Președintele Klaus Iohannis a înțeles criticile interne, dar și cele apărute în presa internațională după ce a acuzat PSD că „vrea să dea Ardealul Ungariei” și a răspuns indirect, prin sesizarea de neconstituționalitate a Legii Trianonului. Poate că această piruetă a fost determinată și de felul elegant în care le-a vorbit premierul slovac maghiarilor de la castelul din Bratislava, cu ocazia comemorării pierderilor suferite de aceștia pe 4 iunie 1920.
Prin această Lege adoptată de Parlamentul României cu o majoritate zdrobitoare, cu largul concurs al liberalilor, se prevedea sărbătorirea zilei de 4 iunie, zi în a fost semnat Tratatul de la Trianon, prin care Ungaria pierdea două treimi din teritoriul pe care îl administrase înainte de Primul Război Mondial. Prin același Tratat se recunoștea de jure, unirea Transilvaniei cu România, care avusese loc de facto pe 1 Decembrie 1918.
Noile granițe stabilite atunci pentru teritoriul care făcuse parte din Imperiul Austro-Ungar au fost modificate în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, când, de pildă, Transilvania de Nord a trecut la Ungaria prin Dictatul de la Viena, din 1940, iar Basarabia și Nordul Bucovinei au fost cedate Uniunii Sovietice, prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Practic, Tratatul de Trianon rămâne pentru Ungaria un punct dramatic de cotitură în istorie, dar, din punct de vedere juridic, acest document a fost înclocuit cu Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, care trasează actualele frontiere de stat ale României.
Pentru România așadar, Trianonul are o semnificație mult mai mică, iar sărbătorirea acestui moment a host gândită să fie doar încă un gest de condescendență al Bucureștiului pentru maghiari, care comemorează data de 4 iunie ca fiind cea mai tristă și nedreaptă din istoria lor.
Legea Trianonului prevede emisiuni la televiziunea și radioul publice, ceremonii făcute de edilii locali, precum și arborarea tricolorului. În plus, înalți diplomați din Ministerul de Externe ar fi vrut să adauge, potrvit unor surse din interior, și tipul de mesaj care ar trebui transmis cu această ocazie.
Președintele Kalus Iohannis revine însă la discursul său de politician liberal și constată, în contestația adresată Curții Constituționale a României că prin această lege se încalcă principiul separației puterilor în stat, că textul legislativ are un caracterul pur enunţiativ, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar, că nu există o „nevoie de reglementare a unui anumit domeniu”, ci că este vorba doar de dorință pe care o sugerează a fi mai degrabă politică.
Gestul președintelui este cu dus-întors, fiindcă judecătorii Curții Constituținale pot stabili anumite grade de neconstitușionalitate și să retrimită legea Parlamentului sau, dimpotrivă, să o declare constituțională.
Dacă este trimisă în Parlament, Legea Trianonului ar putea fi refăcută într-un cadru chiar mult mai strict, după dorința politicienilor naționaliști, iar președintele, în final, nu va mai avea altă cale de atac și va fi obligat să o promulge.
Nu este clar, pe de altă parte, dacă președintele român face acest gest din convingere sau doar pentru a-și redobândi credibilitatea liberală, în contextul în care a primit unul dintre cele mai celebre premii pentru democrație: Premiul Internațional Carol cel Mare, care se acordă pentru contribuţia cea mai importantă adusă bunei înţelegeri între ţările europene.
Premiul a fost acordat fără niciun fel de pompă, sub pretextul epidemiei, iar președintele Societății Carol cel Mare din Achen, Jürgen Linden, a declarat că premierea nu ar fi condiționată de declarațiile recente făcute de Klaus Iohannis, prin care îi acuza fără dovezi pe social-democrați că ar complota cu Ungaria pentru cedarea Transilvaniei.
Premiul Charlemagne, Carol cel Mare, botezat astfel după numele primului lider al unui imperiu creat în Europa Occidentală după prăbușirea Imperiului Roman, a fost acordat celor mai proeminenți politicieni și gânditori din lumea liberă, între ei Jean Monnet, arhitectul UE, George Marshall, Winston Churchill sau, mai recent, Angela Merkel și Emmanuel Macron.
Fiind minoritar, președintele Klaus Iohannis încearcă să se pună în pielea majoritarilor, preluând cumva prejudecățile și miturile lor. Se aruncă astfel în istoria secolului trecut, tocmai el, un neamț, venit dintr-un oraș transilvănean cu tradiții de toleranță, despre care Emil Cioran povestește cum trăiau acolo trei naționalități care vorbeau trei limbi și, „cu toate că germanii erau majoritari, nu exista o limbă stăpână peste celelalte și fiecare își putea alege propria-i limbă”. Sibiul, pe care maghiarii îl numeau Nagyszeben, iar germanii, Hermannstadt „și-a lăsat pecetea” asupra filosofului român, după cum îi mărturisește Cioran lui François Fejtő,: „Nu mă simt fericit decât în orașele în care oamenii vorbesc mai multe limbi”.
Această diversitate a Transilvaniei a fost transformată de politicienii români dintr-un atu, într-o ecuație de forță prin care maghiarii au fost marginalizați. Practic, sub regimul Ceaușescu, în orașele multietnice au fost aduși români pentru schimbarea balanței demografice, în vreme nemții au fost alungați sau chiar vânduți.
Reflexele naționalist-comuniste persistă la un secol după unirea Transilvaniei cu România, iar liberalismul de tip european este respins și la București și la Budapesta, deși ar fi existat șanse de schimbare a paradigmei, cel puțin la București, odată cu alegerea unui președinte ardelean de origine germană. Iohannis are încă șansa să evadeze din istorie, să se întoarcă la liberalismul european și la tradiția multiculturală ardeleană.
Slovacii, care au o istorie la fel de complicată cu ungurii, au reușit să facă un pas lateral, dar premierul slovac, Igor Matovič, a avut de Ziua Trianonului un discurs în care a celebrat istoria comună și cultura bogată împărtășită în cadrul Imperiului Austro-Ungar:
„Eu cred că Ungaria istorică a fost și a noastră. Slovacii, maghiarii și celelalte etnii au luptat împreună împotriva turcilor. Regii maghiari au decis nu doar despre soarta maghiarilor, dar și despre soarta slovacilor și a tuturor naționalităților care au trăit pe teritoriul Ungariei istorice. Sub drapelul acestor lideri au luptat împreună, secole întregi, slovacii și maghiarii.
Orașele slovace de astăzi au primit privilegii de la regii maghiari, libertate de la moșieri, și au reușit să se dezvolte într-o oarecare democrație locală. Astfel, trebuie să avem curajul de a spune că istoria maghiarilor este istoria noastră comună. Regii maghiari au fost regii noștri ai tuturor. Urmașii lui Matei Corvin au fost membrii ai familiilor nobililor francezi, germani și austrieci din acele vremuri”.
Ar fi putut și Klaus Iohannis să spună la fel ca premierul slovac despre maghiari: „datorită prezenței voastre avem o oportunitate unică de a cunoaște cultura, tradițiile, gastronomia și felul de a interpreta lucrurile al unor comunități etnice, fără să părăsim granițele țării”. Întoarcerea din drum a Legii Trianonului este însă un prim pas spre întoarcerea la tradițiile central-europene.