Ales pe listele UDMR în Parlament, dar fiind un lider al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Zakarian Zoltan recunoaște că ideea i-a venit după ce a văzut legea votată la Budapesta.
Parlamentul maghiar a votat în luna iunie o lege prin care se interzice prezentarea relațiilor de același sex și a identității de gen în reclame și media pentru copii. Legea va interzice astfel de discuții în școli și cărțile pentru copii pe această temă.
Îți mai recomandăm Pe urmele Rusiei | Ungaria interzice accesul minorilor la informații despre relațiile gay și identitatea de gen„Propaganda LGBT nu are ce căuta în grădinițe sau școală. Nu ar trebui să se învețe la școală despre comunitatea LGBT. Noi nu vrem ca activiști LGBT de la diferite ONG-uri să poată să manifeste această propagandă în școli. Dacă părinții sunt de acord ca un copil să ia parte la aceste manifestări, e dreptul lor. Trebuie acordul părinților. Să prevenim participarea copiilor fără acordul părinților la aceste manifestări”, a afirmat deputatul UDMR pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, protecția copiilor împotriva unor abuzuri ar trebui întărită și în legislația română.
Deputatul spune că nu înțelege de ce legea din Ungaria a fost criticată de mai multe asociații privind drepturile omului și de Comisia Europeană.
„Legea din Ungaria este pentru combaterea pedofiliei, nu este împotriva LGBT pentru că nu se referă la adulți. În viziunea noastră, după 18 ani este dreptul fiecăruia să se manifeste cum dorește. Am văzut că proiectul din Ungaria a fost criticat, dar eu am citit acea lege și nu am înțeles de ce a fost așa de sever criticată de Comisia Europeană”, a spus Zakarian Zoltan.
Deputatul precizează că nu știe, momentan, cum va arăta propunerea și dacă o să fie un proiect de lege de sine stătător sau un amendament la proiectul existent în Parlament și care vizează educația sexuală.
De asemenea, a recunoscut că nu a avut vreo discuție cu colegii din grupul UDMR despre ideea sa. Surse din conducerea grupului UDMR au confirmat că nu au fost informate de intențiile lui Zakarian Zoltan.
„Proiectul de lege o să prevadă ca educația sexuală să fie făcută exclusiv în familie sau cu acordul părinților la școală”, a fost poziția exprimată de deputatul UDMR.
Pe circuitul parlamentar există un proiect similar. Senatul a respins cererea de reexaminare a președintelui Iohannis pentru legea privind educația sexuală. Senatorii au spus că este nevoie de acordul părinților pentru a se putea preda orele de educație sexuală . Votul final urmează să fie dat în Camera Deputaților.
Deputatul Robert Sighiartău (PNL), un susținător al premierului Cîțu, a declarat pentru Europa Liberă că urmează să fie menținută poziția de la Senat. Cu toate acestea, premierul Cîțu a spus că votul din Senat este o greșeală, cu toate că și el a votat în linia PNL.
AUR se opune sancționării Ungariei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză Comisia Europeană că aplică un dublu standard, amenințând Ungaria că îi va suspenda fondurile europene pentru că „nu se conformează ideologiei unice, de esență neo-marxistă, a diriguitorilor Uniunii”.
„Națiunile europene se confruntă cu un nedorit și inegal război politic și cultural între două viziuni diferite asupra Europei. Într-o parte se află câteva națiuni demne, care au curajul să vorbească despre onoare și tradiție creștină, în plină Europă secularizată, iar în partea cealaltă avem de-a face cu o grupare ideologică intolerantă, ce a acaparat instituțiile generosului proiect care a fost Europa în viziunea părinților ei fondatori”, este poziția celor de la AUR.
Îți mai recomandăm Legea anti-LGBTQ+ din Ungaria | Reacțiile diferite ale UEFA și UE. Cât de mare e puterea Comisiei Europene?