Judecătorii au motivat că oamenii legii sunt bine integrați în societate, nu au comis o faptă cu violență și sunt la primul contact cu legea penală.
Arestați preventiv de către Tribunalul Bihor, polițiștii de frontieră Matei Munteanu și Viorel Sorin Chiș, care lucrau în vama Borș, au fost eliberați de judecătorii Rareș Șerban și Laura Soane de la Curtea de Apel Oradea. Magistrații au ajuns la concluzia că cei doi polițiști nu se fac vinovați de zădărnicirea combaterii bolilor fiindcă românii care au venit din Germania, declarată zonă roșie la data respectivă, nu erau plasați în carantină la momentul controlului, acest lucru urmând să se întâmple în proximitate, unde erau amplasate corturile DSP-ului.
Acuzațiile procurorilor
Potrivit documentelor Curții de Apel Oradea, în data de 10 aprilie 2020, în jurul orelor 06.00, s-au prezentat şapte persoane, în trei autoturisme, care veneau din Germania, la Punctul de trecere a frontierei Borş. „După ce s-a făcut controlul de frontieră de către cei doi polițiști, datele care au fost introduse în sistemul informaţional atestau că aceste persoane sunt conducători de autovehicule de transport marfă, ceea ce nu era real, şi au fost facilitaţi să nu intre în carantină instituţionalizată. În evidenţe s-a trecut că acele şapte persoane aveau permis de conducere, dintre acestea o persoană avea permisul anulat iar o altă persoană nu a avut nici o dată permis de conducere celelalte cinci persoane aveau permise de conducere, dar de categoria A şi B şi nu aveau dreptul să conducă autocamioane de transport marfă”, se arată în încheierea Curții de Apel Oradea.
Nu au verificat permisele
Anchetatorii mai susțin în documentul amintit că lucrătorii de poliţie nu au verificat permisele de conducere ale celor şapte persoane și că românii nu au fost controlați epidemiologic atunci când au intrat pe teritoriul României, chiar dacă se întorcceau dintr-o ţară aflată în zona roşie, respectiv Germania. „Din corespondenţa purtată de procuror cu Poliţia de frontieră rezultă că o persoană specializată trebuia să facă control medical persoanelor intrate în ţară şi să dispună carantinarea acestora”, se mai arată în document.
Patru dintre cei șapte români care se întorceau din Germania au recunoscut că au dat câte 50 de euro celor doi polițiști, banii fiind împăturiți în declarațiile pe propria răspundere și completate la intrarea în țară.
Explicație uluitoare
Arestați de prima instanță, cei doi polițiști de frontieră au fost eliberați pe 4 mai 2020 și plasați sub control judiciar după ce doi judecători au stabilit că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor deoarece „această infracţiune constă în nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase (...) Prin urmare apreciem că săvârşirea acestei infracţiuni (infracţiune de pericol) presupune ca premisă să existe dispusă faţă de o persoană măsura carantinei sau a internării într-o unitate spitalicească, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă”, se arată în motivarea instanței.
Obligați să încalce legea
De asemenea, cu privire la acuzaţiile aduse inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals informatic, după ce polițiștii au consemnat în sistemul electronic din vamă că cei șapte români sunt șoferi de TIR, judecătorii susțin că „aceasta constă în fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Se constată astfel că şi această infracţiune presupune ca premisă accesarea ilegală (fără drept) de către autor a unui sistem informatic, or în cauză cei doi inculpaţi, în calitatea pe care o aveau şi potrivit sarcinilor de serviciu, aveau dreptul (aveau chiar obligaţia) de a accesa sistemul informatic în care se implementează datele referitoare la persoanele care tranzitează frontiera naţională”, se mai arată în motivare.
Bine integrați în societate
Cei doi magistrați au mai consemnat o serie de virtuți ale polițiștilor pentru a justifica eliberarea lor. „Este adevărat că inculpaţii Matei Munteanu şi Chiş Viorel Sorin sunt acuzaţi de fapte grave, care au avut o rezonanță în rândul comunității, însă nu vorbim de fapte care să prezinte violență sau care să scoată în evidenţă un pericol deosebit al inculpaţilor, astfel încât nu se justifică strict din acest punct de vedere luarea măsurii arestului preventiv în ceea ce-i privește, fiind necesare și alte elemente care să justifice luarea acestei măsuri preventive”.
Despre cei doi polițiști de frontieră, judecătorii Șerban și Soane mai spun că „aceştia sunt bine integraţi în societate, sunt la primul contact cu legea penală, au familii şi lucrează ca agenţi de poliţie de frontieră de aproximativ 20 de ani, fără să aibe constatate abateri”, fără să precizeze că un polițist nu este primit în sistem dacă are antecedente penale.
Luarea de mită, trecută cu vederea
Despre luarea de mită, instanța nu pomenesc niciun cuvânt, ca și cum nu ar fi existat în actul de sesizare deși Direcția Generală Anticorupție (DGA) a anunțat oficial că „față de cele șapte persoane se efectuează cercetări pentru infracțiunile de dare de mită”. Acesta este singurul dosar de dare de mită în legătură directă cu starea de urgențță instituită în urma pandemiei de COVID-19.
Judecătoarea Laura Soane, cea care a semnat decizia de eliberare a celor doi polițiști de frontieră, este soția lui Pavel Soane, om de afaceri din Băile Felix, condamnat cu suspendare în 2009 pentru trafic de migranți.
Surse locale au declarat pentru Europa Liberă că unul dintre polițiștii eliberați, Matei Munteanu, este este nașul fiicei chestorului Terente Merce, fost consilier în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu și fost adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), în ultimii ani de şefie ai chestorului Virgil Ardelean.