„Cultură și politică”, 25 septembrie 2019.
Marți 24 septembrie, la Bad Homburg, în Germania, a încetat din viață Géza Kornis, unul din cei puțini ce vor rămâne în istorie ca martori, în mod special, ai persecuțiilor și Holocaustului evreilor din România în Transnistria sub regim antonescian.
Your browser doesn’t support HTML5
In Memoriam Géza Kornis (1917-2019)
Germany/Romania - cover book memoirs Transnistria, Vapniarka, by Geza Kornis
Supraviețuitor al lagărului morții de la Vapniarka, din Basarabia, amintirile sale au fost publicate în limba germană, în 2004, sub redacția Prof. Dr. Erhard Roy Wiehn, la editura Universității de la Konstanz și, într-o altă versiune, în limba română, în revista online Memoria.ro, în 2009.
Ajuns la o vârstă înaintată, aproape 103 ani, Géza Kornis visa în ultimul an la o întoarcere în România, în Timișoara natală și la București, unde trăise pînă la mijlocul anilor 1970 și, mai ales, la o reîntîlnire cu colegul său de bancă, timișorean, Mihai Șora.
„Nu e deloc simplu... să încerci să-ți prezinți viața, rudele, prietenii și, în special, timpurile în care ai trăit...”, nota el în amintirile pregătite pentru revista Memoria.ro, adăugând: „Perioada de acum șaizeci, șaptezeci, optzeci de ani este fundamental deosebită de cea de azi. Felul de a gândi al oamenilor, obiceiurile, lumea înconjurătoare ce ne influențează viața erau cu totul altfel.”
Observații simple ale unui om modest, dar de o remarcabilă cultură, românească și germană (recita cu plăcere în germană pagini întregi din Goethe și Shakespeare, uimindu-i chiar pe germani!), crescut și format într-o familie deosebită.
Germany/Romania - cover book memoirs on Prague, by Else Kornis
Mama sa, Else, originară din Praga, înainte de a fi obligată să se mute prin căsătorie la Timișoara, la vârsta de 24 de ani, își trăise tinerețea în cercul de prieteni ai lui Kafka (Franz Werfel, Willi Haas, Max Brod), într-un oraș pe care îl evoca ulterior în versuri ce sună cu siguranță mai frumos în germană decît în limba română: „Pe vechi străzi pragheze, mi-am lăsat inima, pe vechi fațade și ziduri puteți s-o pipăiți [...] Tu, Pragă și cu mine, am fost ca îndrăgostiți... ”[In alten Prager Gassen Hab ich mein Herz gelassen. An alten Fassaden und Wänden Berührt ihr’s mit den Händen. … Du Prag un ich, waren wie Geliebten…] Mare parte din familia părinților săi pe linie maternă, care au trăit la Praga și la Viena, avea să piară, deportată în lagărul nazist de la Theresienstadt.
O fotografie a tânărului Géza Kornis.
Géza Kornis a fost la un pas de a urma același destin, după ce, la 22 de ani, fusese racolat în mișcarea anti-fascistă timișoreană, într-o vreme, scria el ulterior, în care nu se ocupase de „dedesubturile politicii”. „Aflasem despre pactul Hitler-Stalin și m-a nedumerit, dar nu mai mult. […] M-am alăturat, prin urmare forțelor antifasciste care s-au opus reprimării populației evreiești”. Denunțat de un colaborator al Siguranței, avea să fie arestat în septembrie 1942, „închis la poliție și schingiuit. M-au legat cu capul în jos și am fost bătut în tălpi pînă s-au umflat. Mă puneau apoi cu picioarele în apă rece, iar în ziua următoare au reluat bătaia și chinul.”
Câteva zile mai târziu era deportat în Transnistria, „încărcați în vagoane de vite”, din septembrie 1942 pînă în ianuarie 1944, în lagărul de la Vapniarka, împreună cu alți 1200 de evrei, până în mai 1943, iar apoi, până la eliberare, internat în ghetto-ul de la Olgopol. A scăpat cu viață, spre deosebire de cumnatul său mai tânăr, ucis în lagărul de la Râbnița.
„Astăzi, cînd asist la atitudini negaționiste, simt că lumea nu a învățat din trecut, iar guvernele naționale și organizațiile internaționale nu sunt suficient de active pentru a rezolva problemele actuale” – nota Géza Kornis într-un alt text de amintiri rezumate în ultimii ani de viață.
Pe de altă parte, istoria sa, evocată pe Facebook de candidatul democrat la primăria orașului Timișoara, Dominic Samuel Fritz [N.red. aprilie 2021: între timp Dominic Fritz a fost ales primar al Timișoarei] la aniversarea de 102 ani, dădea naștere la peste o sută de reacții de compasiune și era preluată pe alte 680 de pagini…
Să se odihnească în pace!