Cel puțin o rată dintr-un „contract de mentenanță” de un milion de euro a plătit Pier Luca Canino, managerul Astaldi România, pentru omul de afaceri Dragoș Dobrescu, bani care aveau ca scop adevărat ca Primăria Sector 6 să elibereze mai rapid documentele necesare lucrărilor de pe șantierul magistralei de metrou din Eroilor - Drumul Taberei.
Aceste informații au fost oferite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce oamenii de afaceri au fost trimiși în judecată.
Alături de cei doi, a mai fost trimis în judecată și avocatul Doru Boștină. Acesta din urmă este acuzat de anchetatori de faptul că printr-o firmă de-ale sale au trecut banii plătiți de Pier Luca Canino pentru Dragoș Dobrescu.
Europa Liberă a încercat de vineri să obțină un punct de vedere de la aceștia, dar până în acest moment nu am primit niciun punct de vedere. În cursul anchetei realizate de DNA, cei doi oameni de afaceri și reprezentanții legali ai acestora au susținut că sunt nevinovați și că faptele de corupție prezentate de procurori nu sunt reale.
Acuzațiile: trafic de influență
Procurorii susțin că Dragoș Dobrescu ar fi cerut de la celălalt om de afaceri un milion de euro, în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o are pentru obținerea cu ușurință a avizelor necesare construirii metroului spre Drumul Taberei.
Dobrescu ar fi mai promis că în schimbul banilor vor fi soluționate favorabil și plângerile cetățenilor nemulțumiți de modalitatea în care se derulau lucrările la metrou. Pentru a fi ascunsă adevărata natură a banilor, aceștia urmau să fie remiși prin intermediul unei societăți controlate de avocatul inculpat în cauză, sub forma unor servicii fictive de „mentenanță”.
„În contextul desfășurării unor lucrări în București la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei), în perioada 20-26 iunie 2013, unul dintre oamenii de afaceri ar fi pretins de la celălalt om de afaceri, ambii inculpați în cauză, suma de 1.000.000 euro (plătibili în decursul a patru ani), în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o are asupra unui primar de sector din București, pentru obținerea cu ușurință a avizelor necesare execuției lucrărilor respective. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi promis că vor fi soluționate favorabil și plângerile cetățenilor (riverani) nemulțumiți de modalitatea în care se derulau lucrările respective”, au explicat anchetatorii DNA.
Procurorii arată că, pe 9 septembrie 2013, au fost transferați în contul unei societăți administrate de primul dintre inculpați o primă tranșă, în valoare de 547.000 lei, bani care, ulterior, au fost retrași sub formă cash.
Îți mai recomandăm Metroul și PNRR | Clujul câștigă în fața Bucureștiului. Când va avea România noi trenuri subterane?Pentru a fi ascunsă adevărata natură a banilor, aceștia urmau să fie remiși prin intermediul unei societăți controlate de avocatul inculpat în cauză, sub forma unor servicii fictive de „mentenanță”.
Pier Luca Canino s-a obligat, conform datelor din dosar, să achite patru rate anuale de 250.000 de euro între 2013-2016 pentru ca Dobrescu să rezolve la Primăria Sector 6 autorizațiile de organizare șantier și plângerilor locuitorilor din zonă.
Între 2012 și 2016, Rareș Mănescu a fost primarul Sectorului 6. Acesta nu are nicio calitate în dosar.
Procurorii nu au vrut să ne precizeze dacă Dragoș Dobrescu a promis lui Pier Luca Canino că va rezolva neplăcerile administrative cu primarul de sector sau cu alți oficiali ai primăriei.
Șase ani de întârzieri
Metroul din Drumul Taberei, construit de Astaldi, a fost întârziat peste opt ani din cauza unor probleme cu avizele și autorizațiile.
Lucrările au demarat oficial în octombrie 2011, cu promisiunea că vor fi finalizate în 2014. De atunci și până în prezent, s-au succedat 17 miniștri la conducerea ministerului Transporturilor. Metroul din Drumul Taberei a fost deschis circulației pe 15 septembrie 2020, după șase ani de întârzieri.
Noua secțiune din M5 are 7 kilometri și include zece stații. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala ajunge la 78 de kilometri de rețea și la 63 de stații de metrou. Valoarea investiției a fost de: 3,4 miliarde de lei.
Îți mai recomandăm Țară în service | Secretul întârzierilor de la metrou. Cum plătește Metrorex pentru mentenanță mai mult decât Londra și ShanghaiProcedurile de construcție au fost începute în 2011, iar magistrala trebuia să fie gata în 2014, însă an de an proiectul a înregistrat noi amânări, din diferite motive.
În anul 2012, după ce au sfințit cele două cârtițe, Metrorex și Astaldi anunțau începerea săpăturilor, cu ajutorul utilajelor TBM (Tunnel Boring Machine), și comparau această tehnologie cu cea folosită la săpăturile pentru Canalul Mânecii.
Primele lucrări de excavare subterană s-au făcut în anul următor, 2013.
Primele întârzieri la metroul Drumul Taberei au fost anunțate în decembrie 2013, de premierul de la acea vreme, Victor Ponta, care spunea că Magistrala 5 urma să fie inaugurată de-abia în 2016.
La sfârșitul anului 2015, pământul s-a surpat în zona Eroilor, iar locatarii din zonă au fost evacuați, ceea ce a provocat, automat, întârzieri. În 2016, bucureștenilor li se promitea că „se va putea călători în primul semestru din 2017”.
În 2017, călătorii erau anunțați că vor putea circula pe secțiunea de metrou Valea Ialomiței – Eroilor începând cu semestrul al doilea al anului 2018, potrivit declarațiilor făcute atunci de Marin Aldea, director Metrorex.
În decembrie 2018, noul șef de la Metrorex din acel moment, Dumitru Şodolescu, promitea că lucrările la Magistrala 5 vor fi finalizate în primul trimestru din 2019.
În aprilie 2019, ministrul Răzvan Cuc anunța că urma să semneze contractul de automatizare pentru Magistrala 5 de metrou și promitea că întreg procesul va fi finalizat până la finele lui 2019.
Însă, în octombrie 2019, estimările optimiste ale specialiștilor vorbeau de august 2020. Într-un final, metroul a fost inaugurat în septembrie 2020.
Îți mai recomandăm Țară în service | Povestea metroului de la Cluj. Cât de greu prind contur marile proiecte de infrastructură