Leon Volovici: „Numai spiritul critic nu poate dizolva fanatismul”

Leon Volovici, imagine de arhivă.

Amintirile și reflecțiile unui intelectual ieșean ajuns la Ierusalim.

Oameni, destine, istorie”, 19 aprilie 1997. Realizator: Mircea Iorgulescu (1943-2011). Invitat: Leon Volovici (1938-2011)

Your browser doesn’t support HTML5

Mircea Iorgulescu în dialog cu Leon Volovici

[...]

Mircea Iorgulescu: „Istoric și sociolog al ideilor, Leon Volovici trăiește la Ierusalim, unde este cercetător al Institutului de Iudaism Contemporan al Universității Ebraice din acest oraș. S-a născut în România, la Iași, oraș unde și-a făcut studiile și a trăit pînă în anul 1984, când a emigrat în Israel.

Până la acea dată, Leon Volovici era cunoscut doar lumii specialiștilor în sociologie culturală și istorie literară. Publicase în 1976 un eseu intitulat Apariția scriitorului în cultura română, cea dintâi cercetare sistematică a unei teme ce fusese până atunci doar parțial evocată. Fusese de asemenea unul dintre autorii Dicționarului literaturii române de la origini până la 1900, o lucrare fundamentală, elaborată la Iași și publicată în 1979.

O mare și uneori controversată notorietate avea să câștige însă Leon Volovici după apariția, la București, a studiului său despre Naționalism și antisemitism în cultura română. Apărut inițial în limba engleză, în 1991, la Oxford, acest studiu fusese tipărit în limba română întîi de Ion Solacolu, în Germania, într-un număr special al revistei „Dialog”.

În 1995, și cu un titlu modificat față de cel al ediției engleze - se chema acum Ideologia naționalistă și problema evreiască -, cartea lui Leon Volovici a fost publicată și la București, la Editura Humanitas. A stârnit numeroase reacții, unele violent negative. Leon Volovici este și autorul prefeței și al notelor ce însoțesc Jurnalul lui Mihail Sebastian, cartea cea mai citită și mai discutată în România de patru ani încoace. ”

[...]