Rusia a bombardat o stațiune de lângă Odesa, cel puțin 17 persoane au fost ucise
Rachetele rusești au lovit, vineri dimineața, un bloc de apartamente cu nouă etaje dintr-o stațiune de lângă Odesa. Cel puțin 17 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite au declarat autoritățile ucrainene, potrivit Reuters.
Racheta a lovit clădirea din orașul Bilhorod-Dnistrovski la o oră după miezul nopții, a spus ministru ucrainean pentru situații de urgență. Imediat s-a produs un incendiu într-o clădire și un magazin alăturat. Oficialii din zonă au declarat că se fac eforturi pentru salvarea celor aflați sub dărâmături.
Atacul vine la o zi după ce rușii au fost obligați să se retragă de pe Insula Șerpilor.
Ucraina exportă energia electrică spre UE prin România
Ucraina a început să exporte energie electrică într-un mod „semnificativ'' spre Uniunea Europeană, prin România, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP.
„S-a făcut un pas important în apropierea noastră de Uniunea Europeană'', a afirmat preşedintele Ucrainei, ţară a cărei candidatură la UE a fost susţinută săptămâna trecută de Cei 27.
Kievul „a început să exporte într-un mod semnificativ energie electrică spre teritoriul UE, spre România'', iar „aceasta este doar o primă etapă'', a spus el într-o videoconferinţă.
„Ne pregătim să creştem livrările'', a adăugat Zelenski, subliniind că electricitatea ucraineană poate înlocui o parte considerabilă din gazul rusesc consumat de europeni.
„Nu este doar o chestiune de venituri din export pentru noi, este o chestiune de securitate pentru întreaga Europă'', a insistat el.
Reţeaua de electricitate ucraineană a fost conectată la reţeaua europeană la jumătatea lunii martie, ceea ce ar trebui să ajute ţara să îşi menţină funcţionarea în pofida războiului.
Ucraina a fost sincronizată cu reţeaua electrică rusă până la invadarea sa, la 24 februarie, şi apoi a funcţionat autonom.
„De astăzi, Ucraina poate exporta energie electrică spre piaţa UE'', a scris joi pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.