Invitat în podcastul video „Pe Agendă”, Kent Logsdon a spus că Statele Unite urmăresc îndeaproape dacă R. Moldova este în pericol din cauza războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022 și nu văd în prezent „nicio amenințare militară aici”.
Statele Unite au împărtășit de la început informațiile pe care le-au avut cu țări din Europa, inclusiv cu R. Moldova, pentru că au întrevăzut planurile Rusiei și au vrut ca țările prietene „să fie conștiente de ce urmează”.
Ambasadorul american mai afirmă că, după invazia rusească în Ucraina, Statele Unite și-au majorat sprijinul pentru armata moldoveană. În cei 32 de ani de independență a Moldovei, SUA au contribuit în total în acest domeniu cu 123 de milioane de dolari, dintre care 80 de milioane au fost alocate în ultimii doi ani.
Îți mai recomandăm Ajutor umanitar UE de 75 de milioane de euro pentru Ucraina și de 8 milioane de euro pentru MoldovaCooperarea bilaterală dintre R. Moldova și NATO a început încă de acum 30 de ani, dar s-a intensificat după începutul războiului din Ucraina.
„NATO nu cere sau nu încurajează țările să i se alăture. Aceasta este o decizie suverană a unei țări. Dar, în schimb, cred că acest parteneriat, care a fost atât de important atâția ani, s-a intensificat din cauza războiului teribil al Rusiei în Ucraina vecină și a oamenilor care își dau seama că este nevoie și de o armată în zilele noastre. Nu te poți baza doar pe a spune că ești neutru pentru a te proteja”, a spus ambasadorul SUA.
Amenințări hibride, în an electoral
Deși nu văd pericole militare pentru R. Moldova, Statele Unite susțin că războiul hibrid dus de Rusia este cât se poate de real aici și este „bidirecțional”: pe de o parte, Moscova operează cu dezinformare, iar pe de altă parte, are la Chișinău interpuși politici.
„Am văzut multe cazuri din astea, desigur, la alegerile locale de anul trecut. Am văzut o mulțime de partide care primeau bani străini, bani nedeclarați și ilegali pentru campania electorală”, explică ambasadorul SUA la Chișinău.
Îți mai recomandăm Premierul R. Moldova spune că George Simion (AUR) face parte din „efortul de destabilizare” a țăriiEl anticipează că amenințările hibride ale Rusiei vor continua în acest an, când în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și, eventual, un referendum privind aderarea la UE, „deoarece mulți oameni de la Moscova, care se opun parcursului european al Moldovei, vor vedea progresul continuu pe care țara îl face și vor dori să îl oprească”.
Ambasadorul Logsdon este sigur că sprijinul Statelor Unite pentru R. Moldova va continua, indiferent de evoluțiile politice din țara sa, unde în acest an vor avea loc alegeri prezidențiale.
„Angajamentul nostru față de viitorul R. Moldova, față de poporul moldovean nu a oscilat niciodată, nu s-a schimbat niciodată. Uneori, relațiile noastre cu guvernele sunt mai strânse decât alteori, dar am fost întotdeauna prezenți. Nu ne-am îndepărtat niciodată de R. Moldova”, afirmă Kent Logsdon.
Ce mai puteți afla din interviul cu ambasadorul SUA, Kent Logsdon:
- Cum ajută Statele Unite refugiații ucraineni din R. Moldova?
- Cum decurge colaborarea dintre armata R. Moldova și Statele Unite?
- Se apropie armata Republicii Moldova de standardele NATO?
- Este conflictul transnistrean mai ușor de rezolvat astăzi decât înainte de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei?
- Ce cred Statele Unite, ca partener al Republicii Moldova, despre viteza reformelor din justiție?