În ședința Consiliului Național al PSD s-a discutat despre negocierile cu PNL și, încă o dată, s-a menționat că Florin Cîțu nu poate fi acceptat ca o variantă de premier. Liderii PSD nu doresc ca președintele PNL să fie prim-ministru, nici măcar în varianta rocadei premierilor la un anumit interval.
„Sunt două variante de premier: Ciolacu sau Ciucă. Cîțu nu intră în discuție”, spun surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă. Social-democrații spun că varianta propusă de ei este în avantajul lui Florin Cîțu, care nu și-ar pierde relevanța în PNL.
Cîțu ar putea deveni vicepremier și ministru de Finanțe într-un Guvern condus de Marcel Ciolacu. Aceasta este propunerea cu care vine PSD la discuțiile pentru formarea noului Cabinet.
Totul depinde însă de Klaus Iohannis, care trebuie să fie de acord cu o soluție pentru deblocarea negocierilor. Președintele a plecat de vineri din Capitală, ceea ce a făcut ca PSD și PNL să aștepte revenirea acestuia pentru discuția finală.
„Dacă ne întâlnim cu președintele marți, putem ajunge la o concluzie. Consultările oficiale pot avea loc marți seara sau miercuri, iar după aceea începe audierea miniștrilor în Parlament. Până la finalul săptămânii putem avea votul pentru noul Guvern. Iohannis trebuie să ne cheme, mingea e la el”, afirmă surse politice.
Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat că social-democrații ar trebui să aibă primii premierul, dacă se merge pe principiul rotației la Palatul Victoria. Cu toate acestea, nu există un vot pentru varianta cu schimbarea premierului la un anumit interval nici în forurile statutare ale PNL, nici în cele ale PSD.
Liderul social-democrat a precizat că Florin Cîțu nu poate să fie premierul unui guvern PSD – PNL și că există o poziție unitară în partid pe acest subiect.
„Președintele trebuie să intervină”, a subliniat Dîncu.
Your browser doesn’t support HTML5
Al doilea scenariu discutat în Kiseleff este ca Florin Cîțu să rămână în afara Guvernului și să devină președintele Senatului. Premierul desemnat ar putea să fie Nicolae Ciucă sau alt nume, iar ministerul de Finanțe ar reveni PSD. În acest context, președintele PNL rămâne cu o problemă de autoritate în partid.
„PNL nu stă într-un om”
Florin Cîțu nu vrea să renunțe la puterea sa în partid și Guvern. Liberalii din jurul său insistă ca președintele PNL să fie premier, iar PSD să aibă premierul tura a doua.
Florin Cîțu își susține cauza susținând că el reprezintă o garanție ca taxele să nu fie majorate sau să apară altele noi, așa cum intenționează PSD prin taxa de solidaritate.
„Am văzut declarația președintelui PSD cu premierii prin rotație. În acest moment, este o variantă. Pentru a vedea cum mergem mai departe, noi trebuie să mergem înapoi în Partidul Național Liberal și să luăm un mandat. În acest moment nu avem acest mandat”, a afirmat Florin Cîțu, care a adăugat: „cât timp voi fi eu premier nu vor crește taxele, o să creștem veniturile”.
Planurile lui Florin Cîțu nu coincid în totalitate cu voința tuturor membrilor din conducerea partidului.
„Partidul nu stă într-un singur om”, a declarat un lider PNL pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Marcel Ciolacu, președintele de partid cu cea mai mare casă. Ce suprafețe au locuințele liderilor politiciMai mulți membri ai conducerii liberale susțin că varianta unui premier de la PSD nu va trece de Biroul Politic Național.
„De BPN poate trece varianta cu rotativa schimbării premierului după un an și jumătate sau doi ani. Nu va trece premier PSD la prima tragere”, au afirmat sursele citate.
Calendarul privind învestirea noului Cabinet este văzut diferit din tabăra liberală.
„Nu credem că vom avea un Guvern învestit în această săptămână. Marți, probabil, vom discuta cu Iohannis. După aceea, se va merge în partide pentru schimbarea mandatelor și acceptarea premierului. Urmează consultările oficiale la Cotroceni, după care trebuie să facem din nou ședințe la partide pentru votarea listei de miniștri. Iohannis ne va chema la consultările oficiale, cel mai probabil, joi sau vineri”, a explicat un lider PNL.
În privința numelui de premier, liberalii consultați de Europa Liberă cred că acesta va fi de la PNL, nu este sigură varianta cu Nicolae Ciucă, dar nici Florin Cîțu nu poate bloca totul pentru a rămâne la Palatul Victoria.
Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 octombrie, iar de atunci au fost nominalizați Dacian Cioloș (USR) și Nicolae Ciucă (PNL) pentru a forma un nou guvern. Ambele propuneri nu au reușit să strângă o majoritate.
Îți mai recomandăm Negocierile PNL-PSD, împotmolite în numele premierului și cota unică. În rest, consensNegocieri pentru desființarea SIIJ și pentru protocolul politic
Liderii PNL și PSD discută la Parlament pe parcursul zilei protocolul politic și includerea în programul de guvernare a prevederii privind desființarea Secției Speciale.
„Nu am ajuns la un acord ce se va întâmpla după desființarea Secției Speciale, dar acest lucru va apărea în programul de guvernare. Nu putem ridica MCV fără desființarea SIIJ”, au precizat surse din PNL.
Social-democrații susțin că se poate desființa Secția Specială, dar trebuie creată o nouă instituție.
Ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, trebuie să prezinte în cadrul negocierilor care este impactul exact după majorarea pensiilor, alocațiilor și a salariului minim. În funcție de date, trebuie luată o decizie de conducerile PNL și PSD.
Îți mai recomandăm Negocieri | Declarații de avere pentru toți românii. PSD îl refuză pe Cîțu și ar accepta un premier tehnocrat