Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat, marți noaptea, că termenul pentru plata contribuțiilor personale (coplata) de către pacienții care apelează la servicii medicale private a fost prorogat până în aprilie 2021, măsura fiind inclusă în ordonanța de urgență privind liberalizarea programelor naționale de sănătate.
Una din criticile aduse proiectului Ministerului Sănătății privind liberalizarea programelor naționale de sănătate, prin care li se permite spitalelor și clinicilor private accesul la fondurile bugetare alocate pentru aceste programe, viza plata de către pacienți a unor contribuții personale pentru serviciile medicale din sistemul privat.
Coplata a fost introdusă de Guvernul Dăncilă, în aprilie 2019.
Atât ministrul Sănătății, Victor Costache, cât și prim-ministrul Ludovic Orban au dat asigurări că va fi eliminată coplata și pacienții nu vor plăti în plus dacă apelează la frunizori privați de servicii medicale.
La începutul ședinței de Guvern din 28 ianuarie, un dialog între ministrul Costache și premierul Orban indica faptul că va fi eliminată coplata.
„Ludovic Orban: (…) Am văzut că se speculează că de fapt se urmărește instituirea unei discriminări între spitalele publice şi spitalele private, în sensul că în spitalele private pacientul care beneficiază după urma programelor de sănătate va fi obligat să achite o plată. Este adevărată această speculație?
Victor Costache: Evident că nu. De fapt, știți foarte bine că se funcționează după principiul: "hoțul strigă hoţii". Coplata a fost legiferată de către guvernul PSD precedent...(…)
Ludovic Orban: ... în care în mod clar... Deci practic nu va fi necesară coplata pentru...
Victor Costache: În cadrul programelor naţionale.
Ludovic Orban: În cadrul programelor naţionale de sănătate”.
Șeful Cancelariei, Ionel Dancă, a vorbit însă de prorogarea termenului pentru coplată, până în aprilie 2021.
„Prin OUG pentru deschiderea sistemului de sănătate şi pentru facilitatea accesului pacienţilor la unităţile medicale private sau de stat, nu numai că se instituie acelaşi regim de decontare a serviciilor medicale pentru unităţile private şi unităţile publice, dar se elimină coplata şi contribuţia personală prevăzută de Ordonanţa 27/2019, introdusă de guvernarea PSD anterioară şi se prorogă termenul pentru aceste contribuţii personale până în aprilie 2021 şi în acest moment, practic pacienţii vor beneficia de acelaşi regim, indiferent că aceste servicii medicale sunt furnizate de un operator public sau privat”, a spus Dancă.
Guvernul nu a publicat încă forma finală a ordonanței de urgență prin care se liberalizează programele naționale de sănătate, singurele informații disponibile fiind cele oferite de șeful Cancelariei.
„Este un act normativ curajos al guvernului pentru care în acest moment s-a luat decizia adoptării prin OUG, dar el a fost în dezbatere publică în ultima perioadă, au fost consultate asociaţiile profesionale, sectorul medical şi este un obiectiv asumat firesc de o guvernare liberală care doreşte să elimine discriminările între sectorul public şi privat pentru a mări avantajul pacienţilor care pot accesa servicii medicale de calitate, cele mai apropiate, funcţie de nevoi. Vorbim de două programe naţionale de sănătate, Infarctul miocardic şi Atacul cerebral care în acest moment, posibilitatea de intervenţie medicală în cazul pacienţilor în stare critică şi care se încadrează în aceste programe, pot accesa aceste servicii indiferent de operatorul de servicii medicale, public sau privat”, a declarat Ionel Dancă.
Ministrul Sănătății nu a fost la ședința de Guvern de marți seara, fiind într-o deplasare la Paris.
Ordonanța a fost criticată, în forma publicată de Ministerul Sănătății, înainte de adoptare, atât de Avocatul Poporului, cât și de sindicatul Sanitas.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a fost de părere însă că Ordonanța guvernului privind accesul spitalelor private la programele naționale de sănătate va fi în interesul pacienților pentru că situația din spitalele publice este dezastruoasă atât din punct de vedere al calității actului medical, cât și al numărului mare de pacienți, căruia nu-i fac față.
Ordonanța de urgență prevede că serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se vor derula „în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați”.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a spus, marți seara, că este posibil să conteste ordonanța de urgență la Curtea Constituțională.