Linkuri accesibilitate

Medic de la Spitalul închis de la Deva: „În urmă cu două săptămâni, s-au primit 5 echipamente complete de protecție. A doua zi, s-au luat"


Cadru generic dintr-un spital

Spitalul din Deva este al treilea care devine nefuncțional pentru două săptămâni, pentru că este contaminat. Medici și pacienți reclamă lipsa de materiale de protecție.

Spitalul de Urgență Deva a fost pus sub carantină pentru 14 zile, astfel încât nicio persoană nu va intra sau ieși din unitatea spitalicească, după ce mai multe cadre medicale au fost depistate cu noul coronavirus.

În acest context, Lucia Bulugean, medic pneumolog la Spitalul Județean din Deva, a arătat că situația este cauzată și de lipsa de materiale sanitare cu care s-au confruntat cadrele medicale în fața pandemiei.

În urmă cu două săptămâni, s-au primit 5 echipamente complete. A doua zi, s-au luat. Noi, la ora actuală, nu avem decât măști și mănuși. Secția a intrat în carantină din data de 26 martie”, a declarat medicul pentru Digi24.

„Noi, toată secția, suntem în izolare la domiciliu. Nu avem echipament de protecție, a subliniat femeia.

Medicul a mai spus că pacientul infectat cu coronavirus a venit de acasă și a intrat, înainte, în contact cu sute de persoane.

„A spus că a fost în contact cu alți 400 de oameni, participase la o petrecere cu vânători. Până i-a venit rezultatul, noi am stat acolo, l-am îngrijit. Noi am purtat mască și mănuși, atât”, a declarat medicul pneumolog.

Medicul a respins afirmațiile fostului manager al unității care afirmat că pe fiecare secție există echipamente.

„Noi din start trebuia să gândim pacienții ca fiind posibil infectați. Nu există circuit epidemiologic, nu avem camera de îmbrăcare, de dezinfectare. Se poate verifica dacă exista echipamente de protecție, câte există și câte s-au dat”, a precizat medicul pneumolog.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara decis să închidă pentru 14 zile Spitalul Județean de Urgență Deva, astfel încât nicio persoană nu va intra sau ieși din unitatea spitalicească. Este cel de-al treilea spital care este pus sub carantină după cele din Suceava și Focșani.

La nivelul Spitalului Județean de Urgență Deva au fost confirmați pozitiv cu coronavirus patru medici, dintre care doi de la Secția de Oncologie, aceștia fiind transferați la Timișoara.

În Hunedoara au fost contaminați cu virusul chinezesc 15 cadre medicale - ​13 medici, 1 îngrijitoare, o persoană angajată ca auxiliară).

Potrivit autorităților, până astăzi s-au contaminat aproape 300 de medici și asistente la spitalele din toată țara. Mai exact, sunt 285, dintre care 91 sunt medici și 90 asistente, restul fiind infirmiere și alți membri ai personalul auxiliar, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Facebook Forum

George Simion, AUR, despre pașaportul Covid
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:28 0:00
XS
SM
MD
LG