Istoricul Adrian Cioflâncă: Dacă nu dăm atenție semnelor mici, ne pasc nenorociri mari

Pe 27 ianuarie 1945, lagărele morții de la Auschwitz-Birkeanu, în sudul Poloniei sub ocupație nazistă, au fost eliberate. Se împlinesc 79 de ani de atunci.

Eliberatorii aveau să mai găsească acolo câteva mii de prizonieri. Aproximativ 1,1 milioane de persoane deportate în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau au fost ucise acolo, în mai puțin de cinci ani de funcționare.

Dintre aceștia, aproximativ 1 milion de oameni au fost evrei, potrivit datelor Muzeului memorial Auschwitz-Birkenau.

În total, în timpul Holocaustului au murit aproximativ 6 milioane de evrei, conform estimărilor acceptate la nivel internațional.

Lagărul nazist Auschwitz-Birkenau din Polonia, în februarie/martie 1944, dată după care trupele sovietice au ocupat țara, luând locul celor naziste. Rămâne până astăzi unul din cele mai tulburătoare locuri de reflecție asupra aceea ce poate face ura din oamenii obișnuiți.

Victimelor Holocaustului - adică a politicilor naziste de ucidere deliberată a evreilor, așa-numita „Soluție Finală” lui Hitler - le sunt închinate sute de memoriale, statui și plăci comemorative pe tot cuprinsul Europei.

Le este închinat și Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim. Locul vorbește despre cele peste șase milioane de victime ale Holocaustului.

Și tot acolo, în grădina de măslini, israelienii au scris pe pietre comemorative numele celor „drepți între popoare”, adică al celor care i-au ajutat în vremuri de prigoană și moarte. Între ei, Regina-Mamă, Elena a României, mama Regelui Mihai.

Documentul israelian de la Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim care confirmă înscrierea Reginei Mamă, Elena, în rândul „Drepților în rândul Popoarelor”. Alături de ea, figurează alte nume. Între acestea, primarul din Cernăuți, Traian Popovici.

Însă, la Yad Vashem, figurează în primul rând mii și mii de nume ale evreilor români deportați și uciși în Transnistria, de regimul generalului Ion Antonescu (1940-1944).

Numărul evreilor uciși din cauza Holocaustului românesc, în interiorul și în afara frontierelor românești, urcă până la 300.000.

Din 2005, data de 27 ianuarie a devenit Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în urma deciziei luate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), la inițiativa Israelului.

Antisemitismul nu înseamnă doar agresiune fizică

Holocaustul nu este studiat suficient de publicul larg și nu atât în timpul școlii, cât în afara acesteia, explică istoricul Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor, în interviul acordat Europei Libere.

Românii și mai ales cei care reprezintă statul, fie polițiști sau jandarmi, au însă nevoie de informații și chiar de o formare ulterioară, încât să poată citi semnele anti-semitismului și ale „discursului urii” și când nu par evidente, subliniază el.

Istoricul vorbește despre cât de important este ca românii - și tinerii în special - să cunoască mai multe despre tipul de atitudine care a dus la Holocaust, pericolul ascensiunii unor formațiuni extremiste sau cu tentă extremistă în Europa și în România, dar și rolul liderilor politici și al liderilor de opinie pentru limitarea fenomenului.

Europa Liberă: Pornind de la actualitate, de la războiul din Gaza, în ce măsură afectează acuzaţiile îndreptate împotriva Israelului, modul în care sunt percepute evenimentele tragice ale Holocaustului?

Adrian Cioflâncă: Evident că lucrurile astea nu pot fi separate până în ultima consecință. O discuție despre o țară întotdeauna ține cont și de istoria ei şi de prezent. Pe de altă parte, acuzația împotriva Israelului este una de genocid, o acuzație foarte gravă. Pentru asta e nevoie de a demonstra că există un plan, există o acțiune sistematică.

Acest termen primește acum utilizarea juridică, apoi cea jurnalisică, politică, chiar foarte politică, ale unor anumite grupuri de interese. Această demonstrație are loc însă în fața Curții.

Eu unul pledez pentru a separa această discuție, ce ține de comemorarea Holocaustului și ce ține de discuția despre istoria tragică a evreilor în Europa.

Poate scopul polemic al acestei acțiuni este de a anula, să zicem, un fundament etic al statului Israel, astfel că realmente trebuie separate, pentru că acum e prezentul și suntem prea aproape de evenimente să tragem niște concluzii ferme.

Pe de altă parte, pe partea istorică, există cărți, multe lucruri discutate, stabilite de către specialiști din întreaga lume.

Istoricul Adrian Cioflâncă spune că antisemitismul nu se traduce doar în îndemnuri la agresiune fizică.

Europa Liberă: Și poate afecta tot acest context percepția asupra Holocaustului?

Adrian Cioflâncă: Imaginea Israelului evident că e în cumpănă în acest moment, pentru că atunci când ești angajat într-o acțiune militară de amploarea și dificultatea acțiunii din Fâșia Gaza, e posibil să faci greșeli în orice moment, să moară civili, să greșești ținte, să întreprinzi acțiuni care aduc atingere statelor vecine ș.a.m.d.. Deci riscul este enorm pentru Israel.

Evident că ei sunt foarte atenți la toate aceste lucruri și tot ce fac ei astăzi poate să aibă și un impact asupra imaginii și moștenirii tematice legate de istoria evreilor şi istoria Israelului. Deci miza este enormă.

Există voci critice la nivelul Națiunilor Unite, la nivelul guvernului american, la nivelul statelor europene față de acțiunile Israelului. Există și suporteri importanți, deci e un proces care se află în plină desfășurare, trebui să ne uităm cu atenție și fim atenți la nuanțe, e important să ne ținem cumpătul și să privim faptele.

Europa Liberă: Ce este esenţial pentru un tânăr din România de astăzi să ştie despre Holocaust şi de ce?

Adrian Cioflâncă: Acum, din cauza vremurilor prin care trecem, utilitatea învățării subiectului e mai ușor de demonstrat. Pentru că avem un război în preajma României (cel declanșat de Rusia în Ucraina, n.r.), avem acțiunile criminale ale unei dictaturi, discursuri genocidare care pornesc de la vârful guvernului de la Moscova, vedem în plină desfășurare o acțiune de distrugere a altui stat și a altui altui popor.

În al doilea rând, vedem că sunt în ascensiune forțe extremiste în România și în restul lumii, în Europa, în Statele Unite.

Uitând-ne la istoria mișcărilor extremiste interbelice, mișcarea legionară, mișcarea „cuzistă” (fondată de A.C. Cuza, politician, militant anti-semit, n.r.) și alte mișcări fasciste, ce vedem este că un tip de cooperare între forțele extremiste și zone complice ale statului poate aduce o nenorocire.

Dacă ne uităm în prezent la posibilitățile unei complicități între partidele extremiste de astăzi și autorități și dacă există vulnerabilități la nivelul forțelor de ordine, al altor instituții sau partide, asta cred că ar trebui privit cu maximă atenție de către opinia publică și de către presă.

În al treilea rând, ce se înțelege din Holocaust este că lumea realizează un pic prea târziu când se întâmplă o tragedie, or, dacă nu dăm atenție la niște semne, se pot întâmpla nenorociri.

De exemplu, la manifestația de 24 ianuarie de la Iași, de Ziua Unirii, pe lângă faptul că a fost o manifestație AUR în Piața Unirii, a fost distribuit un ziar antisemit cu texte sinistre, sute de exemplare, multora dintre participanții la ceremonia de aniversare a „Micii Uniri”, fără ca autoritățile să intervină.

Înțeleg că au fost sesizați jandarmii, au spus că se ocupă, că totul e sub control și de fapt sute de ziare de tipul ăsta au ajuns la oameni fără să fie vreo intervenție a organelor de ordine.

Europa Liberă: Cum vă explicați astfel de situaţii şi în ce stadiu considerați că e antisemitismul în România în momentul ăsta? Vorbim de episoade izolate?

Adrian Cioflâncă: Ca și în perioada interbelică, antisemitismul depinde de contextul intern și internațional. Extremiştii de la noi se simt încurajaţi de ascensiunea extremiștilor din alte țări, din statele occidentale pe care noi le luăm ca model.

Pe de altă parte, în plan intern, ei au avut succesul electoral încât au intrat în Parlament și au acces la resurse, au acces la fondurile pentru partidele parlamentare și au o prognoză bună în sondaje, ceea ce le dă curaj și le face foarte active în anul acesta electoral.

Dacă instituțiile statului și celelalte forțe politice nu realizează pericolul reprezentat de forțe extremiste, atunci vom plăti o factură foarte mare.

Zilele trecute, în Germania au fost manifestații împotriva AfD-ului, un partid extremist. Manifestații ample, de-a dreptul impresionante, pentru că Germania, la fel ca România, a trecut în perioada interbelică printr-un tragic episod extremist și asta a adus catastrofa țării.

Nu mi se pare că în momentul ăsta partidele democratice din România, instituțiile statului român, realizează ce pericol mare ne paște.

Europa Liberă: Ce ar trebui să facă liderii politici?

Adrian Cioflâncă: Partidele democratice să facă o comunicare în favoarea democrației, instituțiile trebuie să facă educație și prevenție.

Dar nu la un mod simplist, rudimentar. Fără să trebuiască „să inventăm roata”, putem lua lucruri care au funcționat și funcționează în Occident, dar trebuie făcute la o scară foarte mare ca să aibă impact.

Dacă se întâlnesc câțiva oameni la o ședință de Guvern sau la nivel de grup inter-ministerial şi au senzația că ce decid acolo va avea un impact național, înseamnă că facem foarte puțin.

Avem nevoie de politici foarte serioase, pe toate planurile. Dar aș începe cu educația și comunicarea publică.

Europa Liberă: Le revine un rol şi elitelor intelectuale, liderilor de opinie?

Adrian Cioflâncă: Ei își fac deja treaba. În general, oamenii importanți își spun cuvântul, iau poziție. Dar nu e suficient, pentru a avea un impact social cu adevărat e nevoie de implicarea unor resurse substanțiale și a unor politici sistematice.

Dacă noi credem că o postare pe Facebook sau faptul că scrie cineva un articol într-o revistă culturală va rezolva problema, atunci ne înșelăm. Evident că lucrurile astea sunt foarte importante, dar pentru anumite segmente de public, pentru marele public, trebuie văzut altfel.

Pentru că riscul ăsta este, în momentul ăsta, când te uiți în sondaje poți spune: „domnule, ei sunt într-o zonă extremistă, sunt într-o zonă marginală, de un 15-20%”, dar ce învățăm din perioada interbelică și din Holocaust este că niște minorități agresive pot să aducă un cutremur al întregului sistem democratic.

Cred că trebuie să ne uităm la mișcările extremiste de astăzi ca la un mare pericol care poate să schimbe regulile jocului democratic din România.

Prizonieri de la Auschwitz-Birkenau, după eliberarea lagărului nazist în 1945.

Europa Liberă: Aceste partide au un „sâmbure” a ceea ce a dus la Holocaust? Sau, având în vedere tocmai greutatea acestor termeni, e de evitat, în exprimarea publică, folosirea unor etichete precum „fascist”?

Adrian Cioflâncă: În cazul AUR, spre exemplu, au apărut deja câteva studii, sunt și câteva texte foarte bune în presa de opinie, care arată că AUR are vreo trei-patru filoane ideologice, dintre care unul este cel legionar.

Sunt oameni de acolo care au venit în AUR pe baza simpatiei lor față de mișcarea legionară din România și în general față de mișcarea antisemită din România. Există o filieră filo-legionară la acest partid care influențează politicile de astăzi.

Un partid populist are această dimensiune de „catch-all” și care se ferește de identificări foarte clare, dar în ciuda rezistenței lor cred că analiza poate fi făcută pe baza tipurilor de mesaje pe care ei le transmit, pe baza acțiunilor pe care le întreprind.

Europa Liberă: Nu are societatea suficientă putere de a limita influenţa AUR? Deşi, cum spuneaţi, faptul că formaţiunea a intrat în Parlament şi estimările din sondaje sunt în ascensiune, arată că există aderenţi.

Adrian Cioflâncă: Doar societatea mai are puterea să limiteze extremismul din România, incluzând în societate și vocile intelectuale și ceea ce numeaţi elite. De la societate vine speranța, pentru ca oamenii să ia decizii mai ușor, pentru a-și face o părere mult mai clară.

Oamenii au nevoie de informație și au nevoie de un tip de comunicare pe subiectele critice. Or mie mi se pare că, deși vedem cu toții venind valul extremist, mi se pare că băgăm subiectul ăsta „sub preș”. Nu aud o dezbatere în lumea publică din România față de acest pericol.

Nu-mi aduc aminte în ultimele luni vreun lider de mare partid din România să ridice această problemă: „domnule, ce o să ne facem, dacă un partid extremist va lua un sfert din locurile parlamentare sau mai mult?”

Europa Liberă: Cum vă explicați acest lucru?

Adrian Cioflîncă: E un tip de strategie adoptată mulți ani în perioada post-decembristă. E această idee: „lasă că o lămurim noi până la urmă” și că „ne putem folosi pentru scopurile noastre” de forțele astea mai radicale, ori în diferite jocuri în Parlament, ori pentru a intimida adversari politici din opoziție.

De asemenea, la nivelul forțelor de ordine există această idee - pentru că ei evident că au o imagine asupra forței extremiste din România, au rapoarte, infiltrări prin zona asta și e probabil această senzație, cum exista în perioada interbelică - că ei controlează fenomenul.

Imagine de la ceremonia din 27 ianuarie 2023, din București, de comemorare a Victimelor Holocaustului și a memoriei Victimelor Progromului legionar din 1941.

Spre exemplu, în perioada interbelică „Siguranța” (vechiul serviciu secret al statului român, n.r.) avea o mulțime de informatori în mișcarea legionară. Când avea loc o întâlnire legionară, ei aveau rapoarte aproape de tipul stenogramelor, atât de precis ştiau ce se întâmplă la adunări legionare.

Și asta a creat iluzia că fenomenul e sub control. Ei bine, s-a întâmplat la un moment dat în istorie când lucrurile astea au scăpat de sub control. Și acesta este riscul şi astăzi.

Europa Liberă: Ați vorbit de importanţa educației cu privire la Holocaust. Este suficient ca Holocaustul să fie studiat doar în școală?

Adrian Cioflâncă: Nu, nu e suficient. La noi, din păcate, în România, socializarea secundară este foarte slab dezvoltată. Adică e ideea că „domnule, înveți cât ești în școală, cât ești mic, cât ești tânăr, când ești matur le știi pe toate”.

Or aici este marea „bubă”, nu se mai face recalificare profesională, formare profesională și nu sunt cursuri pentru pentru adulți, sau nu multe.

Pe zona de istoria evreilor și istoria Holocaustului au fost cursuri de formare cu magistrați, polițiști și pentru profesori de preuniversitar, destul de numeroase, dar nu suficient.

Pe zona aceasta cred că e de făcut mai mult, pentru că atunci când un jandarm ajunge în piață şi - cum a fost situația din 24 ianuarie (menţionată mai sus, n.r.) - se confruntă cu o situație în care e răspândit un ziar antisemit, el când se uită în fiţuica aceea trebuie să-și dea seama imediat în ce situație se află. Adică să recunoască mesajul din ceea ce scrie într-o publicație extremistă.

Mi-a povestit un prieten o discuție de acolo, i-a spus jandarmului „uite, este un ziar împotriva evreilor, are niște mesaje denigratoare” și a răspuns „dar unde scrie că vrea să îi omoare pe evrei?” Deci cam ăsta a fost nivelul discuției cu acel responsabil al Jandarmeriei.

Or discursul urii nu „trebuie” neapărat să fie negru pe alb „omoară-l pe unu, lovește-l pe celălalt.” Există alte formule de incitare la violență și la ură care trebuie recunoscute de cineva care este pus să facă ordine sau pus să facă dreptate în România.

Cred că trebuie investit mai mult în socializarea asta secundară și în formarea oamenilor care iau decizii și care în instituțiile României trebuie să gestioneze aceste subiecte.

Europa Liberă: Sunt aspecte care sunt astăzi neglijate, legate de Holocaust? Poate chiar acest tip de exemple, mai puțin perceptibile, dar pe care cineva cu expertiză le identifică?

Adrian Cioflâncă: Pe de o parte, tot subiectul acesta este extrem de sofisticat, complicat, cu multe detalii, care sunt dificil de transmis în public.

E greu să explici unei audiențe care îți acordă jumătate de oră toată complexitatea fenomenului despre care vorbești. Aici sunt impedimente foarte serioase, structurale.

În al doilea rând, încă mai e mult de cercetat pe subiectul acesta. Un subiect care mie mi se pare că e dificil de abordat astăzi e cel al implicării civililor în violențele antisemite. Asta a fost una din marile tragedii, care au provocat șocul populației evreiești.

Vecini cu care se împăcau cu o zi înainte, într-un moment din acesta de criză, s-au schimbat la 180° și au devenit ostili față de vecinii evrei, colaborând cu autoritățile pentru a-i persecuta.

Fotografie de la poarta fostului lagăr al morții de la Auschwitz.

Ei, cum se întâmplă lucrurile astea? Ce mecanisme sunt implicate pentru a face posibilă o schimbare de acest fel?

Asta ar trebui studiat şi ar trebui conștientizat mai clar. O fotografie de moment poate să-ți arate o situație mulțumitoare, fără să vezi semnele pericolului unei schimbări din-astea radicale peste noapte.

Europa Liberă: Cât de răspândită credeți că este acum în România negarea Holocaustului?

Adrian Cioflâncă: Da, sigur, au fost scandaluri recente în presa culturală în revista „Vatra” cred, există câteva voci negaționiste cunoscute care își continuă neabătut drumul și există o mulțime de voci noi în subiectul ăsta.

Mi se pare că vom avea noi discuții de tip negaționist în viitor. Nu toate discuțiile sunt platforma rudimentară, care spun „domnule, nu s-a întâmplat Holocaustul în România sau că autoritățile române nu au fost implicate în acțiuni genocidare.”

Dar îți pun la îndoială tot felul de detalii, cifrele morților, intenția autorităților, ceea ce e o formă de negaționism parțial, sau de trivializare.

Pentru a înțelege, pentru a decripta negaționismul e nevoie de o minimă educație.