Călători sunt sfătuiți să se prezinte la aeroport cu 2,5 - 3 ore înainte de decolare, pentru a reuși să completeze formalitățile pentru îmbarcare.
Reprezentanții aeroportului spun că recomandarea ca pasagerii să vină cu 2-3 ore mai devreme este valabilă pe majoritatea aeroporturilor cu trafic ridicat, precum cele din Paris, Bruxelles, Amsterdam sau Praga. Iar întârzierile de la decolare au loc din cauză că zborurile unor companii ajung cu întârziere.
„Acum avem întârzierile care se repercutează de pe traseu, din aeroporturile din Europa. Inclusiv la plecare, pentru că dacă un zbor vine cu întârziere și ar trebui să îmbarce la o anumită oră, acest lucru nu se mai întâmplă. Aceste întârzieri dau traficul peste cap”, a spus Cristina Giurgea, purtătorul de cuvânt de la Aeropotul Henri Coandă.
Îți mai recomandăm Țară în service | Otopeni, aeroportul rămas prea mic pentru 15 milioane de călătoriLuni, pe „Henri Coandă”, tabelele de marcaj aratau că nouă curse aeriene au întârzieri de cel puțin o oră, dintre care spre Praga, Pisa și Salonic.
„Aeroportul depune toate diligențele, dar noi suntem la sol, noi avem infrastructura pe care o punem la dispoziția companiilor. În momentul în care o companie are întârziere sau anulează zborul vă imaginați ce se întâmplă în aeroport?”, a mai spus Cristina Giurgea.
Situația de pe Aeroportul „Henri Coandă” nu e singulară. Și pe alte aeroporturi din România sau din Europa călătorii sunt nevoiți să aștepte. Mai mulți pasageri români au reclamat în ultimele zile că au fost notificați de companiile aeriene că zborul le-a fost amânat chiar în timp ce se aflau în aeroport.
În Marea Britanie, reprezentanții aeroportului Heathrow din Londra le-au cerut, luni, companiilor aeriene să anuleze 10% din zboruri, din cauza că aeroportul se confruntă cu un stoc mare de bagaje.
Cererea vine după ce, în weekendul trecut, sute de pasageri au fost lăsați să aștepte peste trei ore pentru a-și recupera bagajele, fără nicio explicație din partea personalului.
Companiile aeriene care operează pe Heathrow urmează să decidă dacă vor respecta recomandarea aeroportului.
„Ne cerem scuze pentru perturbările cu care s-au confruntat pasagerii în acest weekend. Problemele tehnice care afectează sistemele de bagaje ne-au determinat să luăm decizia de a solicita companiilor aeriene care operează în terminalele 2 și 3 să își consolideze programul luni, 20 iunie”, a declarat un purtător de cuvânt al Heathrow citat de SkyNews.
Îți mai recomandăm De ce nu are România zboruri directe către Statele Unite?