Anul acesta, o pleiadă de funcții de top va fi pusă la bătaie la Bruxelles, atât pentru eșaloanele superioare ale Uniunii Europene, cât și pentru cele ale NATO, iar Bruxelles-ul este plin de zvonuri despre cine va prelua aceste funcții.
Patru posturi de top sunt puse în joc în 2024:
- președinția Comisiei Europene - deținută acum de Ursula Von der Leyen,
- președinția Consiliului European - condus acum de Charles Michel,
- postul de șef al politicii externe al blocului - deținut de Josep Borrell în ultimii cinci ani,
- funcția de secretar general al NATO - deținută de Jens Stoltenberg.
În capitala Belgiei, Jens Stoltenberg părăsește postul de secretar general al NATO după un deceniu la conducere.
Președintele României, Klaus Iohannis, și-a aruncat pălăria în ring și a anunțat că ar fi timpul ca și un est-european să conducă Alianța Nord-Atlantică.
La două summituri ale UE din iunie, deja programate pentru 17 și 27 iunie, cu cei 27 de șefi de stat și de guverne UE, se va decide cine vor fi cei care vor ocupa cele trei posturi în negocieri care vor avea loc cu ușile închise.
Este un puzzle complicat, în care candidații vor fi selectați pe baza unui echilibru între gen, afiliere politică (adesea împărțită între partide politice paneuropene care reprezintă centru-dreapta, centru- stânga și liberalismul) și geografie, chiar dacă busola statelor membre UE este uneori neclară.
Președintele Comisiei Europene trebuie să provină din grupul politic care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare care au loc la nivelul blocului comunitar în perioada 6-9 iunie.
La ultimele patru alegeri, acesta a fost Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, iar sondajele indică că este pe cale să câștige și de această dată.
Candidatul lor principal, încoronat la congresul PPE de la București săptămâna trecută, este Von der Leyen.
Logica ar dicta că ea va fi la conducerea Comisiei Europene și în următorii cinci ani.
Pe hârtie, liderul NATO este separat de posturile UE.
Dar, având în vedere că 23 din 27 de state membre UE aparțin și ele alianței militare și că secretarul general al NATO ar trebui să fie european, cele două organizații pescuiesc în esență în același bazin de talente.
Premierul olandez Mark Rutte (al doilea la dreapta), președintele României Klaus Iohannis (al doilea la stânga) și președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciuca (stânga), pe atunci premier, vizitează baza militară de la Cincu, din Brașov, România, în octombrie 2022.
Surse de la NATO spun că doresc ca decizia să fie luată în aprilie, cu mult înainte de summitul NATO de la Washington din iulie și, foarte important, cu mult înainte ca procesul să devină „prea încurcat” în calendarul de recrutare al UE.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, Germania, Franța, Regatul Unit și Statele Unite (cunoscute în mod colectiv sub numele de „Quad”), precum și până la alte 17 țări, în mare parte din Vest, s-au grupat în spatele premierului olandez în funcție, Mark Rutte.
Considerat sigur pe sine, cu multă experiență, foarte apreciat la Washington și singurul din Alianță care știe cum să-l abordeze pe fostul președinte american Donald Trump, el părea o alegere decentă, chiar dacă lipsită de prea multă inspirație.
Oferta făcută marți de președintele român Klaus Iohannis ar putea reprezenta o schimbare binevenită, pentru ca și Estul Europei să se facă auzit, nu doar Vestul.
Rutte, deși susține Ucraina de când a fost invadată total de Rusia în februarie 2022, este considerat într-o relație relativ apropiată cu Rusia.
Sprijinul său pentru Nordstream 2 de la Gazprom este un exemplu.
Mulți estici, pe de altă parte, au avertizat de mult despre pericolul unui Kremlin beligerant.
Acum, s-a dovedit că au dreptate.
Surse NATO spun că cred că Rutte va câștiga în continuare fie și pentru că este greu să ocolești puterea „Quad”-ului.
Unii consideră că mișcarea lui Iohannis este „disperată” și alimentează temerile că procesul de selecție ar putea dura luni de zile.
Alții s-au arătat mai degrabă uimiți de planul său în 10 puncte, prezentat în Politico pe 13 martie, care include lucruri pe care alianța militară le face deja.
Unii diplomați din țările din Est spun că nu au o părere despre niciunul dintre candidați.
Întrebarea este în cele din urmă dacă Iohannis și-a obținut popularitatea înainte de a se angaja să candideze.
Este rândul Europei de Est
„Estul” aici este departe de a fi un concept geografic sau politic coerent, dar acoperă țările din fostul bloc sovietic sau din fosta Iugoslavie care au aderat la UE (și NATO) în ultimii 25 de ani: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia (și, în plus, pentru NATO, Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord).
Niciun secretar general al NATO nu a provenit vreodată din vreuna dintre aceste țări.
În 2019, când UE și-a ales ultima oară conducerea, flancul estic a fost complet trecut cu vederea.
De fapt, singurul „estic” care a ocupat vreodată o poziție înaltă la Bruxelles a fost actualul prim-ministru polonez, Donald Tusk, care a fost președinte al Consiliului European din 2014 până în 2019.
Au existat deja trei secretari generali olandezi ai NATO.
Țările de Jos s-au chinuit să aloce 2% din PIB pentru apărare, un obiectiv NATO de peste un deceniu, ceea ce multe țări din Est, inclusiv România lui Iohannis, au reușit.
Alți doi factori
Alt factor important este unanimitatea.
Toți cei 32 de aliați NATO trebuie să cadă de acord asupra viitorului șef al NATO.
Ungaria a transmis deja că este împotriva lui Rutte, mai ales după nenumăratele conflicte între Haga și Budapesta cu privire la statul de drept ungar.
Turcia nu și-a exprimat o preferință, dar Ankara a avut propriile probleme cu Rutte, în special din cauza eforturilor turcilor de a organiza mitinguri în Țările de Jos, care au dus la Haga la interzicerea accesului oficialilor turci.
Așa cum mi-a spus recent un oficial NATO, „Turcia și Ungaria au arătat, odată cu aderarea Suediei la NATO, că sunt dispuși să facă eforturi suplimentare și mai mult pentru a obține ceea ce își doresc”.
Dar îl vor pe Iohannis sau pe oricine în afară de Rutte? Sau ar putea fi doar o mișcare de șah, în care se deschide calea unui candidat care nu a fost încă dezvăluit?
O mișcare de PR pentru Iohannis?
Întrebarea care este pe buzele tuturor zilele acestea la Bruxelles este dacă Iohannis candidează pentru postul de secretar general al NATO ca să-și facă, de fapt, intrarea în arenă pentru un post în UE.
La fel ca Von der Leyen, Iohannis aparține PPE.
Dacă va obține președinția Comisiei, este puțin probabil ca un alt candidat al PPE să obțină altceva.
Centrul stânga (numit S&D în Europa) va termina probabil pe locul al doilea la alegerile pentru Parlamentul European și va cere Consiliul sau postul de politică externă.
Liberalii (Renew) sau grupul ECR, mai conservator și eurosceptic, ar putea, de asemenea, să vizeze poziții în funcție de votul din iunie.
Majoritatea celorlalți estici care ar putea opta pentru posturi în UE aparțin și ei PPE. Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic, directorul general bulgar al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, și omologii săi lituanieni și letoni, Gabrielius Landsbergis și Krisjanis Karins.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferințe de presă cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson, după ce Suedia a aderat oficial la NATO - Bruxelles, 11 martie.
În afara PPE, mai este prim-ministrul estonian Kaja Kallas, aparținând liberalilor. Kallas pare să fie trecută cu vederea pentru postul de la NATO, cel puțin pentru moment. Apoi sunt slovacii de la Bruxelles - Miroslav Lajcak și Maros Sefcovic, ambii asociați cu premierul slovac Robet Fico, al cărui partid a fost suspendat de S&D, de centru-stânga, pentru atitudinea sa pro-Moscova.
Plănuiește Iohannis o lovitură de stat împotriva lui Von der Leyen, considerată aproape în unanimitate un președinte de succes al Comisiei? Mai ales prin sprijinul ferm pentru Kiev.
Dar oamenii de la Bruxelles au și câteva lucruri negative de spus despre ea: unele state membre se îngrijorează că a făcut Comisia prea puternică și că o conduce cu o mână de fier, fără a lăsa alți comisari să strălucească.
Apoi este problema cu Parlamentul European. Candidatul la funcția de președinte al Comisiei trebuie să fie aprobat de majoritatea membrilor Camerei. Ultima dată, Von der Leyen a trecut cu opt voturi. De data asta, votul s-ar putea să fie și mai strâns.
Poate asta înseamnă că este timpul pentru un candidat de consens? Poate că acest candidat ar putea fi Iohannis.
Îți mai recomandăm Klaus Iohannis candidează la șefia NATO. Reacții de la Bruxelles: Sunt șanse minime, poate negociază alt jobEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.