Președintele Iohannis s-a răzgândit și leagă schimbarea guvernului de greva din învățământ

Your browser doesn’t support HTML5

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că procedurile pentru schimbarea guvernului încep vineri doar dacă greva din sistemul de învățământ se va termina. Cu o zi în urmă, el spunea că nu „sunt sincope” în negocierile politice și că rotația poate avea loc cât mai repede.

Declarația șefului statului a fost făcută în ziua în care mii de profesori au ieșit în stradă în București și în marile orașe, pentru a protesta față de salariile din sistem.

La ora redactării acestei știri, la Palatul Victoria, reprezentanți ai cadrelor didactice negociau cu guvernul. Anterior, negocierile dintre cele două părți au eșuat, iar profesorii au anunțat că își continuă greva generală.

„Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri [cu sindicatele]”, a spus Klaus Iohannis de la Sibiu, unde a vizitat liceul la care a predat înainte de a intra în administrație și unde predă, în prezent, soția sa.

„Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri [cu sindicatele]. Am încrederea că lucrurile se vor rezolva”, a declarat Klaus Iohannis la Sibiu, citat de news.ro.

Președintele a anunțat că „vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână, două se face rotaţia”.

El a mai adăugat că este importantă o procedură clară de funcționare a Coaliției, precizând că este necesar ca UDMR să rămână la guvernare.

Îți mai recomandăm Greva generală din învățământ continuă. Sindicaliștii refuză oferta Guvernului: două prime de 1.000 și 1.500 de lei

Întrebat dacă desemnarea premierului ar putea fi amânată, președintele Klaus Iohannis a punctat: „Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care sigur greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea”.

Președintele a mai punctat că este necesar ca guvernul să negocieze cu sindicatele până se găseşte o soluţie.

Cu o zi în urmă, miercuri, președintele Klaus Iohannis avea o reacție diferită referitoare la rotația guvernamentală. El spunea că aceasta trebuie să aibă loc cât mai rapid, menționând data de 30 mai ca termen pentru finalizarea procedurilor.

„Nu există nicio sincopă în discuții. Calendarul inițial al rocadei poate fi respectat”, spunea președintele.

Îți mai recomandăm Mesaj de la Cotroceni: „Rotația să se desfășoare rapid, corect, sticlă”. Cum se împart ministerele cu bani și ce se întâmplă cu UDMR

Aflat la Cluj, la semnarea contractului pentru magistrala de metrou, premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că executivul încearcă să găsească soluții urgente pentru deblocarea situației din învățământ.

„Dacă dascălii nu înțeleg că avem nevoie de stabilitate, atunci eu mai mult de atât nu am ce să fac”, precizând că se va întoarce la București, va discuta la cu partenerii de Coaliție și vor lua împreună o decizie.

La începutul acestei săptămâni, Nicolae Ciucă preciza că vineri, 26 mai, va demisiona din funcție pentru ca rotația guvernamentală să poată începe.

Nu e clar, în acest moment, dacă acest lucru se va mai întâmpla.

Președintele i-a mustrat pe sindicaliști

În declarația sa de joi, președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre organizatorii grevei din învățământ, sindicatele din domeniu, cărora le-a reproșat că nu au ținut cont de faptul că legile Educației au fost adoptate săptămâna aceasta.

„Am rămas puțin surprins că nimeni din cei care au organizat greva n-au constatat că în acest timp s-au adoptat legile Educației. Trebuia menționat și acest lucru”, a spus Iohannis.

Președintele României s-a declarat „foarte mulțumit” de adoptarea acestor legi și a subliniat că cei „care vorbesc” problemele din învățământ ar trebui să vadă că „am făcut pași”.

Greva profesorilor a început luni, 22 mai, când peste 100 de mii de cadre didactice au refuzat să mai intre la ore.

Principala revendicare a profesorilor este creșterea salarială până la 4.000 de lei net pentru un profesor debutant și 7.000 de lei pentru unul aflat la final de carieră.

Îți mai recomandăm Fug PSD și PNL de guvernare? Cum a dinamitat greva profesorilor negocierile dintre cele două partide

În urma negocierilor de miercuri, guvernul a promis sindicatelor câte un voucher anual de 2.500 de lei pentru fiecare profesor, ofertă refuzată.

Zeci de mii de profesori au participat joi la proteste în întreaga țară unde au cerut în continuare majorarea salariilor.

Joi după amiază erau anunțate noi negocieri la Guvern, în condițiile în care premierul era în deplasare la Cluj, iar sindicaliștii cereau prezența lui Nicolae Ciucă la masa tratativelor.