99 de oameni au murit la Sibiu în timpul revoluției din 1989. Alte câteva sute de persoane au etichetate drept „teroriști” și ținute, mai bine de o lună, într-un bazin golit de apă.
34 de ani mai târziu, Tudor Giurgiu reface scena incredibilă a celor peste 30 de zile petrecute în piscina fără apă - totul este în filmul „Libertate”, cea mai recentă peliculă a regizorului.
Ce s-a întâmplat în 1989 la Sibiu, orașul lui Nicu Ceaușescu, potrivit rechizitoriului procurorilor militari
- 21 decembrie 1989 - după Timișoara și București, pe 21 decembrie începeau și la Sibiu, oraș condus de Nicu Ceaușescu, fiul mai mic al lui Nicolae Ceaușescu, revoltele de stradă. Zeci de oameni au manifestat în fața sediului Miliției. Atunci a avut loc o primă intervenție a milițienilor, care voiau să-i împiedice pe manifestanți să ajungă în centrul orașului. Acesta a fost momentul în care au fost reținute mai multe persoane.
- Miliția cheamă Armata în ajutor. Forţele de ordine ale Ministerului de Interne nu au reușit să-i împrăștie pe manifestanți și au chemat în ajutor Armata. Ordinul era să nu tragă în populație. Militarii scoși în stradă erau de la UM 01512 Sibiu, condusă de colonelul Aurel Dragomir. Nicu Ceaușescu i-a cerut unchiului său, Ilie Ceaușescu, șeful Consiliului politic superior al Ministerului Apărării Naţionale, întăriri pentru paza obiectivelor militare din Sibiu. În noaptea de 22 decembrie, ajunge în oraș un batalion de Vânatori de munte de la Vâlcea, format din 140 militari și 88 geniști.
- 22 decembrie 1989 - în dimineața de 22 decembrie, manifestanții au pornit din nou spre centrul Sibiului și s-au strâns în jurul clădirilor Miliției, Casei de Cultură a Sindicatelor și sediului PCR. Sinuciderea ministrului Apărării - generalul Vasile Milea -i-a făcut pe manifestanți să ia cu asalt sediul Miliției, iar angajații au sărit gardul în curtea UM 01512 Sibiu, aflată în apropiere.
- De aici a început haosul - peste tot se auzeau focuri de armă și nimeni nu știa cine trage. După fuga lui Ceaușescu, colonelul Dragomir și-a schimbat atitutudinea și a luat măsuri împotriva milițenilor și securiștilor. Astfel, armata a dus 500 de milițieni și securiști în sala de sport a unității, iar ulterior în bazinul de înot, care era golit de apă. Toate aceste fapte sunt descrise de procurorii militari care au anchetat Dosarele Revoluției.
Tudor Giugiu: Armata a tras enorm, mult, disproporționat
Toate aceste evenimente au fost surprinse în „Libertate”, cu schimbarea numelor personajelor adevărate. Tudor Giurgiu spune într-un interviu pentru Europa Liberă că, pentru documentarea acestui film, a studiat cât de multe surse a putut, inclusiv Dosarele Revoluției, și a ajuns la concluzia că toată lumea a tras.
„Armata a tras enorm, mult, disproporționat. Sibiul e un oraș unde s-au tras 2 milioane de gloanțe, majoritatea le aparțin armatei. Miliția a tras cel puțin cu o zi înainte, pe 21 decembrie, față de momentul doi, când începe acțiunea din film. Au tras în momentul în care mulțimea supărată cerea socoteală Miliției și Securității pentru arestări”, spune Tudor Giurgiu, în interviul pentru Europa Liberă.
Pe lângă faptul că a citit mult, regizorul a stat de vorbă cu oamenii care au trăit acele evenimente direct, de la foști milițeni la foști militari, de la medici și până la asistente care au lucrat în zilele Revoluției.
Your browser doesn’t support HTML5
Colonelul Aurel Dragomir, azi pensionar, era în 1989 comandantul militar al garnizoanei Sibiu. Cu Giurgiu, a avut mai curând un monolog, și nu o discuție, pentru că și azi e convins că a luat o decizie bună atunci când a hotărît să țină în bazin sute de oameni, fără mâncare și medicamente, până la finalul lui ianuarie 1990.
„Sigur că am încercat să pun niște întrebări firești pentru orice om care studiază prima dată cazul ăsta. Și anume, dacă acest carnagiu nu se putea stopa?, dacă amploarea, anvergura acestei operațiuni nu ar putut fi diminuată?, dacă poate n-a fost coordonat bine?, dacă are ceva să-și reproșeze?. Și mi-am dat seama, într-un fel, că oamenii, după atâta timp, își găsesc explicații cu care să poată trăi bine. Așa suntem făcuți noi toți, nu e doar Dragomir sau altul. E dramatic cred să-ți confrunți propriile greșeli sau să-ți confrunți trecutul. Încerci să găsești o formulă cu care poți trăi”, spune Tudor Giurgiu.
Francisc Tobă, „un pion într-un plan care începea să funcționeze la nivelul întregii țări”
În film, colonelul Dragomir e reprezentat de colonelul Dragoman, jucat de actorul Iulian Postelnicu, care s-a pus în pielea personajului, chiar dacă nu l-a întâlnit.
Tot în film sunt și câteva scene din Spitalul Județean Sibiu, unde răniții erau considerați „teroriști” și erau trimiși la unitatea militară, în bazinul unde au fost ținuți sute de oameni.
În realitate, cel care se autoproclamase comandantul spitalului era Francisc Tobă, fost deputat PDSR și AUR, care a murit anul acesta în august.
Francisc Tobă este unul dintre oamenii cercetați în Dosarele Revoluției, al cărui caz s-a prescris, după cum a scris Europa Liberă.
„Convingerea mea în continuare e că el de fapt era un pion într-un plan care începea să funcționeze la nivelul întregii țări, în care persoane care se știau înainte lucrau într-o rețea, erau cumva partea acestei lovituri de stat sau să-i spunem cum vrem, care a coexistat cu Revoluția, cu revolta populară. Iar rolul fiecăruia era ca în orașele mari să preia fie puterea, fie de a coordona aceste puncte nodale importante, cum era și spitalul din Sibiu”, arată Tudor Giurgiu.
Pentru film, regizorul a stat de vorbă cu familia de civili considerați „teroriști”, al cărei bebeluș a fost împușcat atunci când armata a deschis focul asupra mașinii în care se afla. N-a fost simplu să stea de vorbă cu familia Chircă nici după 34 de ani de la acel moment.
Regizorul spune că îi înțelege foarte bine pe cei care au trăit acele momente dramatice de la Sibiu, pentru că în condiții de haos oamenii se schimbă.
„Vorbind cu ei (n.r. soții Chircă), ce m-a șocat e exact consecința acestui haos, adică faptul că această familie al cărei șofer (n.r. soțul) s-a pierdut și, în loc să apese pe frână în fața unui baraj, a apăsat pe accelerație. Dar să ai copilul împușcat și să-ți pierzi mințile «literally » și să ajungi apoi în spital și să fii considerat drept terorist... Soția dumnealui, teroristă. Era și însărcinată cu alt copil. Adică e foarte greu să mai înțelegi și să-ți mai înțelegi semenii”, arată Tudor Giurgiu.
Îți mai recomandăm Dosarul Revoluției: cronologia unei rușini judiciareLa Revoluție, Tudor Giugiu avea 17 ani și trăia la Cluj. Acum, la maturitate, își dă seama că românilor „li s-a indus faptul că oricine putea atunci să fie terorist”, iar oamenii care erau asimilați ca teroriști au fost stigmatizați multă vreme.
„Unii au plecat din Sibiu pentru că nu și-au revenit și s-au mutat la țară. Erau familii cu soți decedați, în Miliție cel puțin nu aveau unde să-i îngroape pentru că preoții refuzau să îngroape «teroriști»”, spune Tudor Giurgiu.
A decis să facă acest film, după o idee a producătoarei Oana Giurgiu, care, împreună cu scenarista Cecilia Ștefănescu și cu Nap Toader, începuse documentarea proiectului.
„Mi se pare important să vorbim cumva despre asta și să ne acceptăm așa cum suntem. Nu doar poporul ăsta ospitalier și bun și drăguț, pentru că nu cred că suntem atât de departe. Vedem ce e în jurul nostru. Din păcate, nu suntem într-o într-o țară așa....nu e Elveția, nu e Scandinavia, nu ne e ușor”, mai arată Tudor Giurgiu.
Haosul din zilele Revoluției a avut repercusiuni în societatea românească din ultimii 34 de ani. Dacă multe lucruri nu merg acum, cauza e și acolo.
Îți mai recomandăm DOCUMENT Mărturii din dosarul în care deputatul Francisc Tobă a fost anchetat pentru crime comise în timpul Revoluției„Din păcate, am pornit strâmb. Dar la vremea respectivă nu ne-am dat seama. Acum, când mă uit la simulacrul ăsta de proces care i s-a intentat lui Ceaușescu, felul în care a fost executat, mie mi se face jenă și am un sentiment de (...) pe cât eram de bucuros la 17 ani, când vedeam și eram foarte bucuros că s-a încheiat totul. Nu poți cumva să naști o democrație și o structură pe cu totul alte principii când tu pornești în felul ăsta”, spune Tudor Giurgiu.
„Mantra era să mușamalizeze și să nu scoată niciun vinovat”
Cu toate că nu s-a făcut lumina în ceea ce privește vinovații de la Sibiu, regizorul speră ca, prin acest film, oamenii să conștientizeze ce s-a întâmplat atunci.
Tudor Giurgiu e absolut convins că, deși militarii, politiștii și securiștii se știau între ei, Procuratura Militară nu a făcut lumină în acest caz pentru că „așa era mantra, regula, norma în acei primi 10 ani după Revoluție, tot ce au făcut a fost să mușamalizeze și să nu scoată niciun vinovat”.
„Și mi se pare penibil că sunt oameni care au anchetat aceste cazuri și care le-au închis, iar astăzi sunt în funcții de conducere în Parchetul Militar”.
Prin „Libertate”, Tudor Giurgiu nu pune la îndoială că a fost Revoluție, ci vrea să scoată în evidență haosul de atunci și cine a preluat puterea.
„Românii și-au luat multe libertăți și au obținut ceea ce și-au dorit. Însă mi se pare revoltător ca astăzi să aud voci care fie sunt nostalgice, fie spun «n-a fost chiar așa ». Oamenii au ieșit în stradă în număr mare pentru că și-au strigat libertatea. Aveam nevoie de asta și pentru că trăiam într-o lume atât de închisă. Dar azi mi se pare că, de fapt, libertatea înseamnă mai mult decât a nu-ți jena aproapele, a nu-l deranja. Sunt speriat puțin de felul în care interpretăm, foarte larg, această libertate de a face orice. Nu poți să faci chiar orice”, conchide Tudor Giurgiu.
Bugetul pentru film a fost de 1,5 milioane de euro, iar desfășurarea de forțe a fost și ea mare, cu vehicule militare, împușcături și peste 110 actori. În primul weekend de la lansare, 15.000 de spectatori plătitori au văzut „Libertate”.
Îți mai recomandăm Dosarele Revoluției | Istoria unui eșec judiciar