BEM a sesizat Parchetul Capitalei pentru acces ilegal la camerele video

Romania filming voting bags

Preşedintele Biroului Electoral Municipal București a sesizat Parchetul Capitalei în legătură cu apariţia în spațiul public, înainte de încheierea procesului electoral, a imaginilor de pe camerele de supraveghere care arată persoane care umblă la sacii cu voturi de la biroul electoral sector 1. Potrivit unor surse citate de News.ro, preşedintele BEM își argumentează solicitarea prin faptul că a existat o infracţiune de acces ilegal la camerele de supraveghere video ale biroului electoral Sector 1 şi distribuirea acestui filmuleţ către mass-media.

Este vorba de imaginile rostogolite de postul de televiziune Antena 3 și RTV în noaptea de miercuri spre joi, dar și de liderii PSD pe rețelele de socializare, pe baza cărora și-au fundamentat cererea de anulare a alegerilor din Capitală, pe motiv că astfel ar fi fost viciat inclusiv votul pentru Primăria Capitalei.

Distribuirea imaginilor a fost făcută, însă, înainte de încheierea procesului electoral, care nu se încheie odată cu terminarea exercitării votului.

Îți mai recomandăm BES 1: Sacii cu voturi nu au părăsit încăperea. Imaginile sunt denaturate

​Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a intervenit joi în scandal și a limpezit lucrurile, explicând că imaginile surprindeau o renumărare și că niciun sac nu a părăsit imobilul. De asemenea, tot BES 1 explică faptul că persoanele din filmare sunt președintele Biroului Electoral, un angajat al Primăriei Sector 1 (prezentat de Dan Barna drept șoferul lui Tudorache), un președinte de secție de votare și reprezentanți ai USR-PLUS, prezența lor acolo având ca obiect doar ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare.

Persoana care apare în imagini căutând printre saci este un angajat al Primăriei Sectorului 1, primăria condusă până la alegeri chiar de Dan Tudorache. El a intrat deoarece este membru din personalul auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1.

Instituția mai subliniază că în fiecare secție de votare în care au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea.

Îți mai recomandăm PSD cere repetarea alegerilor la București, USR o consideră „o bătaie de joc”

În niciun caz, saci conținând buletine de vot nu au părăsit încăperea, se mai transmite în comunicatul de presă, iar imobilul a fost în permanență păzit de un număr suplimentat de jandarmi special pentru a elimina suspiciunile în contextul în care în fața sediului s-au strâns un număr mai mare de persoane.

Secția de Poliție 1 a deschis un dosar penal privind imaginile apărute în spațiul public cu sacii de voturi. Cercetările se fac în colaborare cu procurori de la Judecătoria Sector 1 în urma unei autosesizări.

Este al doilea dosar penal care vizează alegerile de la Sectorul 1. Primul este deschis tot in rem după o sesizare a USR privind bărbatul care avea asupra lui peste 70% din totalul proceselor verbale.