele ucrainene își pot susține contraofensiva.

Diplomații se așteaptă ca oficiali americani, precum secretarul apărării Lloyd Austin și generalul Charles Q. Brown, noul ofițer militar american de rang înalt, să încerce să asigure aliații NATO și Ucraina că Washingtonul va continua să ofere sprijin Kievului, în ciuda faptului că ajutorul este blocat de luptele interne din Congresul american.

Volodimir Zelenski a venit la Bruxelles după o vizită în România, unde a cerut măsuri pentru a se asigura că Rusia nu transformă Marea Neagră „într-o zonă moartă” pentru transportul maritim, ca urmare a bombardamentelor constante asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre și a retragerii Moscovei din acordul cerealelor.

Președintele ucrainean a precizat că cele două părți au discutat despre ajutorul militar pentru Ucraina și că „în curând vor fi vești foarte bune în ceea ce privește artileria și apărarea aeriană”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG