Viața de coșmar a bătrânilor, unii cu probleme grave de sănătate, adăpostiți în câteva cămine din Voluntari, unde primar este Florin Pandele, soțul ministra Familiei, Gabriela Firea, a fost dezvăluită cu luni în urmă de Buletin de București și Centrul de Investigații Media.
Vârstnicii erau bătuți, înfometați, ținuți în mizerie, puși la muncă, tratați cu lipsă de omenie de cei care, plătiți fiind și de stat, și de ei, ar fi trebuit să-i îngrijească.
Imaginile din aceste „cămine” amintesc de cele din orfelinatele ceaușiste. În loc de copii, bătrâni, la o diferență de 33 de ani și într-o țară devenită între timp membră a Uniunii Europene.
Toți erau mușcați de ploșnițe, au ajuns să aibă viermi în zonele intime, escare adânci până la os, nu vă puteți imagina!”Angajată a centrului pentru bătrâni Casa Cora ( sursa Centrul de Investigații Media și Buletin de București)
Reacția autorităților la apariția dezvăluirilor de presă a fost palidă - câteva verificări mai mult de formă, niște amenzi simbolice, dar centrele au funcționat în continuare fără fie declanșate anchete sau luate măsuri de protecție a vârstnicilor.
Probe la dosar contra suferința bătrânilor
Declarația noului ministru de Interne (fost al Justiției), Cătălin Predoiu este cel puțin stranie.
„A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile, dacă nu mă înşel, şi un astfel de probatoriu nu e uşor de strâns. O intervenţie pripită a poliţiştilor, înainte de a strânge suficient probatoriu încât să asigure o inculpare cu succes, poate conduce la compromiterea cazurilor”, a spus Predoiu în contextul în care în momentul de față DIICOT a făcut mai multe percheziții și rețineri.
Ceea ce spune ministrul este că pentru a nu periclita dosarul, anchetatorii nu au luat nicio măsură și nu au sesizat vreo autoritate, lăsând oamenii să fie supuși în continuare tratamentelor inumane.
Încrengăturile din jurul lui „victimei” Firea
Reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB) au arătat că în spatele abuzurilor de la căminele pentru bătrâni se află persoane legate de Gabriela Firea. Chiar strâns legate, pentru că sora Gabrielei Firea, Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, conducea Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada documentată: 2017-2022.
Sora Gabrielei Firea avea un salariu de 11.000 de lei pe lună și și-a dat demisia din funcție în februarie anul trecut, după apariția primelor investigații. Acum lucrează la DGASPC Ilfov.
Mai era unul care cobora de sus, de foame. Cobora la bucătărie să fure de mâncare, îl prindeau și îl băteau.Angajată a centrului pentru bătrâni Casa Cora ( sursa Centrul de Investigații Media și Buletin de București)
Instituția are rolul de a verifica și monitoriza căminele de bătrâni. Adică sora Gabrielei Firea trebuia să controleze Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, cea care administra căminele de bătrâni din Voluntari și Afumați.
Vicepreședinte al Asociației era Ligia Gheorghe - o colaboratoare apropiată și prietenă a Gabrielei Firea.
Și pentru că lumea e mică, cercul se închide la porțile PSD: ministra și viitoarea candidată la primărie este apropiată și de președintele Asociației cu pricina, Ștefan Godei, fost vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov.
Pentru Gabriela Firea toate aceste dovezi sunt , o „campanie orchestrată împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei!”.
Îți mai recomandăm Ce nu spune ministrul Gabriela Firea despre căminele groazei din Voluntari, unde bătrâni și persoane cu dizabilități erau batjocorite„Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București. Nu vor reuși, pentru că adevărul va ieși la lumină, iar oamenii nu se vor lăsa păcăliți de această denigrare și intimidare a mea”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.
Ministrul Muncii și-a adus aminte de verificări
Ministrul Muncii, Marius Budăi, în ograda căruia se află toate instituțiile cu un rol în acreditarea și verificarea acestor case pentru bătrâni, a spart tăcerea, arătând că în perioada martie - mai au fost verificate 578 de centre rezidenţiale şi au fost găsite abateri la 370 dintre acestea.
Au fost date 20 de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării.
Ele între ele, bolnavele, nu se băteau. Infirmierele le bateau!Angajată a centrului pentru bătrâni Casa Cora (sursa Centrul de Investigații Media și Buletin de București)
Coincidență sau nu, prin plasa verificărilor s-au strecurat exact centrele despre care presa a scris, care au fost suspendate de abia după descinderea procurorilor DIICOT.
Ciolacu e revoltat și vrea controale
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat față de oribilele cazuri de maltratare a vârstnicilor printr-o postare pe Facebook, în care a cerut o acțiune națională de control.
„Sunt revoltat de ororile la care au fost supuși bătrânii internați în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență socială care, acum, fac obiectul unei anchete a DIICOT!
Este inadmisibil ca, în România zilelor noastre, să se întâmple astfel de atrocități față de oameni lipsiți de apărare!
Îți mai recomandăm ANPC a închis definitiv unul din „azilele groazei” și a oprit temporar activitatea în alte douăEste scandalos ca niște indivizi lipsiți de suflet și de repere morale să profite de situația dificilă a unor persoane vulnerabile, pentru a deturna în beneficiul propriu fondurile alocate din bugetul de stat!”, a scris Ciolacu.
Instituțiile care aveau responsabilități în verificarea centrelor pentru bătrâni
- Agenția Națională de Plăți și Inspecții Sociale (ANEPIS), care este în subordinea Ministerului Muncii. Jumătate din instituție se ocupă de controlul și inspecția socială în toate serviciile sociale din țară, publice sau private. Trebuie să facă niște controale regulate pe baza unor standarde de calitate.
„Aceste inspecții sunt făcute foarte superficial, angajații se uită doar pe standard: sunt 3 chiuvete, 5 paturi, becuri, tacâmuri, hârtie igienică, lucruri de genul acesta. Nu se uită la mizerie, atmosferă, ce zic beneficiarii, sunt mulțumiți, nu sunt. Bifează acele lucruri care trebuie să existe din punct de vedere logistic”, spune pentru Europa Liberă o sursă cu expertiză în domeniu.
- Direcția pentru Servicii Sociale pentru persoane vârstnice din Ministerul Muncii, care e direct responsabilă de căminele de bătrâni. Această direcție este cea care licențiază, acreditează și are la dispoziție Corpul de Control al ministerului.
- Autoritatea națională pentru persoane cu dizabilități (ANPD), în subordinea Ministerului Muncii. Menirea și rolul fundamental al acesteia este monitorizarea și controlul serviciilor pentru persoanele cu dizabilități. Autoritatea are un corp de control care ar trebui să fie permanent pe teren.
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) de la nivel local, care trebuie să fie prelungirea celorlalte autorități în teritoriu și care trebuie să verifice și să sesizeze celelalte autorități sau parchetul. Are un corp de control.
- Consiliul de monitorizare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, instituție autonomă în subordinea parlamentului, așa cum este și Avocatul Poporului. Rolul acestui consiliu este să monitorizeze aceste centre și să facă plângeri penale.
- Trei dintre aceste autorități se află în subordinea Ministerului Muncii.
Fost ministru al Muncii: O soluție e descentralizarea
Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, spune pentru Europa Liberă că probabil situații de genul celor din casele pentru bătrâni nu sunt singulare și că ar fi necesare demisii sau demiteri.
Le dădea zeamă chioară, o mâncare de cartofi, amestecături cu paste. Ce se găsește. Nu au gustări, nu au un fruct... Atât.Angajată a centrului pentru bătrâni Casa Cora ( sursa Centrul de Investigații Media și Buletin de București)
„Niște demisii/ demiteri, un semnal - că acest sistem care are mai multe moașe, mai multe instituții, care niciuna nu-și face treaba cap - coadă, se ocupă pe bucățele - ar trebui dat”.
Violeta Alexandru susține că este un întreg lanț al lipsei de responsabilitate, „se ocupă prea multă lume și, de fapt, nimeni”.
„Eu cred că o soluție este descentralizarea în plan local, răspunde primarul, care trebuie să știe tot ce se întâmplă acolo, să verifice o dată pe săptămână prin Direcția de asistență socială”, spune fostul ministru.
Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.