Înapoi în viitor. Condițiile din epoca sovietică revin în Rusia pe fondul războiului împotriva Ucrainei

E vorba de restabilirea unui sistem politic controlat cu mână de fier de sus în jos și cenzurarea de către stat a mass-media, până la măsuri simbolice precum restaurarea imnului național al erei sovietice, deși cu versuri modificate.

Acum, cu războiul Moscovei împotriva Ucrainei apropiindu-se de a treia lună și Rusia simțind din ce în ce mai mult mușcătura sancțiunilor occidentale, numeroși termeni din epoca Războiului Rece și a URSS se strecoară înapoi în viața de zi cu zi în moduri care i-ar putea face pe mulți ruși să se întrebe de ce au fost atât de nostalgici.

Una dintre ultimele mari răbufniri ale culturii sovietice a fost filmul extrem de popular Little Vera, din 1998, un film în care alcoolismul, violența, tentativa de viol și disperarea s-au combinat pentru a surprinde pesimismul, oboseala și cinismul care au caracterizat Uniunea Sovietică pe măsură ce sfârșitul ei se apropia.

Filmul a fost plasat în portul Mariupol de la Marea Azov, care la acea vreme se numea Jdanov după ideologul epocii staliniste, Andrei Zhdanov, cel care a inventat dictonul: „Singurul conflict posibil în cultura sovietică este conflictul dintre bine și mai bine .”

Mariupol s-a transformat după colapsul sovietic și a prosperat în Ucraina independentă, înainte de invazie. Dar astăzi, este din nou un simbol, de această dată al suferinței, morții și devastării provocate de trupele ruse, dar și al rezistenței luptătorilor ucraineni.

Mariupol | Un oraș cândva prosper, transformat în cimitir

RFE/RL a adunat o listă parțială de cuvinte, fraze și concepte despre care mulți credeau că au fost lăsate în urmă, dar care au revenit izbitor într-o țară în care un om de afaceri din Ivanovo a fost amendat recent pentru că a împărțit pe stradă copii gratuite ale romanului distopic 1984 al lui George Orwell. A fost acuzat de „discreditarea forțele armate ruse”.

Denunțurile

În romanul său The Zone, din 1982, autorul sovietic disident Serghei Dovlatov a scris că, deși oamenii l-au condamnat pe bună dreptate pe dictatorul sovietic Iosif Stalin pentru represiuni în masă și crimă, mai trebuie pusă o întrebare: „Cine a scris cele 4 milioane de denunțuri?”

„Au fost scrise de oameni sovietici obișnuiți”, a menționat el.

Astăzi, rușii obișnuiți se toarnă din ce în ce mai mult unii pe alții pentru orice declarație sau acțiune de disidență împotriva războiului din Ucraina. Profesorii care discută despre război în sala de clasă sunt deosebit de vulnerabili la denunțuri (numite „donosy” în rusă) și și-au pierdut locurile de muncă într-un ritm uluitor.

„Episoadele nu sunt încă un fenomen de masă, dar ilustrează construirea paranoiei și polarizarea în societatea rusă”, a scris The New York Times pe 9 aprilie. „Cetățenii se denunță unul pe altul într-un ecou ciudat al terorii lui Stalin, stimulat de retorica vicioasă oficială a statului”.

Emigrarea

Perioada sovietică a fost caracterizată de trei valuri mari de emigrare - unul după Revoluția bolșevică din 1917 și Războiul civil rus, al doilea stimulat de dislocările din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial și un al treilea val în anii 1960, 1970 și 1980. Viitorii istorici vor eticheta probabil perioada războiului din Ucraina drept al patrulea val de emigrație.

Deși este prea devreme pentru a avea cifre precise cu privire la numărul de ruși care părăsesc țara de când Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei pe 24 februarie, The Economist a estimat cifra la peste 200.000 până la jumătatea lunii martie.

La fel ca valurile anterioare de emigrare, acesta implică un procent semnificativ din cei cu studii superioare, antreprenori, intelectuali și profesioniști. Spre deosebire de valurile anterioare, de data aceasta principalele destinații includ fostele republici sovietice precum Armenia, Georgia, Kazahstanul și Uzbekistanul, deoarece sancțiunile occidentale au închis multe alte opțiuni.

Dezertorii

Războiul Rece a fost marcat de dezertarea ocazională în Occident a unor figuri proeminente, adesea din rândurile artiștilor, sportivilor și intelectualilor. În 1961, Rudolf Nureyev, considerat unul dintre cei mai mari balerini ai generației sale, a părăsit Uniunea Sovietică de pe un aeroport din Paris, continuându-și cariera legendară în Occident până la moartea sa în 1993. În 1974, balerinul Mihail Baryshnikov a fugit la Toronto.

Mulți agenți KGB și chiar propria fiică a lui Stalin, Svetlana Alliluyeva, au fost, de asemenea, printre cei mai importanți dezertori sovietici („nevozvrashchentsy” în rusă).

Pe 17 martie anul acesta, prim- balerina Teatrului Bolșoi, Olga Smirnova, a părăsit Rusia în Țările de Jos din cauza opoziției ei la războiul împotriva Ucrainei. Într-o postare de 1 martie pe Telegram, ea a scris că îi era „rușine de Rusia”.

Balerina rusă Olga Smirnova dansează în timpul unui spectacol caritabil pentru Ucraina, la Napoli, pe 4 aprilie.

În ziarul britanic Daily Express povestea avea următorul titlu: „Prim balerina rusă Olga Smirnova a dezertat în Țările de Jos după ce l-a denunțat pe Putin”. New York Times a numit decizia lui Smirnova „o lovitură dată mândriei naționale”. Cotidianul l-a citat pe noul șef al lui Smirnova de la Baletul Național Olandez, Ted Brandsen, spunând că dansatorii ruși îl contactau „zilnic”.

„Ne întoarcem la Războiul Rece”, a spus el.

Pe 23 martie, consilierul lui Putin și proeminentul reformator economic din perioada postsovietică, Anatoly Chubais, a părăsit Rusia pentru Turcia. La 18 aprilie, camera superioară a parlamentului rus, Consiliul Federației, a votat așa- numita „Lege Chubais”, în temeiul căreia orice funcționar care își părăsește postul din cauza războiului și pleacă din țară va fi trecut într-un „registru public” special și nu va mai putea să dețină vreodată un post oficial.

Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate

După consolidarea bolșevică a puterii la începutul anilor 1920, Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate a fost creată de emigranții care s-au rupt de Patriarhia Moscovei. În 2007, Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate s-a reunificat cu biserica din Moscova, într-o mișcare care a fost salutată cu entuziasm de Putin.

Deși o ruptură profundă nu a avut loc, conflictul Moscovei cu Ucraina a fost costisitor pentru Biserica Ortodoxă Rusă începând cu 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a aprins conflictul separatist din estul Ucrainei. Aceste mișcări au fost salutate de Patriarhul Ortodox Rus Kirill, care a fost și este un susținător deschis al lui Putin.

În ianuarie 2019, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, punând capăt celor peste trei secole de dominație patriarhală a Ortodoxiei Moscovei în Ucraina.

Aproximativ jumătate dintre parohiile ortodoxe din Ucraina s-au alăturat noii biserici, în timp ce jumătate au rămas loiale lui Kirill. De când a început războiul, aproape jumătate dintre diocezele loiale Moscovei din Ucraina au încetat să-l mai pomenească pe Kirill în rugăciuni.

Președintele Vladimir Putin ( S) și Patriarhul Kirill (D) la Moscova, mai 2017

Alte biserici ortodoxe din lume și-au exprimat, de asemenea, nemulțumirea față de Biserica Ortodoxă Rusă.

Într-un interviu recent, Bartolomeu, șeful spiritual al ortodoxiei la nivel global, l-a criticat pe Kirill, spunând: „Nu ar fi trebuit să se identifice atât de mult cu președintele Putin și chiar să numească sacru războiul Rusiei împotriva Ucrainei”.

The New York Times a scris pe 18 aprilie că mai multe comunități ortodoxe ruse din Italia, Statele Unite și Franța fac eforturi să se rupă de Patriarhia Moscovei.

„În Țările de Jos, poliția a trebuit să intervină la o biserică din Rotterdam după ce enoriașii s-au revoltat din cauza războiului”, a informat cotidianul.

„Discuțiile și intrigile doctrinare din cadrul Bisericii Ortodoxe Răsăritene se desfășoară adesea de-a lungul deceniilor, dacă nu de secole”, scrie ziarul. „Dar cu o viteză remarcabilă, războiul a lărgit schismele ținute mult timp ascunse.”

Lipsurile

De când a început războiul, țările occidentale și alte state ale comunității internaționale au impus sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei, iar rezultatul, foarte rapid, s-a văzut în lipsuri sau „deficite” în limba rusă.

Povești alarmante despre penuria de medicamente esențiale din import au apărut în mod regulat, precum și relatări despre penuria de alimente de bază. La mijlocul lunii martie, cel mai mare lanț de băcănie din Orientul Îndepărtat a impus raționalizarea zahărului, a sării și a altor produse de bază, pe fondul unei frenezii a cumpărăturilor generate de panică.

Rușii stau la coadă la alimente într-o piață din Omsk. februarie.

În plus, au fost raportate lipsuri de hârtie de imprimantă, deoarece țara s-a bazat aparent pe agenți de albire importați din Finlanda. Pe 17 aprilie, utilizatorii de pe Twitter distribuiau imagini cu hârtie maro murdară de vânzare sub numele eufemistic „Eco”.

Piața neagră

Acolo unde există deficiențe, există „fartsovshchiki”, eticheta din epoca sovietică pentru comercianții de pe piața neagră de valută, blugi, muzică occidentală și alte produse greu de obținut în URSS.

Rubla a scăzut în primele săptămâni de război din cauza sancțiunilor occidentale și, pe 15 martie, cotidianul Kommersant a raportat apariția tranzacțiilor valutare online pe piața neagră. Experții avertizează, se arată în ziar, cu privire la sancțiunile administrative și penale pentru tranzacțiile pe piața neagră. Ziarul a citat o reclamă online care le-a spus potențialilor clienți să „găsească comerciantul de lângă McDonalds pe strada [Moscova] Kiev pentru a cumpăra dolari pentru 150 de ruble”.

Deși intervenția guvernului rus a revigorat rubla, perspectiva a mai multor „fartsovshchiki” nu este niciodată departe.

Cenzură

Nici nu se stinsese bine ecoul primelor împușcături rusești din războiul care începuse pe 24 februarie, că agenția de monitorizare a mass-media Roskomnadzor a emis un edict prin care interzicea descrierea evenimentelor din Ucraina drept „război” sau „invazie” și a ordonat presei și persoanelor să citeze doar informații din surse oficiale guvernamentale. Deși cuvântul rusesc tsenzura nu a fost folosit de stat, oamenii au recunoscut imediat cenzura.

Pe 5 martie, țara a adoptat legi administrative și penale împotriva „discreditării forțelor armate ale Federației Ruse”, care au produs deja sute de condamnări.

De la începutul războiului, rușii au fost reținuți și amendați pentru încălcări, cum ar fi afișarea în public cu un panou pe care scria „Să nu ucizi” până la citirea poeziei poetului simbolist rus Aleksandr Blok și până la statul în centrul orașului Irkutsk ținând un singur trandafir alb, o referire la un grup de tineri anti-Hitler din München în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Odată cu cenzura, inevitabil, vine și autocenzura -samotsenzura. Canalul rus de YouTube 1420, care postează în mod regulat videoclipuri vox pop cu ruși care răspund la întrebări de actualitate, a publicat recent cifre cu privire la ratele de refuz pe care le întâlnește atunci când își desfășoară interviurile. Când li s-a cerut să-și spună opiniile despre NATO, 23 de ruși au răspuns și 134 au refuzat. Solicitați să-și dea părerile despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, 28 au fost de acord să răspundă, iar 124 au spus „nu”.

Și, întrebate despre cenzură în Rusia, 26 de persoane au fost de acord să vorbească și 95 au refuzat.