„Un an mai târziu, Kievul rămâne în picioare. Și Ucraina rămâne în picioare. Democrația rămâne în picioare”, a spus președintele american Joe Biden, la Palatul Mariinski.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că discuția cu liderul SUA privește armele cu rază lungă de acțiune în timpul vizitei.
Ulterior, Casa Albă a transmis într-un comunicat că președintele american va anunța o altă livrare de echipamente critice, inclusiv muniție de artilerie, sisteme antiblindate și radare de supraveghere aeriană care să protejeze populația Ucrainei.
De asemenea, Casa Albă va anunța mai multe sancțiuni împotriva Rusiei și sprijin militar pentru Ucraina, dar și un pachet suplimentar de asistență de 500 de milioane de dolari.
Joe Biden: Putin a crezut că Occidentul este divizat, s-a înșelat amarnic
„În timp ce lumea se pregătește să marcheze împlinirea unui an de la invazia brutală a Rusiei în Ucraina, mă aflu astăzi la Kiev pentru a mă întâlni cu președintele Zelenski și pentru a reafirma angajamentul nostru ferm și neclintit față de democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, este mesajul transmis de Joe Biden, prin același comunicat.
Your browser doesn’t support HTML5
„Când Putin și-a lansat invazia, în urmă cu aproape un an, a crezut că Ucraina este slabă și că Occidentul este divizat. A crezut că poate rezista mai mult decât noi. Dar s-a înșelat amarnic”, a adăugat președintele SUA.
„În ultimul an, Statele Unite au creat o coaliție de națiuni de la Atlantic la Pacific pentru a ajuta la apărarea Ucrainei cu un sprijin militar, economic și umanitar fără precedent - iar acest sprijin va dura”, a subliniat el.
Sirenele de raid aerian au răsunat în capitala ucraineană în timpul vizitei, dar nu au fost raportate raiduri aeriene sau rachete rusești lansate.
Valentin Naumescu: Vizita e emoționanță și inspirată
Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, spune pentru Europa Liberă că prezența fizică a președintelui Joe Biden la Kiev este un semnal extrem de puternic.
„Vizita la Kiev președintelui Joe Biden e un semnal extraordionar de puternic, este emoționantă și este inspirată. Cel mai important semnal este cel public, pentru că vă dați seama toate celelalte discuții puteau avea loc și prin alte canale, nu trebuia să se deplaseze fizic președintele american”, a spus Valentin Naumescu.
Îți mai recomandăm SUA avertizează China că vor urma „consecințe grave” dacă va sprijini Rusia cu armeProfesorul susține că mesajul principal este că SUA nu părăsește regiunea, ci dimpotrivă își întărește sprijinul.
„Mesajul public transmis națiunilor din această regiune, foarte greu încercată, este foarte puternic: America este aici, America este prezentă în această regiune afectată de război, America nu părăsește această regiune și își reafirmă suportul pentru Ucraina și pentru întreaga regiune a Europei Centrale și de Est. Acesta este de fapt esența acestei vizite și care este cel mai bine întărită prin prezența fizică”.
În perioada 20-22 februarie, Biden se află în Polonia
Vizita președintelui SUA vine cu patru zile înainte de împlinirea unui an de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina.
Vizita nu fusese anunțată din motive de securitate. Detaliile privind calendarul și mijloacele de transport rămân neclare.
Joe Biden avea programată o vizită în Polonia, în perioada 20-22 februarie, pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina.
De asemenea, el avea programate întâlniri cu președintele polonez Andrzej Duda și cu aliații est-europeni din formatul B9.
Cu privire la aceste întâlniri, Joe Biden a mai afirmat că ele au ca scop „modul în care Statele Unite vor continua să mobilizeze lumea pentru a sprijini poporul ucrainean și valorile fundamentale ale drepturilor omului și ale demnității din Carta ONU care ne unesc în întreaga lume”.
De altfel, vizita lui Joe Biden la Kiev are loc cu o zi înainte ca președintele rus Vladimir Putin să țină un discurs important, marți, în care este așteptat să prezinte obiectivele Rusiei pentru cel de-al doilea an al invaziei.
Îți mai recomandăm Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Cum a început cel mai violent război din Europa ultimelor opt decenii