Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, scrie pe pagina sa de Facebook că Jandarmeria și Poliția locală „au asistat impotente” la forțarea accesului în Primăria Timișoara de membrii și simpatizanții AUR.
Într-o postare de pe Facebook, Dominic Fritz spune, printre altele, că grupul, pe care îl descrie drept „o bandă” „a pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forță fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos și panică în instituție și printre timișorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie”.
Îți mai recomandăm Dosar penal împotriva AUR după mesajul antisemit. Claudiu Târziu: „Pe viitor o să fim mai atenți”Într-o replică transmisă jurnaliștilor, liderul AUR, George Simion contrazice postarea lui Dominic Fritz - oamenii „nu au fost aduși cu autocarul și nu aveau legătură cu Noua Dreaptă, care aveau un protest la jumătate de oră după. /.../ Nu s-a comis niciun act de violență. Noi am intrat în Primăria Timișoarei fără să vină vreun polițist local sau altă autoritate să ne întrebe ceva”, a declarat Simion.
George Simion mai spune că intrarea în Primăria Timișoara ar avea legătură cu o solicitare de audiență.
De altfel, Dominic Fritz anunță că a declanșat o anchetă la Poliția Locală. „Cer instituțiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea și să îi sancționeze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanșat o anchetă la Poliția Locală, pentru a afla de ce forțele de ordine au permis acțiunea de azi, și mă aștept ca și la Jandarmerie să-și verifice procedurile”, a adăugat Dominic Fritz în postarea de pe Facebook.
Îți mai recomandăm Mesaje antisemite ale AUR. De ce trebuie să studieze elevii despre HolocaustOrganizația Timiș a Alianței pentru Unirea românilor a transmis live pe Facebook, momentul intrării în Primăria Timișoara.
În înregistrare se vede că aceștia nu întâmpină nicio rezistență din partea autorităților menite să protejeze instituția. La minutul 21:08, reprezentanții AUR trec de punctul în care persoanele fără certificat Covid ar trebui să se oprească.
Nu este prima dată când liderii și reprezentanții AUR iau cu asalt o instituție publică fără a întâmpina nicio rezistență.
Îți mai recomandăm Protestatarii reținuți la protestul AUR, cercetați sub control judiciar. Încă 51 de amenziÎn 21 decembrie, aceștia au intrat în curtea Parlamentului, unde au vandalizat mai multe mașini.
Ministrul de Interne Lucian Bode promitea la acea dată o investigație pentru a afla cum au reușit protestatarii să intre în curtea Palatului Parlamentului fără ca forțele de ordine să intervină.