De altfel, Kelemen Hunor a fost singura propunere pentru candidatură supusă votului. Sloganul său de campanie va fi „Respect pentru toți”.
„Întotdeauna am avut un candidat la Preşedinţie, a devenit o chestiune de onoare pentru noi, deoarece suntem cetăţeni egali ai acestei ţări. (...) Este nevoie de un candidat maghiar la Preşedinţie de fiecare dată, este o obligaţie morală să avem un candidat. Nu este vorba despre mine, ci despre UDMR şi comunitatea maghiară din România”, a spus Kelemen Hunor, citat de Mediafax.
Kelemen Hunor l-a criticat pe actualul șef al statului Klaus Iohannis pentru lipsa de implicare.
”E nevoie de mai mult respect în cadrul dialogului româno-maghiar, iar unde este respect apare și încrederea. Cred despre rolul președintelui că trebuie să fie pildă, să schimbe mentalitatea oamenilor. Rolul președintelui este mult mai mare. România a avut un președinte hiperactiv, care a cauzat multe probleme, iar acum are un președinte care se limitează doar la dreptul comun. Niciunul dintre aceștia doi nu este destul de bun. România are nevoie de un președinte care să poată readuce în societate respectul, stima și încrederea și poate facilita restaurarea lucruilor bune care s-au stricat în ultimii ani”, a susținut Kelemen.
Președintele UDMR anunța, încă din luna iulie, că formațiunea sa va avea un candidat propriu la prezidențiale. „Eu nu prea mă agit, am făcut de două ori campania prezidenţială, dacă trebuie o fac şi pe a treia, nu asta e problema, dar pentru mine nu mai este o ambiţie personală sau o provocare politică”, spunea el la vremea respectivă.
Kelemen Hunor a mai fost candidatul UDMR la prezidențiale în 2009 și 2014.
Prima dată, în 2009, a obţinut 372.764 de voturi (3,83%), iar în 2014 a obținut 3,47% din voturi.