Polițiștii și jandarmii au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, în Piața Victoriei din București, unde se afla George Simion, împreună cu mai mulți membri de partid și simpatizanți. Polițiștii ar fi primit sesizări pentru gălăgia pe care o făceau aceștia.
„Polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat. Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Poliția a confirmat pentru Europa Liberă că este vorba despre liderul AUR, George Simion. Acesta a condus un autocar în Piața Victoriei, în pregătirea mitingului pe care partidul său îl organizează duminică.
Polițiștii precizează că președintele AUR a fost legitimat deoarece a condus și oprit autocarul într-o zonă interzisă, autovehiculul fiind ulterior ridicat cu o platformă de tractare.
În plus, Simion „a refuzat să se supună dispoziției polițiștilor rutieri de mutare a autocarului din zona interzisă, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu 1.450 de lei, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, arată Poliția Capitalei.
Îți mai recomandăm Cine îl invită pe liderul AUR la cină în SUA. George Simion cere decontarea zilelor de deplasarePotrivit sursei citate, unul dintre polițiști a fost agresat în timpul intervenției și a fost sesizat Parchetul pentru a cercetarea unei posibile fapte de ultraj.
De asemenea, polițiștii și jandarmerii au sancționat trei persoane cu amenzi în valoare de 14.200 lei, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
George Simion acuză că a fost reținut
În plus, parlamentarul a acuzat polițiștii că l-au reținut fără drept, deși polițiștii care au intervenit i-au explicat că apare în baza de date cu permisul de conducere suspendat și ar fi circulat cu o dovadă pe care nu a prelungit-o.
„Se va încerca reținerea mea”, a spus el la fața locului, iar ulterior a postat pe Facebook: „Mergeți la colegii mei din Piața Victoriei, acum are loc o diversiune împotriva lor, nu a mea. Eu sunt reținut la poliție, mergeți la Guvern!”
Simion a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru verificări și întocmirea dosarului penal pentru conducerea cu permisul suspendat. George Simion și polițiștii au discutat timp de câteva zeci de minute, aceștia din urmă spunându-i că trebuie să meargă la Brigada Rutieră pentru clarificări. Susținătorii săi au început să țipe.
Îți mai recomandăm Strania nuntă a dlui Simion. Cristian Pîrvulescu: un eveniment politic menit să îl profileze drept candidat prezidențialPreședintele AUR a urcat în autocar, unde a stat aproape o jumătate de oră. Doi polițiști mascați au urcat după el, iar liderul AUR a hotărât, în final, să coboare și să meargă la poliție.
În timpul discuțiilor, atât cu George Simion, cât și cu susținătorii săi, polițiștii au precizat că nu-l vor „reține” și nici „aresta”.
În plus, aceștia nu puteau dispune reținerea, deoarece „deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte”, potrivit Constituției.
Accidentul din Buzău
Din discuția lui George Simion cu polițiștii mai reiese că deputatul ar fi rănit o persoană, în luna aprilie, într-un accident rutier care a avut loc în județul Buzău, însă acesta a negat că a avut permisul suspendat: „Nu știu că a fost accident cu rănire, nu știu că mi s-a suspendat permisul”.
La scurt timp, acesta a discutat cu avocatul său prin telefon, Simion a spus: „Aparent nu am permis (...) Eu nu știu de acest incident, decât că am o soluție de clasare de la Parchetul din Buzău”. Polițiștii i-au mai spus deputatului că nu a mers cu soluția de clasare la Poliția Rutieră pentru a-și activa dreptul de a conduce din nou.
George Simion a recunoscut ulterior accidentul și a spus că a fost vorba despre „o tamponare ușoară, de Paște, la Buzău”.
Ce spune Parchetul din Buzău
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, Dragoș Tatu, a declarat pentru Europa Liberă că accidentul a avut loc în județul Buzău, iar dosarul a vizat fapta de infracțiune de vătămare corporală din culpă și nu persoanele implicate în accident.
El a confirmat că dosarul a fost clasat în luna august.
„Victima nu a depus plângere prealabilă și inițial fusese încheiată o constatare amiabilă de accident”, a precizat procurorul.
„La câteva zile de la tamponare persoana vătămată a reclamat niște dureri și s-a prezentat la Spitalul de Urgență. Conform procedurilor, organele de poliție au fost sesizate de cadrele medicale”, a subliniat el.
Îți mai recomandăm De ce sunt liderii AUR din ce în ce mai agresivi. Istoric: nu comunică, ci incită