„A existat un nivel strategic de discuţii - acţiunile noastre din acest an. Şi nu doar cele defensive. Ucraina are nevoie de o perspectivă ambiţioasă, activă. Vrem ca ţara noastră să aibă iniţiativa, nu inamicul”, a declarat Zelenski în discursul său de miercuri seară către țară.
„Trebuie să ne asigurăm că sfârşitul războiului depinde de acţiunile noastre. Lumea îi susţine pe cei care au o perspectivă. Şi aceasta este o sarcină fundamentală – să păstrăm iniţiativa, astfel încât să devenim mai puternici”, a mai spus președintele Ucrainei.
Volodimir Zelenski a părut să sugereze că Kievul va iniţia noi operaţiuni ofensive, cel mai probabil vizând obiective strategice de pe teritoriul Rusiei.
El a mai spus că a avut în cursul zilei de miercuri o şedinţă cu principalii responsabili pentru soarta războiului cu Rusia și o întâlnire separată cu ministrul Apărării, iar subiectul a fost o nouă mobilizare a rezerviştilor.
„Pregătim mai multe forţe pentru ţara noastră”, a anunţat Zelenski.
O altă întâlnire a fost cu reprezentanţi ai forţelor de ordine şi cu şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
„Raportul principal a fost despre combaterea colaboratorilor şi distrugerea logisticii inamicului. Sunt recunoscător Serviciului pentru rezultatele obţinute”, a punctat Zelenski. SBU a desfăşurat unele atacuri îndrăzneţe pe teritoriul rus.
În adresarea sa video de miercuri, Zelenski a menţionat şi cel mai recent scandal de presă din Ucraina, unde un cunoscut jurnalist de investigaţii, care l-a criticat pe preşedinte, a fost vizat de un atac din partea unor necunoscuţi la domiciliul său.
„Serviciul de Securitate al Ucrainei a lansat o anchetă şi va afla toate circumstanţele. Orice presiune asupra jurnaliştilor este inacceptabilă”, a dat asigurări Zelenski.