România și Ungaria traversează un moment tensionat în relațiile bilaterale, iar reprezentanții comunității maghiare din România susțin că se simt ca într-un meci de ping pong, în care acuzele de-o parte și de alta trec peste capul lor. Parlamentarii UDMR vorbesc de un „afront” adus comunității maghiare de președintele Klaus Iohannis, dar sunt conștienți că postarea premierului ungar, Viktor Orban, cu harta Ungariei Mari, poate fi considerată de partea română drept o provocare.
Au fost două săptămâni fierbinți în relația bilaterală România - Ungaria, dar și între UDMR, pe de o parte, și președintele Klaus Iohannis plus PNL, de cealaltă parte.
Politicienii din PNL au acuzat Uniunea că face jocurile Budapestei și ale premierului Viktor Orban, afirmațiile fiind făcute chiar de la tribuna Camerei Deputaților. În schimb, parlamentarii UDMR se plâng de atacul la care au fost supuși din partea președintelui Iohannis după ce proiectele privind autonomia Ținutului Secuiesc și cel care dorea modificarea Codului Administrativ au fost adoptate tacit în prima fază și respinse ulterior în Parlament.
În această stare de spirit tensionată, premierul Viktor Orban a postat ieri o poză cu Ungaria Mare, mesajul fiind considerat o provocare de cetățenii români care au reacționat pe contul acestuia de Facebook.
„Această intervenție a premierului Viktor Orban a fost într-o zi fixă, în care s-a ținut Bacalaureatul la istorie, a fost o intervenție a domniei sale către cetățenii maghiari din Ungaria, către cei care susțineau Bacalaureatul și nicidecum un afront la adresa României, cum este postarea primului ministru Orban Ludovic și cum a fost acea declarația de prost gust a președintelui Iohannis cu <<Ja napot Kivanok PSD>>. Nu a fost un astfel de afront, eu așa simt. Poate pentru dumneavoastră sunt altfel interpretabile aceste lucruri, dar m-ar interesa foarte mult ce s-ar fi făcut în presa românească dacă domnul Viktor Orban ar fi ieșit cu o frază batjocoritoare în limba română”, susține deputatul UDMR, Marton Arpad, pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, în timpul examenului de bacalaureat pot apărea „diferite hărți”, mai ales că se discuta despre politică externă a lui domnitorului Matei Corvin.
„E o încercare de a ține într-o transă isterică naționalistă populația României pentru că momentul ales, în care apare primul ministru al Ungariei cu o hartă, e când se ținea bacalaureatul în Ungaria la materia istorie. S-a încercat să se inducă o teamă în populație în legătură cu posibile acțiuni revizioniste maghiare în această perioadă. Dintr-un moment în altul, zi de zi, mai apare câte un strop de gaz lichefiat pe foc pentru a mai produce o bufnitură, a mai arde bine focul respectiv, focul acesta de pericol ce paște România din partea Ungariei. Ceea ce nu este bine din punctul de vedere al relațiilor celor două țări”, a adăugat Marton Arpad.
El a catalogat acuzele venite din partea președintelui Klaus Iohannis drept “cretinisme”, făcând referire la o declarație a președintelui din 2014 despre o posibilă rupere a Ardealului. Deputatul UDMR critică oficialii români pentru atitudinea avută în relația cu Ungaria.
„Ambasadorul României a avut un comportament necivilizat față de țara în care e ambasador, deși au existat aceste declarații ale președintelui României, premierul Viktor Orban a spus că deocamdată noi nu trebuie să ne agităm. E o mănușă pe care nu trebuie să o ridicăm, îl citez. Se pare că se aruncă noi și noi mănuși, poate o să fie ridicată una”, a fost punctul de vedere al lui Marton Arpad.
Senatorul UDMR Taczos Barna crede că situația s-a deteriorat după acuzele președintelui Iohannis pentru proiectele din Parlament.
„Am văzut cu toții că avalanșa și tirul de critici la adresa comunității maghiare și la adresa UDMR au plecat în urma acelei declarații de la Cotroceni în care domnul președinte Klaus Iohannis a afirmat că ungurii vor să ia Transilvania din nou și că PSD s-a înțeles cu Viktor Orban cu privire la acest aspect. Este pe de o parte o declarație incalificabilă, nedemnă de un președinte și dacă folosim sintagmele președintelui din 2014 sunt aberante și cretinisme”, a spus senatorul UDMR pentru Europa Liberă.
Postarea de pe Facebook a premierului ungar a generat însă un nou moment de tensiune între cele două părți.
„Clar, partea română a perceput acest gest ca pe o provocare. Abia aștept să se termine acest ping pong peste capul nostru, noi, comunitatea maghiară, asistăm ca fileul de la ping pong la declarațiile care zboară pe deasupra noastră de la Budapesta la București și de la București la Budapesta. Abia aștept să se termine acest schimb de mesaje și de replici ca să se liniștească lucrurile. Fără doar și poate partidele din România și președintele Iohannis au perceput această postare ca pe o provocare”, crede senatorul UDMR.
Deputatul UDMR Korodi Attila caracterizează poziția premierului ungar drept una „destul de elegantă” și susține că Viktor Orban nu a reacționat la comentariile venite dinspre partea română.
„Poziția președintelui României de la microfonul Palatului Cotroceni a adus prejudicii în relația româno-maghiară, nu vorbesc de cele două state, ci despre relația românilor cu comunitatea maghiară din România. Sunt două trei partide în România și câțiva zeci de politicieni români care doresc ca dezbaterea privind comunitatea maghiară să fie minimalizată la dezbaterea Ungaria-România, Ardealul. Comunitatea maghiară din România nu este sacul de box când ai crize interne în România”, a afirmat deputatul UDMR.
Korodi Attila declară că, dacă ar fi fost premierul Ungariei, nu ar fi făcut acea postare pe contul de Facebook cu harta Ungariei Mari.
„Văd o postare la un bacalaureat la istorie care este puțin atipică. Indiferent dacă venea sau nu postarea premierului Viktor Orban oricum vocalii care au generat în ultimele zece zile un afront împotriva comunității maghiare existau. Postarea a intensificat această manifestare, dar efectiv comentariile, manifestările naționaliste existau deja. Eu, sincer, nu aș fi făcut o astfel de postare, dar eu sunt în România, sunt în cadrul comunității maghiare, sunt într-o perioadă de 12 zile foarte complicată, de aceea eu nu aș fi postat. Nu știu dacă același lucru îl simt și cei care sunt la Budapesta, care au altă agendă, care au altă dezbatere internă, priorități care nu sunt focalizate pe ce se întâmplă în România”, a spus Korodi Attila pentru Europa Liberă.
Postarea premierului Viktor Orban a generat un val de reacții pe Facebook, în zona de comentarii apărând multe critici din partea cetățenilor români. Aceștia au pus pe contul premierul ungar poze cu Armata română la Budapesta în 1919.
Îți mai recomandăm „Autodenunț (UDMR și asociații)”, scrisoarea deschisă a lui Marko Bela adresată lui Klaus IohannisÎți mai recomandăm Klaus Iohannis, recăderea în istorie și cum a revenit pericolul maghiar