Președintele american Donald Trump a semnat ieri seară, pe când era noapte în Europa, decretul prin care se limitează protecția legală a rețelelor sociale, iar Le Monde, care anunță asta în această dimineață, estimează că Twitter și Facebook rămând de acum deschise și vulnerabile în fața tuturor proceselor, riscând să fie făcute responsabile de conținutul vehiculat pe platformele lor.
În Europa, conflictul dintre Donald Trump și platforma sa media preferată și devenită vrăjmașă, Twitter, a fost până ieri seară văzut ca o bizarerie folclorică americană (ceea ce n-a împiedicat un politician german viclean să sugereze că Twitter se poate muta în Berlin dacă dorește sau e forțat). Pentru presa și publicul de pe vechiul continent, pare o ciudățenie faptul că Trump s-a decis să amenințe Twitter cu sumbre și posibile urmări legale și că avocații Twitter au fost nevoiți să intervină și să se justifice.
Până atunci, cotidianul conservator spaniol El Mundo constată astăzi doar că Trump și-a transmis tot ieri seară condoleanțele pentru cei 100.000 de morți americani de Covid-19, la câți s-a ajuns în America, și că a făcut-o... tot pe Twitter. Trump și-a clădit de altfel cariera politică pe Twitter. Contul său e urmărit de 80 de milioane de utilizatori.
Tot în Spania, El Pais îl citează pe patronul Facebook, Mark Zuckerberg, care a criticat atât demersul Twitter, cât și pe Donald Trump. Într-un interviu cu Fox, Zuckerberg a spus, pe de o parte, la adresa Twitter, că platformele de media n-ar trebui să se erijeze în „arbitri ai adevărului” (aici Zuckerberg se apără el însuși indirect de toate criticile care au fost aduse platformei sale Facebook), dar el i s-a adresat și lui Trump, spunându-i că nu este o “reacție potrivită” din partea unui guvern să caute să reglementeze o platformă media cum e Twitter.
În Europa, extremele politice din peisajul mediatic rămân încă tăcute și neutre în acest incident. În Franța, revista extremei drepte, Valeurs Actuelles (care nu e defel ciumată socialmente, căci Emmanuel Macron i-a acordat un interviu în toamna trecută) nu face decât să prezinte cele întâmplate, fără a lua vreo poziție. Cât despre cotidianul Partidului Comunist francez, L'Humanité, acesta lasă deoparte cu totul episodul, atât de încărcat de potențial politic simbolic, Trump vs. Twitter (este drept însă că L'Humanité trece prin uriașe dificultăți financiare și că ar putea să închidă, lovită mortal de această nouă și neașteptată criză).
Le Monde în schimb estimează că atitudinea lui Trump față de coronavirus și cea, situată la antipozi, a lui Joe Biden, indică posibilitatea unui autentic « război cultural », « guerre culturelle », în SUA, ceea ce ar rezuma, potrivit Le Monde, polarizarea crescândă a societății americane.
Soluția conflictului și the First Amendment
În realitate, Curtea de Apel din Washington pare a fi rezolvat deja conflictul, respingând o plângere similară împotriva Twitter. Verdictul a fost acela că: the First Amendment, obligația de a respecta libertatea de exprimare, se aplică numai guvernului. Doar guvernul SUA și Trump sunt obligați să respecte First Amendment. Companiile private precum Twitter sau Facebook, nu.
Este ceea ce subliniază, de altfel, o tribună în Washington Post, care spune că Trump semnează un decret împotriva legii de care beneficiază chiar el: “Dacă platformele media n-ar fi protejate de legea pe care el vrea s-o anuleze, atunci nu ar accepta să-i găzduiască contul și să fie ținute responsabile de conținutul postărilor lui pline de minciuni, insulte și amenințări”, spune un comentariu în Washington Post.
În Europa însă, cum o constată foarte conservatorul Le Figaro, domnește o altă neînțelegere culturală: înalții responsabili europeni de la Bruxelles tind să vadă rețelele sociale ca pe niște iresponsabili stropitori cu informații care ar putea destabiliza fragilele noastre democrații. Din perspectivă europeană, spune Le Figaro, rețelele sociale ar reprezenta astfel un pericol pentru cetățeni, deoarece îl expun dezinformării sau unui conținut rasist, plin de ură, fără a mai vorbi de modurile de întrebuințare pentru orori difuzate de teroriști.
Cadrul juridic european al platformelor internet datează de altfel din anul 2000. Platformele sociale mari, acele GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon) sunt astfel obligate să practice o echilibristică permanentă între cele două maluri ale Atlanticului, SUA și Europa.
Viitorul post-viral al planetei
În ultimul număr al săptămânalului francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, găsim un solid dosar de extrase din presă în care se pune întrebarea dacă acum, cu pandemia, putem considera că lupta pentru sănătate publică și cea pentru oprirea încălzirii planetei pot fi duse împreună, în paralel și împletit (iar nu împleticit).
În majoritatea marilor orașe ale lumii industrializate, cerul n-a mai fost atât de albastru și senin de mai multe decenii încoace. Până și The Economist, Biblia neo-liberală britanică, scria în urmă cu o săptămână, pe 21 mai, într-un număr special, că avem acum o ocazie rară de renovare a funcționării economiei mondiale, care n-ar trebui ratată. Încălzirea planetară și Covid-19 sunt două crize diferite, dar ele se completează și interacționează.
Pandemia ne-a dat peste cap modul de viață și a arătat limitele mondializării fără reguli. Multe guverne anunță acum în mod oficial că vor să meargă spre o economie verde.
Dosarul din Courrier International preia astfel un articol din The Guardian al militantului ecologist britanic George Monbiot, în care acesta pledează pentru aplicarea unor criterii ecologice întreprinderilor care vor trebui salvate în actuala pandemie.
„Este a doua oară în istoria recentă că putem să acționăm altfel. În 2008, am ratat totul în mod spectaculos. Sume uriașe din bani publici au fost irosite pentru a reînvia un sistem putred al vechii economii, făcând ca bunăstarea să rămână în mâinile bogaților. Astăzi, multe guverne par puse pe repetarea acelorași greșeli”, scrie Monbiot.
(George Monbiot este un personaj straniu în peisajul intelectual britanic. Luările sale de poziție radicale și polemice în favoarea energiei nucleare, de pildă, sau împotriva biocarburanților, reușesc să destabilizeze atât adversarii de dreapta cât și aliații ecologiști.)
Ungaria lui Orbán așteaptă scuze
Le Monde, în Franța, semnalează că premierul maghiar Viktor Orbán a anunțat că își pune capăt puterilor totale pe care i le atribuise parlamentul și că, astfel, devin total nejustificate acuzațiile de dictatură sau totalitarism care i-au tot fost aduse.
Ba chiar, fidela lui ministră a justiției, Judit Varga, a spus că « Ungaria merită acum să primească scuze ».
Platforma maghiară de internet Index.hu nu se lasă însă înduplecată și redă un episod puțin cunoscut din biografia lui Viktor Orbán: cât de mult îi datorează el lui József Antall, cel dintâi prim-ministru al Ungariei, ales prin alegeri democratice după căderea regimului comunist în 1989. Potrivit fiului lui József Antall, György, pe patul de moarte bătrânul politician i-a transmis două lucruri lui Viktor Orbán: 1. „Nu uita pentru ce am luptat” („ne felejtsd el, miért harcoltunk”) și 2. să își pună sufletul în slujba partidului.
Index.hu lasă de înțeles că Viktor Orbán n-a respectat nici una din cele două promisiuni făcute lui József Antall pe patul de moarte.
József Antall nu mai este printre noi ca să judece ce a făcut Viktor Orbán cu asta. L-am cunoscut pe József Antall atunci când am semnat cu el, în iunie 1989, astăzi uitata Declarație de la Budapesta, împreună cu oameni precum Eugen Ionescu, Paul Goma, Neagu Djuvara și o serie de politicieni maghiari din proaspăt formatul FIDESZ (cf. textul declarației și lista participanților aici)... însă atunci Viktor Orbán nici măcar nu era printre ei.
„József Antall” este și numele clădirii din Bruxelles a Parlamentului European, Place du Luxembourg, unde deputații l-au convocat pe Viktor Orbán atunci când s-a discutat starea democrației și a statului de drept în Ungaria. Viktor Orbán nu a venit însă să le vorbească deputaților în clădirea care poartă numele mentorului său.