Tot în ultimele 24 de ore, forțele de ordine au mai aplicat 1.273 de amenzi contravenționale pentru nerespectarea izolării sau a carantinei. Pentru 30 de persoane care nu au respectat carantina s-a dispus rămânerea pentru alte 14 zile în carantină.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a precizat pentru Europa Liberă că „în această perioadă s-a înmulțit numărul sesizărilor și petiților. Majoritatea se referă la muncă și protecție socială, oamenii sunt în șomaj, speriați și îngrijorați pentru viitorul lor”.
Însă Weber subliniază și că numărul sesizărilor „pe modul în care se aplică amenzile contravenționale a crescut”.
„Când nu este stabilit un perimetru exact pentru deplasarea în apropierea reședinței, de pildă, oricine poate să interpreteze în mod diferit. Și agentul constatator, la momentul aplicării unei amenzi, face același lucru, intepretează legea. Sigur, este vorba și de bun simț, dar teoretic pot apărea abuzuri”.
Îți mai recomandăm Carantina pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să știi despre cum și când poți ieși din casăDuminică seara, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a anunțat majorarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare pentru persoane fizice (între 2.000 și 20.000 de lei) și pentru persoane juridice (între 10.000 și 70.000 de lei).
Acestea sunt stabilite prin acte normative subsecvente, ele nu sunt prevăzute în textul ordonanței militare nr. 4.
Renate Weber a mai explicat pentru Europa Liberă că este în creștere și numărul sesizărilor primite de instituția pe care o conduce pe tema lipsei echipamentelor de protecție în contextul epidemiei cauzate de noul coronavirus.
„Am primit sesizări de la ambulanțieri, medici, angajați ai firmelor de salubrizare, forțe de ordine pe această temă. Din păcate, în această perioadă nu putem investiga, dar suntem într-un dialog permanent cu autoritățile care s-au angajat să ancheteze lipsurile”, a declarat Weber.
Alte sectoare unde au fost semnalate probleme prin sesizări la Avocatul Poporului sunt, de exemplu, spitalele de psihiatrie. „Acolo, în general personalul est subdimensionat. Avem lipsuri la echipamente pentru personalul medical și cel de pază, dar și sincope la aprovizionarea cu hrană”, a mai spus Renate Weber.
Conform datelor furnizate Europei Libere, Avocatul Poporului urmează să dea publicității un set de recomandări atât pentru populație, cât și pentru autorități pentru a evita posibile situații de abuzuri în starea de urgență.
Îți mai recomandăm Starea de urgență deschide cutia Pandorei la restricții. Cum se poate închide presa?Din perspectiva restricționării drepturilor individuale, Georgiana Gheorghe, director executiv al APADOR-CH, a explicat pentru Europa Liberă că, într-adevăr, amenzile sunt mari, dar și situația este una ieșită din comun. „Este important ca oamenii, chiar și sub amenințarea amenzilor, să respecte prevederile, iar în cazul în care o amendă este aplicată, ea trebuie să fie legală”, spune aceasta.
Cu alte cuvinte, amenda aplicată de forțele de ordine trebuie aplicată în limitele actelor normative. „De exemplu, definiția proximității de domiciliu a fost clarificată de Poliția Română ca fiind în jurul blocului, reședinței etc”, a spus Georgiana Gheorghe.
„Am întrebat și noi Guvernul și Ministerul de Interne dacă nu ar trebui o reglementare mai clară în acest sens, al restricționării deplasărilor. În același timp, ne întrebăm pe noi înșine dacă o reglementare mai clară nu ar duce la restricții și mai mari. Din perspectiva drepturilor individuale, probabil o clarificare strictă nu ar fi neapărat ceva mai bine”, a mai adăugat directorul executiv al APADOR-CH.
Pe de altă parte, organizația a susținut modificările la Codul Penal și cel de Procedură Penală pentru a adapta infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor la realitatea epidemiei provocate de noul coronavirus.
Într-un test explicativ, APADOR-CH a subliniat că infracțiunea trebuie redefinită în sensul în care simplul act de părăsire a carantinei, de exemplu, să fie pedepsit, fără ca procurorul să dovedească faptul că părăsirea carantinei a dus la infectarea altor persoane.
Această modificare a fost operată de Guvernul României prin OUG.
Pentru cetățenii care au primit o amendă în această perioadă și cred că au primit-o necuvent, APADOR-CH a publicat un ghid cu sfaturi, inclusiv eventuala modalitate de contestare a amenzii.
Îți mai recomandăm Justiția în vremea pandemiei. Dosare și instanțe blocate, amânări pe linie