Ani de zile, acesta a negat orice legătură cu mercenarii care au fost implicați în războiul în curs din Ucraina, precum și în conflictele din Siria și Africa.
Ca răspuns la o întrebare adresată de un jurnalist de la ziarul online Bloknot, Prigojin a declarat pe un cont VKontakte aparținând companiei sale Konkord că el însuși a creat grupul privat paramilitar în 2014 pe „un teren de testare militar”, după ce și-a dat seama că formațiunile militare care plănuiau să ia parte la războiul din regiunile de est ale Ucrainei, Donețk și Luhansk, erau prost pregătite și neprofesioniste.
Prigojin, cunoscut ca „bucătarul lui Putin” datorită contractelor sale de catering cu Kremlinul, a fost deja sancționat de Statele Unite și Uniunea Europeană pentru rolul său în gruparea Wagner.
Îți mai recomandăm Războiul din Ucraina | Baza mercenarilor de la grupul Wagner lovită de ucraineni. Oraș de lângă centrala de la Zaporojie, bombardatKremlinul a negat orice legături cu grupul Wagner, deoarece legile rusești nu permit crearea unor grupări paramilitare.
Prigojin a spus că a evitat să recunoască legăturile sale cu Wagner pentru a „nu-i pune sub tir pe acești tipi care sunt fundamentul patriotismului rus”.
Potrivit lui Prigojin, trupele Wagner au preluat un aeroport și multe alte teritorii din regiunea Luhansk din Ucraina în 2014.
El a numit grupul paramilitar „eroi care au apărat poporul Siriei și alte națiuni arabe, oamenii săraci din Africa și America Latină”.
Cu toate acestea, până acum Prigojin a deschis o mulțime de procese împotriva jurnaliștilor care au spus că se află în spatele grupării Wagner.
Îți mai recomandăm Mercenarii Rusiei | Răspunsul guvernului din Mali și ce crede România despre grupul WagnerÎn august, tribunalul districtual Presnenski din Moscova a desemnat ca falsă o declarație a lui Alexei Venediktov, fostul redactor-șef al postului de radio independent Ecoul Moscovei, acum desființat, după ce acesta a spus că Prigojin este proprietarul grupării Wagner.
În iulie, Prigojin a dat-o în judecată pe jurnalista de investigație Lilia Iapparova și pe directorul editorial al publicației Meduza, acum refugiată în Letonia, Tatiana Ierșova, după ce jurnaliştii i-au trimis o întrebare lui Prigojin, cerându-i să comenteze acuzaţiile conform cărora el este proprietarul grupului Wagner.
Presa a scris recent că Prigojin și grupul său au fost implicați în recrutarea deținuților din toată țara pentru a ajuta la invazia neprovocată a Ucrainei de către Rusia.
La începutul acestei luni, pe internet a circulat un videoclip care arată o persoană cu aspectul lui Prigojin vorbind cu un grup mare de deținuți dintr-o colonie penală din Republica Mari El din Rusia, în timpul unei călătorii de recrutare pentru grupul Wagner.
Comentând videoclipul la acea vreme, Prigojin nu a confirmat dar nici nu a negat că el este bărbatul din videoclip, rezumându-se la a declara că „fie deținuții, fie copiii tăi” se vor lupta în Ucraina.
Recunoașterea lui Prigojin vine la mai puțin de o săptămână după ce Putin a anunțat o mobilizare așa-zis parțială în țară, o mișcare care a provocat proteste în toată Rusia și un exod în masă de oameni care se teme că ar putea fi trimiși la război în Ucraina.