Avertismentul vine în condițiile în care numărul de viroze respiratorii și de cazuri de gripă, mai ales la copii, a crescut în ultimele săptămâni.
Ultima informare a Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că, în săptămâna 25 - 31 decembrie 2023, au fost raportate aproape 54.000 de cazuri de infecţii respiratorii şi 3.296 cazuri de gripă clinică.
În aceste condiții, în lipsa personalului medical, spitalele de copii sunt supraaglomerate.
Medicii de la „Victor Gomoiu” din București susțin că, din mai 2023, de când au fost blocate posturile în sistemul medical, conducerea spitalului nu a mai putut organiza concursuri de ocupare a posturilor.
„Suntem la minimum cu personalul, în toate secţiile spitalului, în special la camera de gardă”, a spus doctorul Costel Vlad, director medical al Spitalului Clinic de Copii Doctor „Victor Gomoiu”.
Acesta susține că, în condițiile supraaglomerării, asistenții medicali au un volum imens de muncă.
„S-a întâmplat ca 120-200 de pacienţi care se prezintă la camera de gardă să fie îngrijiţi de o singură asistentă”, spune Costel Vlad.
Maria Enescu, managerul Spitalului „Victor Gomoiu", a declarat că din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.
În urmă cu două zile, şefii de secţie de la spital au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea camerei de gardă din lipsa de personal, dar managerul spune că se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii.
„Vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare”, a explicat Maria Enescu citată de Agerpres.
Îți mai recomandăm Doctorul Adrian Marinescu, despre epidemia de rujeolă și pneumoniile din ChinaÎn ultimele trei săptămâni, la Spitalul „Victor Gomoiu” au fost diagnosticaţi cu gripă în jur de 500 de copii, o medie de aproximativ 200 de cazuri pe săptămână.
Joi, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a arătat că există o „profundă criză din sistemul de sănătate”, din cauza tăierilor drastice ale fondurilor alocate spitalelor.
Directorul general ASSMB, Oana Sivache, susține că unităţile medicale se află în imposibilitatea de a asigura actul medical.
„Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligaţi să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică şi implicit la acordarea unui act medical deficitar", a declarat Oana Sivache, citată într-un comunicat de presă.
Potrivit instituţiei, peste 40 de asistente şi infirmiere au plecat şi nu au putut fi înlocuite, iar medicii nu pot face miracole pentru salvarea de vieţi şi tratarea corespunzătoare a celor suferinzi.
Îți mai recomandăm Vaccinarea antigripală s-a redus cu o treime, după ce Ministerul Sănătății a schimbat regulile