Zeci de militari au luptat sub tricolor în Afganistan timp de două decenii. Privesc acum cu durere la ce se întâmplă în locurile în care cândva au luptat sau in care au încercat să construiască o țară mai bună.
”O mare durere” simte Marius Apostol când vede filmările și fotografiile din ultimele zile din țara în care a fost în două misiuni.
În 2011, bărbatul se afla într-un vehicul blindat pe o șosea din sudul Afganistanului. Mașina de luptă a fost aruncată în aer de insurgenți cu ajutorul unui dispozitiv improvizat ce conținea aproximativ 200 de kilograme de explozibili ascunși pe lateralele drumului. Alături de alți trei colegi, Marius Apostol a fost afectat de puterea exploziei, dar viața le-a fost salvată de blindajul vehiculului special conceput pentru a rezista la astfel de atacuri.
Se întâmpla chiar în ziua în care, în țara vecină, Pakistan, trupele speciale americane porneau asaltul în urma căruia a fost ucis Osama bin Laden.
Marius Apostol a fost cel mai grav rănit în incidentul de pe șoseaua care leagă orașele afgane Kandahar și Kabul. „Sunt un mic roboțel”, se descrie el cumva amuzat, ținând cont de câte șuruburi, plăci și proteze are în corp. Conduce Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD).
Președintele AMVVD, Marius Apostol
Înainte de 2011, el a mai participat la o misiune în Afganistan în 2008. Spune că a văzut o evoluție în bine a țării în cei trei ani în care a lipsit. Copiii, de exemplu, aveau acces în număr mai mare la școli. Un rol, consideră militarul, l-au avut și românii care au ajutat la construcția de grădinițe sau școli.
În privința armatei afgane, reprezentantul asociației de veterani crede că, în 2011, era mult mai bine instruită decât în 2008 și mult mai de încredere. Dacă în prima sa misiune, militarilor români le era frică să meargă cu afgani în patrule, de teamă că vreunul dintre ei ar putea să-i împuște pe la spate, trei ani mai târziu, lucrurile păreau să intre pe un făgaș normal. „Chiar își făceau treaba”, spune veteranul. Auzise însă de cazuri în care membri ai forțelor de securitate afgane lucrau ziua pentru guvernul oficial de la Kabul, iar noaptea, pentru talibani.
„După 20 de ani în care am simțit într-adevăr ce înseamnă război și am trăit acolo o bună parte din viața noastră, nu ne vine nici nouă să credem că, în nici 30 de zile, talibanii au cucerit orașele mari. Mi-e greu să accept că atât de repede au putut să ocupe poziții strategice”, afirmă militarul despre ce se întâmplă azi.
Militarul în rezervă nu dorește să facă declarații care ar putea să fie interpretate ca politice, dar îi e teamă ca Afganistanul să nu se transforme în câteva luni în ceea ce numește „un pol al terorismului”.
Rostul e hotărât de politicieni
Căderea Afganistanului în mâinile talibanilor nu reprezintă vreo mare supriză pentru un alt veteran român. Raul Simion, din Bacău, a ieșit la pensie din armată acum doi ani.
După patru misiuni în Afganistan, în 2008, 2012, 2014 și 2016, nu credea că armata afgană era capabilă se se dezintegreze în doar câteva zile. El a ajuns să vadă conflictul ca făcând parte din mentalul local.
Raul Simion descrie presiuni făcute de insurgenți asupra familiilor membrilor forțelor naționale de securitate din această țară, cărora unii nu le-au rezistat. Descrie și trădările din rândul civililor, care au oferit informații talibanilor- inclusiv pentru bani - despre cine lucra în armată sau poliție.
Soldat afgan din armata națională lângă locul unui atentat cu bombă în Kabul. Fotografia e făcută în 4 august 2021, înainte de capturarea capitalei de către talibani.
„Au murit atâția oameni acolo și au murit atâția oameni degeaba, să zicem. Români și din coaliție. Au rămas mutilați. Parte dintre prieteni ai mei au murit acolo. Patru dintre ei. Rostul celor 20 de ani de război îl decid politcienii, nu militarii”, concluzionează rezervistul.
Raul Simion știe clar că România și-a asumat un lucru, adică participarea alături de țările NATO. „Că a meritat sau nu, sunt alții care vor hotărî. Noi ne-am făcut treaba (...) Nu ne-am făcut de râs pe acolo, dar totul are un preț: cei care au murit sau au fost răniți.” Îi amintește și pe cei care au traume psihice, la mult timp după participarea în misiuni.
Militarul în rezervă spune că s-ar mai întoarce în Afganistan în situația ipotetică în care i s-ar cere încă o dată: „Nu stiu ce înseamnă să-ți placă când ești în război, dar, probabil, și asta ține de sechele de pe acolo.”
O experiență profesională
În 2009, câțiva militarii români aflați într-o bază din sudul Afganistanului îl descriau pe Marius Popența ca fiind curajos undeva spre limita excentricității. Bărbatul mergea singur printre localnici fără să folosească vehicule militare blindate și alte măsuri de securitate. Când avea treabă, uneori, se îmbrăca și cu haine de afgan.
Marius Popența îmbrăcat în haine de afgan în timpul misiunii de un an sub egida ONU
Între 2009 și 2010, românul a lucrat pentru Organizația Națiunilor Unite, fiind consilier militar în zona Kandaharului. În acea perioadă, a locuit timp de cinci luni într-o bază cu 27 de afgani, fiind singurul străin. Îi descrie pe colaboratorii săi locali ca oameni desosebiți și educați.
„Din punct de vedere militar, coaliția și-a îndeplinit misiunea exemplar. Faptul că au fost retrase trupe, acestea sunt decizii de ordin politic pe care și le asumă cei care sunt la baghetă din punctul de vedere al conducerii democratice”, a declarat Marius Popența pentru Europa Liberă
Militarul român Marius Popența în mijlocul unui grup de copii afgani. Poartă echipament de protecție albastru al personalului ONU
Vede retragerea ca o parte a unui proces firesc și logic, pentru că eforturile militare trebuie să se încheie la un moment dat. În viziunea sa, militarii coaliției internaționale au muncit foarte mult pentru pregătirea armatei afgane în vederea acestui moment.
„Chiar dacă au fost instruiți profesional de către militarii coaliției, militarii afgani au o mare problemă legată de motivația lor interioară”, declară colonelul în rezervă.
Marius Popența vede ca benefică participarea românilor la misiunile internaționale, căci aici s-au format câteva generații de comandanți în misiuni reale de război, unii dintre ei, foști studenți de-ai săi.El amintește și că toți cei care urmează o carieră militară își asumă că pot muri sau pot fi răniți.
Trăgând linie în privința implicării României în Afganistan, spune că nu are un gust amar deoarce „am transmis partenerilor că au putut miza pe noi. E vorba, până la urmă, despre sentimentul datoriei îndeplinite”, mai adaugă militarul
Pentru Afganistan, militarul nu vede un viitor liniștit.
„Greu se poate vorbi de o țară, cât de un conglomerat tribal care este foarte greu de adunat sub o singură conducere politică și militară. Tocmai asta a creat și probleme mari de-a lungul timpului. Rămâne în continuare o mare provocare, inclusiv pentru talibanii care se așează acum confortabil la putere”.