Alocațiile pentru copii, la un pas să fie dublate, după respingerea în Comisia de muncă a ordonanței Guvernului care le sporește cu 20%

Marcel Ciolacu și Robert Cazanciuc s-au pronunțat împotriva deciziei Guvernului de mărire etapizată a alocațiilor

PSD forțează dublarea alocațiilor în ciuda precizărilor guvernului prin lipsa de bani la buget pentru un asemenea efort. Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaților, unde PSD este majoritar, a emis marți un raport negativ prin ordonanța de urgență a guvernului care prevedea creșterea graduală a alocațiilor.

Ordonanța a fost deja respinsă în Senat, iar votul decisiv se va da acum în plenul Camerei Deputaților.

OUG pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii a fost adoptată în ședința de Guvern din 29 iulie. Ea prevede că prima majorare, de 20%, va fi făcută în septembrie, în alocație aferentă pentru luna august.

Îți mai recomandăm PSD forțează dublarea alocațiilor. OUG privind majorarea etapizată, respinsă în Senat

Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

„În ședința de guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie (de 20% - n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani", a explicat Violeta Alexandru, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie.

În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.

La rândul său, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii drept „o altă ipocrizie marca PNL”. Chestionat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, o lege inițiată și adoptată de PSD ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare fiind modificat de Guvern prin OUG pentru 1 august.

La începutul lunii iunie, Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abțineri.

Curtea Constituțională a respins sesizarea înaintată de Guvern privind legea care obligă executivul să pună în aplicare dublarea alocațiilor. Executivul a atacat la Curtea Constituțională legea pe motiv că nu sunt precizate sursele de finanțare.

Îți mai recomandăm Imposibila dublare a alocațiilor pentru copii. Economist: „Nici dacă nu ar fi fost pandemie, nu erau bani”