Decizia poate fi atacată cu recurs. Secția a admis excepția ridicată de Cristina Tarcea referitoare la ”lipsa capacității procesuale de folosință a petentei care a formulat sesizarea." Este vorba de ONG Coaliția Românilor din SUA, condus de fostul preot Chris Terhes, ales europarlamentar pe listele PSD. Respectiva organizație nu este recunoscută în România, nefiind înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, potrivit legislatiei in vigoare, și nu avea deci calitate procesuală în cazul anchetat de Inspecția judiciară. Cu toate acestea, IJ i-a luat în considerare plângerea și chiar a cerut CSM sanționarea Cristinei Tarcea.
Mai exact este vorba, potrivit minutei CSM, despre ”încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și o) din Legea nr. 303/2004”.
Îți mai recomandăm Tarcea, depeșă către Dorneanu: din 19 state UE, doar 1 are complete specializate pe corupție la instanțele supremeInspecţia Judiciară a susținut că acuzaţia privind „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” se referă la faptul că şefa ICCJ ar fi refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători. Mai exact, Cristina Tarcea nu ar fi pus în discuţia Colegiului de conducere a Înaltei Curți schimbarea componenţei completurilor de 5 judecători în luna iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară, ci abia la începutul lunii septembrie. Legea 304 a fost modificată de coaliția PSD-ALDE în sensul în care completurile de cinci judecători sunt formate integral prin tragere la sorți, președintele și vicepreședintele ICCJ nefiind membri de drept în aceste completuri.
Această abatere disciplinară putea fi sanționată cu revocarea din funcţie şi chiar cu excluderea din magistratură.
Scandalul completurilor de cinci judecători, care a ajuns până la Curtea Constituțională, a fot declanșat de Liviu Dragnea, al cărui proces se judeca la un astfel de complet, care, de altfel, l-a și condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Îți mai recomandăm Curtea Constituțională lasă moștenire noilor judecători să decidă soarta completurilor de 3, de la instanța supremăTot Liviu Dragnea a declanșat și scandalul legat de completurile speciale de la Înalta Curte ( cele de trei judecători), CCR fiind așteptată să dea o decizie la plângerea făcută de Florin Iordache.
Din punctul de vedere al Cristinei Tarcea decizia Secției de judecători a CSM este importantă, ținând cont că mandatul ei expiră în luna septembrie și că este posibil să ia în calcul un nou mandat.