Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, patronii firmei din Caracal care deținea stația GPL din Crevedia, au fost audiați miercuri, timp de aproape șase ore de către procurorii de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Parchetul a anunțat într-un comunicat, că a propus prelungirea arestării lor preventive pentru 30 de zile, de la data la care expiră actualul mandat, în 5 octombrie.
Ei au fost reținuți în 5 septembrie și arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru distrugere din culpă urmată de un dezastru.
Miercuri, cei doi au discutat în premieră cu procurorii, după ce la audierile precedente au invocat dreptul la tăcere.
Îți mai recomandăm Crevedia - o lună de la explozii | Lângă ruine, sinistrații își improvizează o nouă viață. Ajutorul promis de Flagas, la stadiul de vorbe„Au dat declarații complete, am avut și noi timp să studiem dosarul”, a spus avocatul celor doi, Florin Cojocaru, la ieșirea de la audieri, conform Știrileprotv.ro.
Unul dintre patroni, Ionuț Doldurea, a admis că în stația GPL, deși era folosită în special ca o parcare, aveau loc, ocazional, transferuri de GPL dintr-o autocisternă în alta, potrivit sursei citate.
El le-a spus însă procurorilor că nu își poate explica explozia și că a fost cel mai probabil vorba de o defecțiune tehnică sau o manevră greșită a vreunuia din șoferi.
Inițial, el negase aceste operațiuni. De altfel, asociatul său, Cosmin Stângă, a spus și miercuri că operațiunile de transfer aveau loc în mod excepțional și doar când o autocisternă trebuia dusă în service.
Parchetul cere prelungirea arestării preventive
Într-un comunicat publicat miercuri, Parchetul General a informat că procurorul de caz a cerut prelungirea arestării preventive a celor doi asociați, cercetați în prezent pentru infracțiunea de distrugere din culpă urmată de un dezastru.
Propunerea a fost transmisă Judecătoriei Sectorului 5 din București și, dacă instanța o va menține, ar urma să se aplice din 6 octombrie.
În referatul de propunere a prelungirii arestării preventive, procurorii reiau argumentele prezentate încă de la începutul lunii septembrie.
Îți mai recomandăm Explozii la Crevedia | Parchetul General: Exploziile, cauzate de transferul ilegal de GPL între autocisterne, scurgeri și sursă de aprindere„Inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități”, notează aceștia.
Oamenii solicită despăgubiri de peste 8 milioane de euro
Procurorii subliniază că faptele de care sunt acuzați cei doi au avut drept consecințe moartea a 5 persoane, rănirea a 56 de persoane, 6 imobile fiind distruse total și 83 parțial.
Au fost afectate puternic și alte bunuri, inclusiv autospeciale ale echipelor de intervenție și echipamente aferente, dat și bunuri ale oamenilor pe o rază de 1,5 kilometri.
Îți mai recomandăm Țară în Service | Dinastia Doldurea din Caracal. Cifra de afaceri a firmelor primarului, de șapte ori mai mare decât bugetul orașuluiParchetul a mai transmis că 158 de persoane sunt parte vătămată, în înțelesul legii, fiind audiate până acum 90 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale sau morale, „în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.”
Un număr de i81 de persoane s-au constituit parte civilă în această cauză, cu suma de 8,51 milioane de euro și 371.000 lei, informează Parchetul.