Pe parcursul celei de-a doua zile a vizitei în România, prima doamnă a primit o informare, la Ambasada SUA din București, privind eforturile umanitare depuse de agențiile Națiunilor Unite, iar apoi s-a întâlnit cu personalul ambasadei.
În jurul prânzului, Jill Biden s-a întâlnit cu Carmen Iohannis, pentru „a-și exprima recunoștința pentru generozitatea și sprijinul României pentru refugiații ucraineni”. La întâlnire a fost și președintele Klaus Iohannis, după cum reiese din fotografiile postate pe contul de Facenook al președintelui.
Cele două prime doamne au mers apoi la Şcoala Gimnazială „Uruguay" din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.
Jill Biden și Carmen Iohannis au ascultat poveștile spuse de mamele fugite din Ucraina împreună cu copiii lor.
„Vă mulțumim că ne-ați primit în inimile voastre”, le-a spus Jill Biden femeilor care au povestit experiențele lor dramatice.
Anastasiia Konovalova, una dintre mamele ucrainene, care a pus la punct un sistem care le permite copiilor ucraineni să continue şcoala atât timp cât se află în România, a povestit că a pus bazele acestui proiect după ce a mers în Gara de Nord din Bucureşti şi a început să strige, oferindu-şi serviciile de cadru didactic. Femeia a spus că un voluntar i-a dat numărul de telefon al ministrului Educaţiei, care a ajutat-o în acest sens.
Anastasiia Konovalova a precizat că există o listă de 900 de copii veniţi în România din Ucraina care îşi doresc să înveţe, aceştia dorind să nu plece departe de ţara lor şi să se întoarcă în Ucraina atunci când războiul se va termina.
O altă ucraineancă, ajunsă în România din Harkov, a povestit viaţa pe care a dus-o în zilele în care s-a adăpostit într-un subsol la începutul războiului şi temerile legate de sănătatea familiei, dar mai ales a copilului său.
La final, Jill Biden le-a spus mamelor care şi-au spus poveştile că ele sunt cu adevărat puternice și își apără copiii ca niște mame bune. „Cred că voi sunteţi cele uimitoare”, le-a spus Jill Biden.
Carmen Iohannis a mulţumit organizaţiilor nonprofit şi tuturor celor care îi ajută pe refugiaţii ucraineni, precum şi autorităţilor locale. „Sunt foarte mândră să spun că mereu am ştiut că românii sunt ospitalieri”, a spus ea.
„Suntem foarte recunoscători că aţi iniţiat acest eveniment astăzi. Sunt foarte recunoscătoare că v-aţi rupt din timp şi că aţi făcut efortul să ne vizitaţi. Întotdeauna am iubit americanii şi ne simţim mai în siguranţă dacă ştim că ne susţin, mai ales în contextul acestei situaţii foarte tensionate. De aceea, e bine să fim uniţi şi cred că oricine se simte mai siguranţă dacă ştie că are prieteni”, a declarat Carmen Iohannis.
Soția președintelui i-a mai spus Primei Doamne a SUA că românii i-au iubit dintotdeauna pe americani.
„Este foarte important pentru noi să rămânem uniţi. Mulţumim foarte mult pentru această oportunitate, pentru faptul că v-aţi alăturat nouă şi ne-aţi oferit speranţă. Sentimentul că ne putem baza pe dvs. e foarte important, în special în ceea ce îi priveşte pe prietenii noştri ucraineni”, a mai spus ea.
„Simt că există speranţă. Şi avem nevoie de speranţă”, a răspuns Jill Biden.
La această întâlnire au venit și ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA în România, David Muniz, secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 - 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein, consilierul prezidenţial Ligia Deca
Ambele prime doamne sunt profesoare și au continuat să lucreze după ce soții lor, Joe Biden și Klaus Iohannis, au devenit președinți.
„După întâlnirea cu Prima Doamnă a României, Dr. Biden va vizita o școală publică din București care găzduiește elevi ucraineni refugiați. Ea va discuta cu educatori ucraineni și români și va interacționa cu elevii ucraineni refugiați și cu elevii români în sălile de clasă. Ulterior, ea va participa la o sesiune de ascultare cu educatori și mame ucrainene”, a transmis ambasada americană la București.
Jill Biden a ajuns în România vineri seara și a mers la baza militară aeriană de la Mihail Kogălniceanu unde a servit masa soldaților americani. Prima Doamnă a postat un scurt videoclip pe Twitter, însoțit de cuvintele „Food is love” în care poate fi văzută când pune mâncare într-o caserolă, la cantină.
După vizita de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, Prima Doamnă a SUA a ajuns la Bucureşti, în jurul orei 20.30 când a trecut pe sub Arcul de Triumf.
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, este pentru a doua oară într-o vizită oficială în România. Prima vizită a avut loc în 2014. Jill Biden îl însoțea atunci pe soţul ei, Joe Biden, la acea vreme vicepreşedinte al Statelor Unite.
Îți mai recomandăm De ce nu se implică prima doamnă a României în criza refugiaților ucraineni?