Problemele atletei au început atunci când a criticat decizia antrenorilor de a o înscrie într-o competiție pentru care nu a concurat niciodată, scriind despre toate acestea pe rețelele de socializare, acuzându-i pe oficiali că au încercat apoi să o repatrieze forțat.
„Kristina Țimanovskaia a aterizat în siguranță la Varșovia. Ar dori să mulțumească serviciilor diplomatice și consulare implicate pentru planificarea și desfășurarea eficientă a călătoriei sale. Polonia își arată din nou solidaritatea și sprijinul", a scris pe Twitter adjunctul ministrului polonez de externe, Marcin Przydacz.
Povestea atletei a atras din nou atenția asupra situației disidenților, a presei și societății civile din Belarus în regimul autocratului Alexandr Lukașenko, aflat la putere neîntrerupt din 1994 și care a reprimat cu violență protestele pro-democrație din țara sa. Opoziția contestă rezultatul alegerilor prezidențiale din august trecut, despre care spune că au fost fraudate masiv de Lukașenko, în defavoarea Svetlanei Țihanovskaia. Femeia, soția unui vlogger închis de regimul Lukașenko, a fost forțată să părăsească Belarusul și să treacă granița în Lituania la o zi după alegerile din 9 august, după amenințările împotriva ei și a familiei sale. Ea a fost ridicată chiar din Comitetul Electoral unde intenționa să depună o plângere, acuzând fraudarea alegerilor.
Atleta Kristina Țimanovskaia s-a refugiat luni, pe 2 august, în Ambasada Poloniei la Tokyo, după ce a refuzat să se întoarcă forțat în Belarus.
Îți mai recomandăm Cazul Țimanovskaia | „Nu scrie nimic. Cu cât te agiți, vei fi ca o muscă într-o pânză de păianjen”Două zile mai târziu, sportiva de 24 de ani s-a urcat într-un avion către Europa, ajungând la Varșovia după o escală la Viena.
„De ce trebuie să plătim noi greşelile Federaţiei? ”
Polonia i-a acordat o viză umanitară atât sportivei cât și soțului ei, Arsen Jdanevici, care a fugit și el în Polonia prin Ucraina.
În timp ce se afla încă în Japonia, Țimanovskaia le-a declarat jurnaliștilor de la Associated Press că oficialii echipei i-au dat de înțeles „clar că, la întoarcerea acasă, cu siguranță mă voi confrunta cu o formă de pedeapsă”.
Țimanovskaia a spus că i-e teamă că ar putea fi arestată în țara sa natală din cauza criticilor pe care le-a exprimat pe rețelele de socializare cu privire la decizia antrenorilor săi de a o înscrie într-o cursă pentru care nu este pregătită.
Situația atletei a devenit critică atunci când sportiva a fost dusă, pe 1 august, împotriva voinței ei, pe aeroportul Haneda din Tokyo, pentru a fi trimisă forțat în țară. Atunci, femeia a cerut ajutorul autorităților nipone din aeroport, declanșând instantaneu oferte de sprijin din partea Poloniei, Franței, Republicii Cehe și Slovaciei.
Alexandr Opeikin, un purtător de cuvânt al Fundației Solidaritate Sportivă în Belarus (BSSF), care-i sprijină pe sportivii opoziției și care i-a cumpărat atletei biletul de avion spre Varșovia, a declarat că temerile atletei au sporit mai ales după ce ea a început să fie înfierată pe canalele TV de propagandă.
Atleta trebuia să concureze la cursa de 200 de metri pe 2 august când antrenorii ei i-au ordonat să-și facă bagajele înainte de a o duce la aeroport.
Femeia a susținut pe rețelele de socializare că a fost introdusă forțat de oficialii belaruși la ștafeta de 4x400 de metri feminin din 29 iulie, după ce unii membri ai echipei au fost declarați neeligibili pentru că nu au făcut suficiente controale antidoping, responsabilitate care aparține federației conduse chiar de fiul lui Lukașenko.
„De ce trebuie să plătim noi greşelile Federaţiei? (...) Nu este normal. Nu aş fi reacţionat niciodată atât de dur, dacă mi s-ar fi explicat în prealabil întreaga situaţie şi aş fi fost întrebată dacă sunt capabilă să alerg pe 400 de metri”, a spus sportiva, potrivit agențiilor de știri.
Ea a spus că pentru ea proba supremă a faptului că are motive să se teamă pentru siguranța ei a fost atunci când managerii de echipă i-au spus că li s-a ordonat să o trimită acasă de la olimpiadă.
Șeful delegației Belarusului la Jocurile Olimpice a refuzat să comenteze declarațiile sportivei spunând doar că nu are „cuvinte”, potrivit AP.
Îți mai recomandăm „Cazul Țimanovskaia” | De ce a vrut Belarus să aducă în țară cu forța o atletă de la Jocurile OlimpiceComitetul Național Olimpic din Belarus, condus de fiul lui Lukașneko, Viktor, a declarat unei agenții de presă de stat că monitorizează îndeaproape situația și cooperează cu Comitetul Olimpic Internațional (COI), care a lansat o anchetă asupra acuzațiilor atletei.
Comitetul Olimpic Internațional a anunțat, prin purtătorul său de cuvânt, Mark Adams, că a deschis un dosar disciplinar în care vor fi cercetați cei doi oficiali ai echipei din Belarus implicați în intimidarea sportivei după ce sportiva a făcut comentarii critice pe rețelele de socializare.
Femeia a respins orice acuzație că ar fi intenționat, de fapt, să caute o cale de a pleca în altă țară.
Comitetul olimpic din Belarus a declarat oficial că Țimanovskaia s-a retras de la jocurile olimpice, la sfatul medicilor preocupați de „starea ei emoțională și psihologică”, afirmație calificată de atletă drept o minciună.
Euroradio și grupul Nick și Mike de pe Telegram și YouTube, care monitorizează drepturile omului în Belarus, au publicat pe 1 august o înregistrare audio despre care se spune că a fost făcută în timpul unei discuții a doi oficiali sportivi din Belarus cu atleta.
Cele două voci masculine din înregistrare îi spun sportivei că decizia ei de a ridica problema antrenorilor pe rețelele de socializare a fost „o prostie”, pentru că „oamenii își pot pierde slujba” și că ea ar trebui să se întoarcă urgent în Belarus.
Ziarul Nasha Niva l-a identificat pe unul dintre indivizii din înregistrare ca fiind antrenorul principal al echipei naționale din Belarus, Iuri Maisevici. Grupul Nick și Mike a identificat cea de a doua voce din înregistrare ca fiind reprezentantul Comitetului Olimpic din Belarus, Artur Șumak.
Îți mai recomandăm Sportiva din Belarus care a refuzat să se întoarcă acasă de la Olimpiadă este în drum spre Austria„Tot ce se întâmplă acum nu era în planul meu”, a spus Țimanovskaia pentru AP.
Atleta a refuzat însă să-și lege problemele de lupta politică din Belarus.
„Nu vreau să mă implic în politică”, a spus ea. „Pentru mine, cariera mea este importantă, doar sportul este important și mă gândesc doar la viitorul meu, la modul în care îmi pot continua cariera.”
Ea a adăugat că se așteaptă să fie dată afară din echipa națională, dar a spus deocamdată „singurul lucru care mă preocupă este siguranța mea”.
Surse: Serviciul din Belarus al RFE / RL, AFP, AP și Reuters