Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) nu a reușit să ajungă la un punct de vedere comun la reuniunea de duminică, convocată pentru discutarea situației din Gaza și Israel.
Aici au loc, de o săptămână, confruntări în care au murit 188 de persoane, inclusiv 55 de copii, în Gaza, și 10 în Israel. Duminică a fost, potrivit oficialilor palestinieni din Gaza, ziua cu cel mai mare număr de victime: peste 40.
Îți mai recomandăm Peste 300 de cetăţeni români în Gaza | Confruntările continuă și duminicăLa întâlnirea Consiliului de Securitate al ONU, ministrul palestinian de externe, Riyad al-Maliki, a denunțat „agresiunea Israelului" împotriva „poporului'' palestinian şi a „locurilor sale sfinte''. „Unii nu vor să folosească aceste cuvinte - crime de război şi crime împotriva umanităţii - dar ştiu că acesta este adevărul", a spus oficialul palestinian citat de agențiile de presă.
Reprezentantul Israelului, Gilad Erdan, a spus că Israelul face un efort eroic pentru a demonta „infrastructura teroristă” din Gaza și a evita victimele în rândul civililor. „Israelul folosește rachete pentru a-și proteja copiii, Hamas folosește copii pentru a-și proteja rachetele", a spus Erdan.
Statele Unite, prin ambasadorul Linda Thomas-Greenfi și-au reiterat sprijinul în vederea ajungerii la un acord de încetare a focului, o perspectivă ce pare, în acest moment îndepărtată.
Îți mai recomandăm Atacurile Israelului ucid copii într-o tabără de refugiați | Clădirea cu sediul AP din Gaza s-a prăbușitLa Tel Aviv, premierul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit duminică cu liderii militari și ai serviciilor de securitate și informații și a declarat că finalul confruntărilor nu este încă vizibil. „Va dura ceva timp”, a spus acesta, în ciuda apelului făcut la New York de Secretarul General al ONU, António Guterres: „Recentele violențe doar perpetuează un ciclu al morții, distrugerii și disperării. Luptele trebuie să se oprească. Să se oprească imediat”, a spus acesta.
Îți mai recomandăm Israelieni vs Palestinieni | Cinci zile de confruntări, 100 de ani de conflictPotrivit Israelului, gruparea Hamas a lansat peste 3.000 de rachete în ultima săptămână. Sistemul antirachetă al Israelului, Iron Dome, a făcut ca puține dintre acestea să ajungă la sol. În schimb, dotările militare ale Israelului sunt net superioare.
În primele ore ale dimineții de luni, avioane de război ale Israelului au lansat 80 de rachete către Gaza, ca răspuns imediat la lansarea de către Hamas a unei salve de rachete către sudul Israelului.
Your browser doesn’t support HTML5