România înregistrează 135.900 de cazuri de Covid-19, de la începutul pandemiei de coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.835 de noi cazuri. Din totalul pacienților, 108.135 s-au vindecat până acum, adică aproape 80%.
Numărul cazurilor a scăzut sub pragul de 2.000, însă trebuie ținut cont că în ultimele 24 de ore s-au făcut mult mai puține teste decât de obicei, în cursul săptămânii.
Astfel, în ultimele 24 de ore s-au făcut 13.770 de teste, dintre care 5.050 la cerere. Raportat la numărul de cazuri detectate, înseamnă o rată a infecțiilor de 13%, în creștere semnificativă față de zilele trecute.
Numărul deceselor din cauza Covid-19 este de asemenea ridicat. 56 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, fiind diagnosticate cu această boală. Astfel, numărul deceselor de Covid-19 ajunge la un total de 5.003 persoane, de la începutul pandemiei. România se află pe locul trei în Europa la numărul de decese raportat la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
În ultimele 24 de ore, și-au pierdut viața 35 de bărbați și 21 de femei din cauza Covid-19, în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Praho va, Sălaj, Sibiu, Vaslui și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
Un singur pacient dintre aceștia nu prezenta comorbidități, conform Grupului de Comunicare Strategică.
Numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă a atins duminică un nou record, de 598 de persoane în stare gravă. În total, numărul de persoane internate cu COVID-19 este de 7.826.
Pe teritoriul României, 11.378 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.591 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.334 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.
Forțele de ordine au aplicat în ultimele 24 de ore 2.300 de amenzi, în valoare totală de 416.330 lei, pentru nerespectarea regulilor din starea de alertă.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.702 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 120 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Situația cazurilor noi de Covid-19, pe județe:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate(total) |
Număr de cazuri nou confirmate |
1. |
Alba |
2015 |
53 |
2. |
Arad |
2840 |
17 |
3. |
Argeș |
5587 |
23 |
4. |
Bacău |
4926 |
107 |
5. |
Bihor |
3733 |
30 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
1570 |
10 |
7. |
Botoșani |
1734 |
14 |
8. |
Brașov |
6369 |
92 |
9. |
Brăila |
2477 |
31 |
10. |
Buzău |
2862 |
21 |
11. |
Caraș-Severin |
1439 |
14 |
12. |
Călărași |
883 |
20 |
13. |
Cluj |
3682 |
34 |
14. |
Constanța |
3186 |
68 |
15. |
Covasna |
1313 |
24 |
16. |
Dâmbovița |
4209 |
49 |
17. |
Dolj |
3068 |
79 |
18. |
Galați |
4438 |
57 |
19. |
Giurgiu |
1193 |
11 |
20. |
Gorj |
2068 |
14 |
21. |
Harghita |
1093 |
12 |
22. |
Hunedoara |
2449 |
34 |
23. |
Ialomița |
1333 |
15 |
24. |
Iași |
5557 |
127 |
25. |
Ilfov |
3559 |
18 |
26. |
Maramureș |
2192 |
30 |
27. |
Mehedinți |
1449 |
5 |
28. |
Mureș |
2008 |
25 |
29. |
Neamț |
3556 |
79 |
30. |
Olt |
1978 |
40 |
31. |
Prahova |
6154 |
50 |
32. |
Satu Mare |
786 |
18 |
33. |
Sălaj |
807 |
33 |
34. |
Sibiu |
2374 |
42 |
35. |
Suceava |
6765 |
24 |
36. |
Teleorman |
1486 |
11 |
37. |
Timiș |
4274 |
46 |
38. |
Tulcea |
961 |
19 |
39. |
Vaslui |
3312 |
48 |
40. |
Vâlcea |
2492 |
43 |
41. |
Vrancea |
2764 |
11 |
42. |
Mun. București |
18827 |
336 |
43. |
- |
132 |
1 |
TOTAL |
135.900
|
1.835 |