„Dacă va fi o iarnă grea față de cea de anul trecut, când sezonul rece a fost unul blând, atunci diferențele pot fi cu 10%, 20%. Însă, dacă iarna din 2022-2023 va fi la fel ca în iarna 2021-2022 atunci costurile vor fi egale cu cele de anul trecute. Datorită plafonării prețurilor la gaze, facturile ar trebui să fie la nivelul iernii trecute, din lunile ianuarie-februarie”, explică pentru Europa Liberă Rodică Muștea, auditor energetic.
Conform datelor Agenției Naționale de Reglementare a Energiei (ANRE), În România mai sunt în jur de 1,1 milioane de apartamente care sunt încălzite în sistem centralizat.
Costul căldurii diferă de la un oraș la altul, în funcție de prețul gigacaloriei și, mai exact, de nivelul subvenției acordate de primării. Acestea speră să primească ajutor de la Guvern. Primăria Suceava, de exemplu, a cerut deja 20 de milioane de lei din bugetul de stat.
Prețul gazelor care încălzesc apa din calorifere
Peste 80% din energie termică trimisă în apartamente este produsă prin arderea gazelor care încălzesc apa distribuită de companiile de termoficare în caloriferele din locuințe. Restul de 20% folosesc cărbune sau păcură.
Tradițional, după 1 octombrie va începe sezonul rece în Europa, iar specialiștii de la Asociația Energia Inteligentă se așteaptă ca prețul gazelor, deja aflat la un nivel ridicat, să crească la valori de aproape cinci ori mai mari decât în urmă cu doi ani. În 2020, un Megawatt-oră produs din gaz costa 30-40 de euro. În luna septembrie 2022, prețul mediu a fost de 180 de euro la bursa din Amsterdam (TTF), din Olanda, un cost de referință pentru Europa.
Îți mai recomandăm Țară în service | Primarul, tricoul și termoficarea. Cum a rămas Capitala Aurului Negru - Ploiești, fără căldurăPotrivit Asociației Energia Inteligentă, prețurile tranzacționate pe bursele europene (Amsterdam, Viena) se așteaptă să fie la finele acestui an, față de acum doi ani, de 6 ori mai mari la cărbune și de 5 ori mai mari la gaze.
Rezultă, în opinia experților de la „Energia Inteligentă” că prețurile gigacaloriei pentru energia termică distribuită în sistem centralizat ar avea următoarele valori: gaze – 270 dolari/Gcal, cărbune – 310 dolari/Gcal.
Ce se va întâmpla cu facturile
În ciuda acestor scumpiri însemnate pentru gaze, anunțate de experți și deja înregistrate pe piețele de specialitate, tarifele finale plătite de români nu ar trebui să crească față de cele achitate în ianuarie și februarie 2022.
Patru sunt motivele care ar trebui să țină facturile la nivelul începutului de an:
- 1. Plafonarea prețului la gaze
Prin Ordonanța de Urgență 119 din septembrie 2022 s-a plafonat și prețul plătit de companiile de termoficare pentru gazul achiziționat în vederea producerii de energie termică pentru populație. Tariful plafonat stabilit în această situație a fost de maximum 0,37 lei/kWh (sau 370 de lei/MWh), cu TVA inclus, pentru cazul producătorilor de energie termică.
- 2. Accesul la gaze din producția internă
Elcen, societatea de stat care produce energia termică pentru Capitală are acces exclusiv la gaz din producția internă (extras preponderent de Romgaz), care este cumpărat de Elcen la un preț de 150 de lei/MWh, mult sub prețul de piață.
- 3. Subvenția care limitează majorarea prețurilor
Chiar dacă nu toate companiile de termoficare vor avea acces preferențial la gazul de la Romgaz, primăriile marilor orașe pot majora subvenția pentru gigacalorie ca să acopere o eventuală scumpire. În niciunul din marile orașe unde mai este funcțional sistemul centralizat, populația nu plătește prețul real al gigacaloriei.
Administrația locală achită o bună parte din aceste tarife reale prin acordarea de subvenții care sunt între 20% și 70% din costurile reale.
- 4. TVA-ul scăzut la gigacalorie
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) aplicată căldurii și apei calde livrate de sistemele centralizate de termoficare consumatorilor casnici a scăzut de la mijlocul lunii ianuarie. De la 19%, taxa a scăzut la 5%.
Îți mai recomandăm #10Întrebări. Economistul Aurelian Dochia: Plafonarea prețurilor la energie nu mai încurajează trecerea la energia verdeRaportat la prețurile de facturare a gigacaloriei datorate efectiv de populație în prezent în vigoare, aceasta ar însemna o ieftinire cu aproape 12% (11,76%), reiese din nota de fundamentare a deciziei.
Dar, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, „dincolo de TVA, accize, nu știu dacă aceste reduceri ajung înapoi la populație sau ajung la intermediari. Încă odată, e un proces în care nu poți să ai siguranța că dacă îi dai drumul se va întâmpla chiar cum dorești tu”.
STUDII DE CAZ
În România, doar 21 de județe plus Bucureștiul mai au orașe care folosesc sisteme de termoficare centralizată, conform datelor ANRE. În ultimul deceniu, tot mai multe municipii au renunțat la sistemele centralizate din cauza facturilor mari la subvenția pentru gigacalorie.
Printre județele unde nu mai sunt sisteme centralizate se află Alba, Mureș, Maramureș, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Ialomița, Ilfov, Brăila, Caraș-Severin, Neamț, Dâmbovița, Olt, Sălaj, Galați, Sibiu, Sălaj.
Cum se calculează factura la căldură
Un apartament cu două camere folosește 6 gigacalorii/sezon rece. Asta însemnă apă caldă și căldură în perioada noiembrie-martie. Estimările Europa Liberă sunt pentru întreg sezonul rece.
Consumul mediu de 6 gigacalorii poate fi mai mare cu minimum o gigacalorie dacă locuința nu este izolată foarte bine.
La fel, consumul poate fi mai mic cu o gigacalorie, dacă orașul are o rețea de distribuție performantă și locuința familiei este bine izolată.
București
Reprezentanții Elcen au precizat pentru Europa Liberă că nu doresc să majoreze prețul gigacaloriei în acest sezon rece, dar prețul pe care îl vor plăti bucureștenii depinde de nivelul subvenției de la municipalitate, pe care consilierii generali ai Capitalei îl vor decide abia luna viitoare.
Your browser doesn’t support HTML5
Prețul actual al gigacaloriei este de 980 de lei. Din acești 980 de lei, consumatorii plătesc 280 de lei.
În baza noilor tarife, Europa Liberă a estimat cât va plăti în această iarnă o familie pentru încălzirea unui apartament de până la 80 de metri pătrați în sistemul centralizat de termoficare.
- Costul căldurii în iarna 2022-2023 ar urma să fie de circa 1.680 de lei în București. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 5.890 lei.
Suceava
Energia termică produsă la centrala care asigură necesarul de căldură al municipiului Suceava, în sistem centralizat, se scumpește cu aproape 25% de la finele lunii octombrie, a anunțat Ion Lungu, primarul orașului, într-o conferință de presă din această lună.
Compania locală Bioenergy a primit deja acordul ANRE de a majora tarifele. În urma actualizării costurilor de producție, prețul gigacaloriei la plecarea din centrală va fi de 244,75 lei din data de 27 octombrie.
Ion Lungu a spus însă că populația nu va avea de suferit din cauza majorării costului gigacaloriei, diferența de preț urmând a fi suportată de primărie, din bani pe care speră să îi primească de la bugetul de stat.
Îți mai recomandăm Document: noua Ordonanță pe Energie | Compensarea se reduce până la 255 kwh, taxă de solidaritate pentru profituri„Trebuie să plătim în plus de la bugetul local suma de 6,798 de milioane de lei, bani pe care sperăm să-i primim de la Guvern. Noi am solicitat suma de 20 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei până la finele anului și 10 milioane de lei pe primele trei luni din anul 2023”, a adăugat primarul Sucevei.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi la Suceava, în sistemul centralizat, de: 1.440 de lei. Dacă primăria nu ar subvenționa energia termică, facturile iernii ar ajunge la 3.000 de lei.
Brașov
În această iarnă, facturile la căldură vor fi mai mici, în urma scăderii TVA-ului la gigacalorie de la 19% la 5%, spun pentru europa Liberă reprezentanții Serviciului Public Local de Termoficare Brașov. Prețul gigacaloriei va fi de 233,07 lei, cu 30 de lei mai puțin ca anul trecut.
În momentul acesta, în Brașov mai sunt aproximativ 5.400 de clienți casnici branșați la sistemul centralizat de termoficare.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de 1.200 de lei.
Vaslui
În anotimpul rece 2022-2023, vasluienii care au locuințele conectate la sistemul centralizat de încălzire vor plăti un preț de 250 de lei/gigacalorie.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2021-2022 va fi de: 1.500 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 4.884 de lei.
Îți mai recomandăm Cererile pentru pompe de căldură au explodat. Românii se tem de facturile mari la gaz de la iarnă
Craiova
Prețul gigacaloriei furnizate în municipiu va fi de 702 de lei. Populația va plăti 499 de lei/gigacalorie, fiindcă restul tarifului va fi subvenționat de primărie. Sezonul trecut, craiovenii au plătit 300 de lei pentru gigacalorie.
- Estimare: Costul căldurii în iarna 2021-2022 va fi de: 2.600 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 4.210 de lei.
Botoșani
La nivelul municipiului Botoșani calculele administrației locale indică un tarif de 615 de lei pe gigacalorie în această iarnă, față de 403 de lei, prețul actual. Populația a plătit iarna trecută un tarif de 200 de lei, restul fiind subvenționat.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de 1.800 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 3.690 lei.
Iași
Municipalitatea condusă de primarul Mihai Chirică nu a anunțat că va majora prețul agentului termic în Iași față de iarna trecută.
Îți mai recomandăm Cum își vor încălzi marile orașe locuitorii la iarnă? Primarii spun că nu au de unde cumpăra gaz și cer ajutorul GuvernuluiTariful gigacaloriei era de până la 585 de lei, dintre care municipalitatea ieșeană acoperea circa jumătate.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2022 va fi de: 2.070 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 3.800 de lei.
Arad
Furnizorul CET Hidrocarburi Arad a precizat că preţul gigacaloriei nu a fost modificat comparativ cu anul trecut, populația urmând să achite 398 de lei. Prețul este subvenționat, față de un cost de 1.156 de lei pe gigacalorie.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de 1.704 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 2.550 de lei.
Buzău
Iarna trecută, prețul gigacaloriei a fost de 828 de lei/gigacalorie. Populația a plătit 377 de lei.
În această iarnă, tarifele pot crește cu 40 la sută, din cauza scumpirii prețului gazelor și al energiei electrice. Consiliul Local Buzău ar putea acoperi această scumpire, astfel încât populaţia să plătească acelaşi preţ ca anul trecut, precizează un proiect al administrației locale.
- Estimare: Costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de: 2.266 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 6.500 de lei.
Îți mai recomandăm Clujul interzice centralele termice în apartamentele noi. Poate fi aplicată măsura în toată țara?
Cluj-Napoca
Municipalitatea nu a stabilit încă tarifele pentru termoficare. Iarna trecută, prețul gigacaloriei a fost 782 de lei, din care primăria a subvenționat cam jumătate. O familie din Cluj-Napoca a achitat iarna trecută pentru o gigacalorie suma de 403 de lei.
- Estimăre, dacă tarifele sunt menținute, costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de 2.418 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 4.692 lei.
Timișoara
Iarna trecută, tariful gigacaloriei a fost de 750 de lei. Cel mai probabil, conducerea Primăriei Timișoara va propune o majorare a prețului gigacaloriei cu încă 20%, așa cum a anunțat în cadrul unei conferințe de presă Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
„În contextul acesta economic, în cazul în care prețurile la cărbune și la gaz vor crește în continuare, nu exclud posibilitatea de a trimite Colterm spre Consiliul Local o propunere de ajustare a prețului la gigacalorie, fie în cursul acestei toamne, fie mai târziu”, a declarat Ruben Lațcău, potrivit tion.ro.
- Estimare: Costul căldurii în iarna 2022-2023 va fi de: 2.800 de lei. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 5.300 de lei.
Constanța
În prezent, prețul local nesubvenționat pentru populație al gigacaloriei este de 1.326 de lei, inclusiv TVA. Constănțenii achită doar 450 de lei per gigacalorie.
- Estimare: costul căldurii în iarna 2022-2022 va fi de: 2.700 de lei, dacă nu se micșorează subvenția. Dacă primăria nu ar subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 7.200 de lei.
Potrivit unor calcule ale autorităților locale consultate de Europa Liberă, pentru apartamentele din sistemul centralizat, costul ar urma să fie cu 24 – 33% mai mic decât pentru cele care s-au debranșat de la sistem și au centrale pe gaz.
Îți mai recomandăm Statul bate la ușa românilor: aveți un minut să vorbim despre centrala dvs. de apartament?