Cum a ajuns Nicușor Dan inamicul public Nr. 1

Nicușor Dan este candidat al PNL și USR-PLUS

Nicușor Dan, candidatul dreptei la Primăria Capitalei, este pus la zid de mai multe televiziuni, care par să o susțină fără perdea pe Gabriela Firea. Dorina Rusu, de la Consiliul Național al Audiovizualului, a făcut deja câteva sesizări în acest sens.

Campania mediatică împotriva lui Nicușor Dan a început în urmă cu mai multă vreme și devine tot mai virulentă pe măsură ce se apropie scrutinul. Totul pare atent pregătit, în așa fel încât campania negativă împotriva candidatului dreptei să se rostogolească după modelul bulgărelui de zăpadă și să ajungă mai ales la electoratul nehotărât, cel care ar putea decide alegerile din 27 septembrie.

Între Gabriela Firea, care ocupă fotoliul de primar general începând cu 2016, și Nicușor Dan, principalul ei contracandidat, ar fi potrivit unor sondaje recente doar două procente.

Din electoratul anti-PSD, reprezentat în această cursă electorală de Nicușor Dan, va rupe și Traian Băsescu o bucată de peste 5%, potrivit estimărilor sociologice făcute acum o lună. De aceea fostul președinte, care candidează la Primăria Generală, după ce partidul său nu a primit nimic la negocierile cu PNL și USR, s-a grăbit să pună umărul, alături de Gabriela Firea, la demolarea lui Dan, inclusiv după apariția scandalului înregistrării în care apare candidatul dreptei.

Este vorba despre o convorbire privată între Nicușor Dan și un consilier PSD al Primăriei Sectorului 4, Cristian Zărescu, pe tema demolării unui imobil aflat în proprietatea lui Mihai Mitrache, zis ”Câine”, care apare în mai multe anchete alături de alți interlopi bucureșteni. Convorbirea a avut loc în această primăvară, iar înregistrarea pare să fie făcută chiar de Zărescu, fost ziarist la Realitatea TV și la RTV, îmbogățit în funcția de la Primăria sectorului 4. Interlocutorul lui Nicușor Dan îl trage de limbă pe tot parcursul discuției, încercând să-l facă să spună lucruri pe care, poate, n-ar fi vrut să le rostească. În fața versatului Zărescu, care îi întinde o capcană, Nicușor Dan se arată naiv și fragil. Totuși, în final, potrivit documentelor instanței, publicate de G4Media.ro, rezultă că demersul lui Nicușor Dan ar fi fost corect.

Dorina Rusu, membră în Consiliul Național al Audiovizualului desemnată de președintele Iohannis, ne-a spus că a făcut deja sesizări împotriva televiziunilor Antena 3 și RTV, care au tratat scandalul înregistrării audio în care apare Nicușor Dan, în mod unilateral:

„a fost un atac vehement la adresa candidatului Nicușor Dan, o execuție a acestuia și chiar dacă au fost prezente punctele lui de vedere, felul în care moderatorii și cei din studio au comentat ceea ce a spus Nicușor Dan, contravine total regulilor imparțialității și informării corecte”.

Reprezentanta CNA declară că rezolvarea sesizărilor împotriva televiziunilor Antena 3 și RTV ar trebui să fie gata înaintea alegerilor locale, mai ales că reclamații similare la Consiliul Național al Audiovizualului a făcut și ActiveWatch, care vorbește despre „campania insalubră” din București încă de acum trei luni.

Dorina Rusu a făcut sesizări pentru mai multe dintre emisiunile din ultimele zile în care participanții au comentat tendențios înregistrarea audio cu vocea lui Nicușor Dan:

„Nu e vorba că ar fi interzis să se vorbească despre un subiect sau altul, ci de felul în care a fost prezentat, felul în care au acționat moderatorii, încălcând după părerea mea legislația audio-vizualului. Mie mi s-a părut că tot ceea ce s-a întâmplat la aceste emisiuni făcea parte dintr-un scenariu foarte bine pus la punct și, așa cum au apărut dezvăluirile, au apărut și persoanele care să vorbească pe această temă”

Această înregistrare a fost dată publicității de Dana Budeanu, o creatoare de modă care îi face campanie Gabrielei Firea. Vlogul Danei Budeanu face, practic, publicitate electorală fără niciun avertisment în acest sens și este preluat integral pe stiripesurse.ro în fiecare zi, deținut de soțul deputatei PSD Diana Tușa.

Astă primăvară, Mihai Mitrache, cel care construise cu 15 ani în urmă pe spațiul verde al parcului Orășelul Copiilor restaurantul Le Medieval, îi cere ajutorul deputatului Nicușor Dan împotriva Primăriei Secotrului 4, care vrea să-i demoleze afacerea. Demolarea va avea loc înaintea pronunțării definitive a instanței, în vreme ce Nicușor Dan, prin Asociația Salvați Bucureștiul, a făcut cerere de înregistrare în proces.

În înregistrare, fostul ziarist Zărescu îi explică lui Nicșor Dan că Primăria Sectorului 4 discută cu Mitrache, care „e acuzat de prostituție” și „vinde droguri”, pentru că Nicușor Dan „a garantat” pentru el. În discuția publicată, candidatul dreptei recunoaște că s-a întâlnit cu Mitrache și subliniază că pentru prostituție și droguri ar trebui folosite „instituțiile care se ocupă de asta”.

Nicușor Dan a adus argumente multe în favoarea sa, explicând pe larg cum au stat lucrurile, în vreme ce Gabriela Firea l-a acuzat direct că ar fi luat bani pentru a-l ajuta pe proprietarul restaurantului de pe zona verde a Orășelului Copiilor.

Dar în vreme ce acuzațiile împotriva lui Nicușor Dan sunt redate pe larg la majoritatea televiziunilor, punctul său de vedere este rezumat în defavoarea lui, iar unii politicieni din alianța care îl susține devin dilematici.

Liberalul Daniel Fenechiu crede că Nicușor Dan e dator cu o explicație în interiorul PNL și spune că „dacă nu exista înregistrarea, era mai bine”.

Oricum, Dan a anunțat că o dă în judecată pe Firea pentru calomnie. Firea îl dă și ea în judecată pe Dan, tot pentru calomnie, în vreme ce mai mulți social-democrați au făcut plângere la DNA împotriva candidatului dreptei. Nicușor Dan nu vrea să abandoneze acest cerc și, la rândul lui, face un „denunţ calomnios” împotriva parlamentarilor PSD care au sesizat procurorii în cazul înregistrărilor apărute în spaţiul public, printre ei numărându-se senatorul Șerban Nicolae.

Premierul Ludovic Orban a accentuat că apariția înregistrării „nu pune nici măcar o umbră de îndoială” asupra lui Nicușor Dan. În schimb, foștii colegi din USR nu par prea dornici să-i sară în ajutor.

Dincolo de declarația primului ministru, Nicușor Dan pare destul de solitar în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei. Liberalii nu-l consideră de-al lor și nu fac mare lucru pentru a-l ajuta, cei de la Uniunea Salvați România nu sunt implicați în campania lui electorală și contribuie la noncombat-ul general, iar pentru PSD este inamicul public numărul unu. Împotriva lui Nicușor Dan a fost declanșată o propagandă ca la carte, cu amestecuri de realitate și dezinformări, majoritatea televiziunilor sunt împotriva lui, în vreme ce faptele, deși nu-l incriminează, nici nu-l pun într-o lumină bună.